Greu de ajuns la unitatea de la Cincu, unde sunt sute de militari NATO. Drumul s-a surpat, podul stă să cadă, lucrările sunt blocate

Greu de ajuns la unitatea de la Cincu, unde sunt sute de militari NATO. Drumul s-a surpat, podul stă să cadă, lucrările sunt blocate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Transportul echipamentelor militare către unitatea de la Cincu din județul Brașov, devenită punct important pe harta strategică NATO, se desfășoară în condiții extrem de dificile.

Drumul principal, care nu a fost proiectat pentru trafic greu, s-a surpat în două locuri. Totodată, podul peste care ar trebui să treacă blindatele riscă să se prăbușească, potrivit Știrile ProTV.

Toate mașinile ocolesc acum pe variante neasfaltate și pline de gropi.

„Transportul de tehnică militară grea se execută pe rute ocolitoare, dinspre alte direcții. Avem nevoie să folosim atât calea ferată, cât și căile de comunicație rutiere pentru autovehicule”, a declarat Ioan Marian Cristurean, comandantul Centrului de Pregătire Întrunită Cincu.

ADVERTISING

Astfel, tehnica militară grea ar urma să fie adusă pe calea ferată până la Voila, și descărcată pe o rampă nou construită acolo. Apoi, blindatele și tancurile ar urma să treacă podul peste Olt și pe drumul județean să ajungă la Cincu.

Consiliul Județean Brașov, care are în administrare infrastrctura, a alocat banii pentru un pod nou, dar spune că nu a început construcția din cauză că Hidroelectrica nu permite lucrări în albia aflată în vecinătatea unui baraj.

„Interzice orice fel de lucrare mecanică în albia râului Olt, respectiv pe canalul de fugă al acestui baraj. Practic, nu ai voie să faci niciun fel de lucrare. Tehnologia de demolare este foarte complicată dacă nu ai voie să te sprijini în albia râului Olt”, a declarat Mihai Pașcu, director executiv Direcția drumuri județene și servicii publice de la Consiliul Județean Brașov:

ADVERTISING

În acest moment, la Cincu se află 800 de militari francezi și belgieni, iar până la finalul anului vor fi 1.000.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