Înainte de a umbla pe câmpii după vorbele domnului Macron, să facem constatarea de rigoare că domnu’ Putin e deja destul de umilit.
Treaba cu operațiunea specială din Ucraina merge așa de bine că aproape s-a oprit. Ce a cucerit pare a fi maximul pe care-l poate face măreața armată visător împerialistă.
Domnu’ Putin a vrut să împingă NATO cât mai departe de Europa de Est și să smulgă Ucraina din ghearele diabolicei alianțe și s-a trezit cu unități NATO dislocate în ţările baltice, Polonia și România, adică în proximitate.
Din mărețul plan dospit din 2014 încoace, în loc de pâini albe și frumos crescute, au rămas niște lipii subțiri, aproape indigerabile.
Păi dacă neîndeplinirea obiectivelor visate de domnu’ Putin pentru refacerea imperiului rus nu înseamnă umilință, să constatăm că domnul Macron nu prea are sensurile corecte ale termenelor la purtător.
Până la invadarea Ucrainei nimeni nu l-a umilit pe domnu' Putin, dimpotrivă, i s-a arătat prea mult respect și prea multă teamă, de aia i s-a urcat visul imperialist pravoslavnic la cap și a ajuns în situația de a se fi umilit singur.
Atunci de ce să nu-l umilim pe domnu' Putin? Adică de ce să punem pe seama noastră realizarea negativă a dumnealui?
Să nu înaintăm pe câmpii, încă nu, trebuie să răspundem mai întâi întrebării care ne-ar desluși câmpia de stepă și lutul de cernoziom: pentru cine a vorbit domnul Macron? Nu cred că s-a dus dumnealui înaintea microfonului și a lansat o idee în eter, precum un guru ieșit din peșteră după o iluminare.
Poate că vorbele au fost aruncate spre Kievul care a aruncat lumea europeană în criză, pentru că președintele ucrainean nu a vrut să renunțe la Crimeea și Donbas și n-a ascultat vocea Franței și Germaniei în rușinosul format Normandia care-l avantaja pe domnu' Putin.
Poate că asta l-a supărat tare pe domnul Macron, pentru că medierea Parisului a fost un fiasco și nu a putut împiedica invazia care a scumpit gazul.
Privit din acest unghi, domnul Zelenski este vinovat și fraza macroniană se adresează lui. Dacă punem la socoteală și spusele ministrului de Externe francez, cum că Ucraina nu va intra în NATO mai devreme de un deceniu și jumătate, este clar că prin palatul domnului Macron nu prea bate mistralul, ci mai degrabă un vifor siberian.
Domnul Zelenski a stricat ordinea și echilibrul mondial cu naționalismul său, iar Franța trebuie să plătescă acum nota de plată care vine de la Kremlin. Așa că domnu' Zelenski, ciocu' mic, nu mai da lecții de moralitate Franței și nu-l mai umili pe domnu' Putin, că de-aia n-a vrut domnul Macron să viziteze Kievul. Că ne costă pofta dumitale de hărță cu domnu' Putin aproape cât criza din 2009.
Dacă întoarcem privirea cu 180 de grade, putem presupune că vorbele au fost aruncate și spre vest, peste ocean, ca să înțeleagă și locatarul Casei Albe cum se vede Kremlinul de la Paris.
De la Paris Kremlinul se vede plutind pe un nor de gaz, pentru care Europa plătește scump, ca să aibă cu ce-și aprinde lampa. De la Paris, pe fața imobilă a lui domnu', Putin se citește creșterea inflației pe un obraz și demascarea mecanismului gazos al trecutei creșteri economice europene pe celălalt.
V-am dat gaz ieftin, ca să nu vă băgați coada în cernoziomul nostru, pare a zice domnu' Putin, v-ați băgat unde nu trebuia să vă fiarbă samovarul, acum trebuie să plătiți factura.
Casa Albă n-are probleme economice cu Rusia și atunci este posibil ca domnul Macron să fi răbufnit împotriva domnului Biden pe motiv de ajutor militar trimis în Ucraina, ce lungește războiul și implicit costurile crizei pentru europeni, în loc să mermelească ajutorul militar, ca Rusia să cucerească dracului odată tot Donbasul, că poate se va opri.
Domnul Biden și domnul Macron sunt în antiteză, unul vrea să dezumfle roțile căruței rusești, ca ea să se împotmolească pentru decenii bune, domnul Macron vrea să desumfle roțile bicicletei ucrainene ca să cumpere iar gaz ieftin, până ce va trece țărișoara dumnealui de green deal-ul doamnei von der Leyen.
Să nu-l mai umilim pe domnu' Putin. Dacă privim lung câmpia, la firul ierbii, zicerea poate fi un îndemn către posibili aliați europeni ca aceștia să știe că și-au aflat în domnul președinte francez căpetenia care va ieftini gazul rusesc.
Lăsați-o pe doamna von der Leyen cu sancțiunile domniei sale și hai să punem de-o conjurație care să domolească cheful ucrainean naționalist îndeajuns ca la niște negocieri să fie de acord că Novorusia e a Rusiei și doar restul e al lor. Asta ca domnuʿ Putin să pape și gurița lui o choux à la crème ucraineană la desertul negocierilor, ca să fie recunoscător bucătarului francez.
Pentru că, dacă economia europeană, pe filieră germană a trăit decenii bune cu drogul gazului rus, e dependentă de gaz și închiderea într-un centru de deintoxicare de tip green deal nu-i priește.
Ca orice dependent de drog și domnul Macron ar fi capabil de apartenență la orice schemă i-ar da înapoi gazul otrăvitor, ca să se cufunde iar în visul dat de acesta.
Dacă ne răsucim cu 180 de grade și privim în adâncimea stepei rusești, zicerea domnului Macron pare a fi o înjurătură de mamă pravoslavnică. Să nu-l mai umilim pe domnu' Putin ar conține continuarea firească pentru că s-a umilit îndestul și singur.
Zicerea ar putea fi imaginată ca o contrapondere la masa lungă la care domnu' Putin l-a așezat pe domnul Macron, ca să-l supună la caznele umilinței internaționale. Dar acum paradigma s-a schimbat.
Domnu' Putin, ai stat destul la lunga masă a umilinței invaziei, cum te-ai simțit, uite, eu zic că suntem chit și nu vreau să te mai supun la cazne. Nu-i așa că am putea să facem pace și să reluăm relația ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic? Ca și cum Rusia n-ar fi ocupat 20% din teritoriul ucrainean, zic și eu.
Domnul Macron are, se pare, pasiunea șaradelor și este cuprins concomitent de frustrare politică, de fierberea antiamericană, de sarcasmul revanșei la mizeria rusă la care a fost supus și de neplăcutul imperativ al nevoilor ce au constipat economia franceză și europeană.
Cum am mai spus, dacă privești la firul ierbii vezi doar furnici, nu și vulturi. Vezi o înțelegere de tip realpolitik, care justifică imoralitatea comerțului cu dictaturile, care prelungește o situația ambiguă la infinit fără să o rezolve.
Iar rezolvarea ar fi una singură, vorba domnului Biden, aducerea Rusiei la o stare nevolnică, care să nu o mai facă amenințătoare pentru Europa.
Asta s-ar putea petrece, dacă domnul Biden, supărat pe spusa domnului Macron, își va călca pe inimă și va trimite Ucrainei încă niște alte lansatoare HIMARS, căci cele patru trimise până acum sunt doar un mizilic. Asta da, ar fi o umilință la adresa domnului Putin.