Dezvăluirile privind trecutul lui Lucian Pahonțu nu pot fi închise nici printr-o declarație prezidențială de nevinovăție, nici printr-o condamnare politică pronunțată înaintea verificării faptelor.
Investigația Recorder dovedește că actualul director al Serviciului de Protecție și Pază a fost ofițer și comandant de pluton în Trupele de Securitate și că, în noaptea de 21 decembrie 1989, s-a aflat cu subunitatea sa în dispozitivul de represiune din zona Universității – Intercontinental.
Nu există deocamdată dovezi că Pahonțu a tras, a lovit manifestanți sau a dat personal ordine ilegale. Există însă documente care îi confirmă prezența și funcția de comandă, contradicții între declarația sa și mărturiile altor militari, un CV din care lipsesc informațiile esențiale și o verificare CNSAS rămasă fără rezultat timp de 18 ani.
Unitatea sa a participat și la evacuarea violentă a Pieței Universității din 13 iunie 1990, dar rolul personal al lui Pahonțu nu a fost stabilit. Documentele care ar putea aduce răspunsuri sunt încă secretizate, iar șeful SPP a refuzat să răspundă întrebărilor punctuale ale jurnaliștilor.
Într-un stat în care instituțiile și-ar lua rolul în serios și și-ar face treaba, în acest moment există informații suficiente pentru declanșarea unor verificări oficiale.
Iată șase lucruri care pot și ar trebui făcute.
1. Președintele să dispună o evaluare formală și să decidă dacă Pahonțu mai poate rămâne în funcție
Prima responsabilitate îi revine președintelui Nicușor Dan.
Legea nr. 191/1998 prevede că directorul SPP este numit de președintele României, la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. SPP a precizat anterior că trecerea în rezervă a lui Pahonțu, în 2024, nu a însemnat și încetarea funcției de director: pentru eliberarea sa este necesar un decret prezidențial.
După apariția investigației, Nicușor Dan trebuia să ceară un raport scris privind activitatea lui Pahonțu în 1989–1990, verificările făcute înaintea numirii sale și informațiile cunoscute de instituțiile statului. Trebuia să solicite documentele deținute de SPP, SRI, MAI, Jandarmerie, MApN și CNSAS și să îl invite pe Pahonțu să răspundă punctual.
O asemenea decizie nu ar stabili vinovăția penală a lui Pahonțu. Ar stabili doar dacă mai îndeplinește standardele de integritate, transparență și încredere necesare conducerii unei instituții de siguranță națională.
Însă, în locul unei evaluări, președintele a pronunțat deja un verdict: „Orice persoană care a reprimat, participând la vreuna din aceste acțiuni de reprimare, din punct de vedere moral nu are ce să caute într-o funcție înaltă în statul român. Domnul Pahonțu nu e în această situație.”
Nicușor Dan a recunoscut că nu a făcut o evaluare managerială individuală a șefului SPP. A spus că a evaluat serviciul „cu propriile simțuri”, prin interacțiunile cu ofițerii care îi asigură protecția, și că există alte restanțe „mult mai importante” în acest moment, care-i consumă timpul, atenția și energiile.
2. CSAT să clarifice ce verificări au fost făcute la numirea din 2005
Nicușor Dan a susținut că, atunci când Pahonțu a fost numit, CSAT ar fi făcut o verificare „inclusiv la CNSAS” pentru a stabili dacă acesta făcuse poliție politică.
Afirmația ridică mai multe întrebări decât răspunsuri. Nu știm ce verificare a existat, ce instituții au fost consultate, ce documente au fost obținute și ce informații i-au fost prezentate președintelui Traian Băsescu. Cert este că CNSAS nu emisese o decizie în cazul lui Pahonțu.
CSAT ar trebui convocat pentru a stabili:
- ce verificări au precedat numirea din 2005;
- dacă membrii Consiliului au fost informați despre UM 0305 și Trupele de Securitate;
- dacă era cunoscută prezența lui Pahonțu în dispozitivul din 21 decembrie;
- ce a răspuns CNSAS și dacă răspunsul echivala cu o verificare legală;
- ce măsuri au fost luate după acuzațiile publice apărute în 2007;
- ce informații au primit ulterior Klaus Iohannis și Nicușor Dan.
