Viitorul premier al Ungariei, Peter Magyar, a declarat că susține pachetul de finanțare de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, convenit în decembrie anul trecut, inclusiv prevederea care permite unor state membre, precum Ungaria, Cehia și Slovacia, să nu contribuie financiar.
El a argumentat că Ungaria trebuie să păstreze această derogare, invocând dificultățile economice interne și necesitatea reluării fluxurilor de fonduri europene suspendate.
„Nu le-am primit, deci nu le-am putut folosi pentru a ne îmbunătăți economia, așa că nu putem lua și mai multe împrumuturi”, a spus Magyar, criticând totodată politicile economice ale fostului premier Viktor Orban, scrie The Guardian.
În același timp, Magyar a subliniat că acordul existent nu ar trebui redeschis, ci implementat așa cum a fost stabilit, sugerând că finanțarea pentru Ucraina ar trebui să avanseze în cadrul actual.
Totuși, el a adoptat o poziție mai rezervată față de procesul de extindere a Uniunii Europene, declarând că nu susține o procedură accelerată pentru aderarea Ucrainei.
„Ar fi imposibil ca o țară aflată în război să fie primită în Uniunea Europeană”, a afirmat el, adăugând că toate statele candidate trebuie să parcurgă același proces de aderare și că intenționează organizarea unui referendum în Ungaria pe această temă la finalul procedurii, fără a vedea acest scenariu ca fiind unul apropiat, ci „în următorii zece ani”.
Deşi s-a declarat un pro-european convins, poziția lui Magyar reflectă o abordare mai pragmatică și mai rezervată față de unele inițiative ale Uniunii Europene privind Ucraina, în contrast cu așteptările unor lideri europeni.
Deși sprijinul său pentru finanțarea convenită anterior ar putea facilita deblocarea fondurilor, opoziția față de aderarea accelerată a Ucrainei sugerează posibile tensiuni în viitoarele negocieri de la Bruxelles.
Poziţie categorică în privinţa teritoriilor ocupate
Pe de alta parte, el a avut o poziţie categorică în problema teritorială.
Ucraina are dreptul deplin să se apere împotriva agresiunii ruse și nu poate fi forțată să cedeze teritorii, a declarat Peter Magyar, ca răspuns la o întrebare adresată de un reporter al Kiev Independent.
„Dacă cineva spune asta - indiferent cât timp politicienii Fidesz au spus lucruri similare - ar trebui să fie întrebat ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar ataca Ungaria: ce județ maghiar ar ceda?”, a spus Magyar.
„Acesta este un discurs revoltător, cinic, nedemn de eroii și luptătorii noștri pentru libertate din 1956”, a adăugat viitorul prim-ministru al Ungariei, făcând referire la revoluția anticomunistă.
Peter Magyar şi partidul său au câştigat categoric alegerile de duminică. Cu tot cu voturile exprimate în diaspora, ar putea să aibă în final 141 sau 142 de locuri din cele 199 ale Parlamentului, ceea ce este o supermajoritate cu care va putea schimba uşor orice lege, inclusiv Constituţia.
