Bucureștiul încearcă să aducă la Marea Neagră o apărare mai consistentă făcând tumbe între americani și europeni, dar în același timp lasă dronele rusești să se plimbe pe deasupra țării.
Această tentație de a lăsa totul să treacă fără mari intervenții, în speranța că se rezolvă de la sine, face parte dintr-o lecție veche neînțeleasă bine.
În ecuația de securitate, apatia îi dă inamicului senzația că poate profita, iar românilor că nu sunt apărați.
Miniștrii succesivi ai Apărării au invocat tot felul de pretexte, dar cum spune șefa diplomației de la București, „așteptarea românilor este (…) să nu mai intre nimeni ilegal în spațiul nostru aerian, mai ales când există un risc real asupra cetățenilor”.
Oana Țoiu vorbește și despre faptul că, atunci când România nu a putut neutraliza nici măcar unul din acele aparate fără pilot, Ucraina a doborât zeci de drone rusești aflate aproape de granița României. Comparația îl vizează chiar pe colegul ei de partid și de guvern, Radu Miruță, care de când a venit în fruntea MApN nu a schimbat prea multe în filosofia față de Rusia și micile ei atacuri din greșeală.
România nu intră în zona statelor care își arată pe față reticența sprijinirii Ucrainei, chiar dacă nu se opun direct, cum sunt Cehia, Slovacia și Ungaria în noua configurație fără Viktor Orban.
După redeschiderea conductei petroliere Drujba de către ucraineni, Budapesta a fost de acord să voteze ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro dat Ucrainei de Uniunea Europeană sub formă de împrumut - pe care Kievul îl va da înapoi doar dacă Moscova îi va da despăgubiri de război.
Dacă nu, banii vor fi plătiți de europeni cu excepția Ungariei, Cehiei și Slovaciei, care au refuzat să intre în acest angajament. Poate și fiindcă nu mizează pe victoria Ucrainei.
Bucureștiul rămâne atașat atât de Washington, cât și de Bruxelles
Există și o altă tipologie: Bulgaria, cu noul ei premier Rumen Radev, care s-a opus pe vremea când era președinte sprijinului pentru Ucraina, renunțării la gazul rusesc, cumpărării avioanelor militare americane F-16 (poate fiindcă el a pilotat doar MIG-uri) și trecerii la euro; dar și Belgia, al cărei prim-ministru conservator, Bart De Wever, se întreba retoric la finele anului trecut: „Cine crede cu adevărat că Rusia va pierde războiul din Ucraina? Este o poveste, o iluzie”, adăugând că o eventuală „înfrângere nedorită” riscă să producă instabilitate într-o țară care deține arme nucleare.
Ulterior, De Wever s-a opus planului de sprijin pentru Ucraina propus de Comisia Europeană insistând că ar fi „fundamental eronat” să fie folosite miliardele de euro ale Băncii Centrale a Rusiei blocate în Europa. Acum o lună, premierul belgian relua soluțiile „normalizării relațiilor cu Rusia”, a opririi conflictului din Ucraina și a „recâștigării accesului la energie ieftină”, poziții despre care a spus că ar fi împărtășite și de alți lideri europeni, care ezită să și le asume.
România nu se opune și nu critică, liderii țării sunt euro-atlantiști entuziaști, dar în același timp fostul ministrul PSD al Energiei s-a grăbit să anunțe că Rafinăria Petrotel Ploiești, deținută de Lukoil, va putea fi repornită, după ce România a primit o derogare de la Guvernul american.
Bucureștiul încearcă să profite și rămâne atașat atât de Washington, cât și de Bruxelles, după ce majoritatea marilor puteri europene au întors spatele Americii în chestiunea iraniană.
Doar 46% dintre români mizează pe o armată a UE
Președintele Franței, Emmanuel Macron a spus zilele acestea că UE este „mai puternică decât articolul 5 al NATO” (toți pentru unu, unu pentru toți). Aflat la Atena pentru întărirea parteneriatului strategic cu Grecia, Macron a explicat că Europa se află într-un moment „fără precedent” în care „un președinte american, un președinte rus și un președinte chinez sunt cu toții împotriva europenilor”.
Europei i-ar fi mai bine dacă și-ar construi propria securitate decât dacă s-ar baza pe o Americă „tot mai imprevizibilă”, care „va mai dura” cu aceeași reticență față de UE.
Cancelarul german Friederich Merz a declarat de mai multe ori că Europa trebuie „să devină mai independentă” și să se pregătească pentru scenariile cele mai rele, iar comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilius, spunea nu de mult că Europa funcționează ca „o colecție de 27 de armate bonsai”, bine conturate la nivel național, dar insuficiente pentru a face față marilor amenințări strategice.
Kubilius, fost prim-ministru al Lituaniei, s-a întrebat și dacă: „Ar fi Statele Unite mai puternice dacă ar avea 50 de armate diferite, 50 de politici de apărare și 50 de bugete militare separate? Dacă răspunsul este nu, atunci de ce așteptăm?”.
Pe scurt, UE are nevoie de o armată de 100 de mii de soldați care să înlocuiască trupele americane, potrivit comisarului european pentru Apărare.
Mai ales că majoritatea europenilor își doresc o astfel de armată: 70% dintre cetățenii din Spania, Belgia și Germania ar prefera ca apărarea să fie asigurată de o armată europeană, comparativ cu doar 10% care ar opta pentru armate naționale și 12% pentru NATO.
Doar 46% dintre români mizează pe o armată a UE, 17% se bazează pe armata națională, 29 preferă apărarea NATO, și 10% nu știu (sondaj Cluster 17 și Le Grand Continent, martie 2025).
România nu are o părere formată despre felul în care trebuie apărată Europa și după episodul dronelor rătăcite în spațiul autohton, poate, nu știe încă exact nici ce să facă atunci când Rusia devine obraznică sau chiar agresivă.
Poate că strategia Bucureștiului este să parieze în continuare pe americani, orice-ar fi. Dezbaterea ia amploare în rândul liderilor europeni fără România, care pare să nu aibă o analiză în acest sens, deși toate declarațiile sugerează că preferă un braț european mai puternic în cadrul NATO.
Comisarul european pentru Apărare, dimpotrivă, crede că o armată europeană integrată s-ar descurca mai bine și mai repede în fața unei crize, decât NATO, care trebuie să stea după America și Turcia, ambele cu agende tot mai diferite față de cea europeană.