După analiză, CSAT ar trebui să publice principalele concluzii. Informațiile operative care încă necesită protecție pot rămâne într-o anexă clasificată, dar statul trebuie să explice dacă sistemul de verificare a funcționat sau nu.
Dacă informațiile nu erau cunoscute, avem un eșec major al mecanismului prin care este verificat omul numit să conducă SPP. Dacă erau cunoscute, trebuie explicat de ce au fost considerate compatibile cu funcția și de ce au fost ascunse publicului.
3. Parlamentul să îl audieze pe Pahonțu și să exercite controlul prevăzut de lege
Activitatea SPP este organizată și coordonată de CSAT, dar este controlată de Parlament prin comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Legea îi permite Parlamentului să îi ceară directorului rapoarte privind activitatea serviciului.
Comisiile de apărare ale Camerei Deputaților și Senatului ar trebui să îl convoace pe Pahonțu la o audiere. Partea care privește documente clasificate poate avea loc într-o ședință închisă, dar întrebările despre biografie, verificarea CNSAS și durata mandatului pot primi răspunsuri publice.
Directorul SPP ar trebui să explice:
- de ce apartenența la UM 0305 și la Trupele de Securitate nu apare în CV;
- ce a făcut plutonul său în noaptea de 21 decembrie 1989;
- cum explică diferențele dintre propria declarație și mărturiile altor militari;
- ce rol a avut în evenimentele din iunie 1990;
- dacă și unde a depus declarația cerută de legislația CNSAS;
- ce verificări au fost efectuate înainte și după numire;
- de ce consideră că poate rămâne în funcție după 21 de ani.
Pahonțu trebuie să aibă posibilitatea să răspundă, să prezinte documente și să conteste informațiile pe care le consideră incorecte. Nu poate fi lăsat să răspundă unor acuzații precise doar printr-o declarație generală despre loialitate, onoare și integritate.
Parlamentul nu îl poate demite direct, dar poate verifica activitatea serviciului, poate solicita documente și poate face publice concluzii. Faptul că instituția este controlată parlamentar numai pe hârtie ar fi încă un eșec scos la lumină de acest caz.
4. CNSAS să finalizeze verificarea și să explice blocajul de 18 ani
OUG nr. 24/2008 include directorii și adjuncții serviciilor între persoanele supuse verificării și obligației de a depune declarații privind relația cu Securitatea.
O investigație Snoop a arătat că Pahonțu nu primise, timp de 18 ani, o decizie privind calitatea de lucrător sau colaborator al Securității. CNSAS a spus că nu îi fusese transmisă declarația pe proprie răspundere, deși exista și o solicitare de verificare depusă de o persoană fizică.
Consiliul a cerut acum noi documente de la instituțiile care le-ar putea deține. Verificarea trebuie finalizată, dar la fel de importantă este lămurirea blocajului:
- unde trebuia depusă declarația;
- cine avea obligația să o transmită CNSAS;
- dacă Pahonțu a completat-o vreodată;
- de ce cererea de verificare nu a produs o decizie;
- ce instituții au refuzat, întârziat sau omis să transmită documentele;
- cine a cunoscut situația.
Apartenența la Trupele de Securitate nu conduce automat la constatarea calității de „lucrător al Securității” în sensul OUG nr. 24/2008. CNSAS trebuie să verifice îndeplinirea criteriilor legale, iar concluzia sa poate ajunge în fața instanței.
O eventuală decizie că nu sunt întrunite criteriile juridice nu ar rezolva automat problema politică și morală. CNSAS stabilește o calitate definită strict de lege. Președintele trebuie să decidă dacă trecutul, omisiunile din CV și lipsa explicațiilor sunt compatibile cu funcția de director SPP.
5. Arhivele Revoluției și Mineriadei să fie reevaluate pentru declasificare
O parte esențială a adevărului se află în documentele pe care statul refuză să le deschidă.
Recorder a cerut MAI și Jandarmeriei acces la arhiva Comandamentului Trupelor de Securitate și la documentele Trupelor de Pază și Ordine din iunie 1990. Răspunsul a fost că unele informații sunt clasificate ca secret de serviciu, iar altele pot fi cercetate abia după 100 de ani.
Termenul de 100 de ani este însă unul maxim pentru anumite categorii de informații, nu o obligație de a păstra automat fiecare document secret până în 2089 sau 2090. Dacă motivele clasificării nu mai există, legea permite declasificarea.
Instituțiile care au produs sau care dețin documentele ar trebui să facă o analiză individuală și să stabilească:
- ce risc concret ar produce publicarea după aproape patru decenii;
- ce informații mai au relevanță operativă;
- dacă numele ori tehnicile care trebuie protejate pot fi anonimizate;
- ce documente pot fi predate CNSAS, procurorilor și cercetătorilor;
- dacă interesul public privind Revoluția și Mineriada prevalează.
Guvernul poate declasifica, prin hotărâre, categorii de documente ale instituțiilor din subordine, în urma procedurilor legale. România a mai folosit această cale pentru documente militare istorice.
Nu totul trebuie publicat integral și imediat. Dar secretizarea nu poate rămâne un răspuns automat. Clasificarea trebuie să protejeze securitatea națională, nu reputația instituțiilor sau a persoanelor care le-au condus.
6. Parchetele să verifice probele noi, iar Parlamentul să repare legea pentru viitor
Investigația jurnalistică nu demonstrează singură că Pahonțu a comis o infracțiune. Ea aduce însă împreună documente, mărturii și contradicții care trebuie evaluate de procurori.
Parchetul General și parchetele militare ar trebui să verifice dacă:
- documentele identificate de Recorder se aflau deja în Dosarele Revoluției și Mineriadei;
- declarația lui Pahonțu a fost confruntată cu rapoartele celorlalți ofițeri;
- există indicii privind ordine date sau acțiuni concrete ale plutonului;
- sunt necesare noi audieri;
- există documente care nu au fost obținute sau analizate până acum.
În paralel, Parlamentul trebuie să repare vulnerabilitățile legislative scoase la lumină de caz:
- să limiteze mandatul directorului SPP;
- să reglementeze clar procedura de evaluare și revocare;
- să introducă o verificare completă înaintea numirii;
- să stabilească cine colectează și transmite declarația CNSAS;
- să prevadă sancțiuni pentru neîndeplinirea obligațiilor;
- să consolideze controlul parlamentar;
- să impună reevaluarea periodică a accesului la informații clasificate și a vulnerabilităților directorilor;
- să stabilească termene pentru transmiterea arhivelor istorice către CNSAS.
Cehia a prevenit asemenea situații prin certificate obligatorii de lustrație pentru funcțiile sensibile. Germania a deschis arhivele Stasi și a permis instituțiilor publice să verifice trecutul angajaților. Polonia a instituit declarații de lustrație, controlate de o structură specializată, iar falsitatea lor este stabilită de instanță și poate duce la pierderea funcției.
România are CNSAS și o legislație a deconspirării, dar cazul Pahonțu arată că existența formală a mecanismului nu este suficientă. Dacă declarația nu este depusă, documentele nu sunt transmise, verificarea nu este finalizată, iar numirea rămâne nelimitată, legea poate fi ocolită fără consecințe timp de aproape două decenii.
Acesta este, de fapt, testul cazului Pahonțu pentru statul român. Dacă este capabil să verifice documentele, să deschidă arhivele, să își controleze instituțiile și să ia o decizie înainte ca tăcerea să mai dureze încă 20 de ani. (S.R.S.)
Șase luni de război în Iran: Trump plătește politic, iar America rămâne fără arme pentru alte crize
Campionatele Mondiale de canotaj: Rezultatele înregistrate sâmbătă de sportivii români
Avertismentul ascuns în coralii din Galápagos: El Niño devine tot mai puternic pe măsură ce planeta se încălzește
Cum arată cel mai nou parc din București. A fost amenajat pe o fostă cale ferată, are o micro-pădure și multe locuri de joacă (Foto)
