Din nou, de 1 iunie, au curs mesajele politicienilor pentru copii, amintirile siropoase din propria copilărie, vorbele mari și găunoase. Dincolo de ele, soarta copiilor este în mod real ultimul lucru care interesează clasa politică și primul lucru sacrificat din interese politice.
Câteva exemple-argumente:
Asta înseamnă că aproape jumătate dintre copiii din România au șanse minime să se dezvolte fizic și intelectual spre o viață bună la maturitate. Cei mai mulți din acest procent nu au acces la educație deloc sau extrem de precar, sunt expuși violențelor de toate felurile, unii sunt malnutriți. Cu alte cuvinte, condamnați la marginalizare pentru tot restul vieții.
2.Potrivit Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, la finalul lui 2023 peste 70.000 de copii aveau cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Peste 11.000 de copii aveau ambii părinţi plecaţi, dintre ei 10.000 se aflau în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsuri de protecţie. Restul erau plasaţi la un asistent maternal, centre de plasament sau alte familii ori persoane.
Datele sunt cu siguranță incomplete, probabil chiar foarte departe de total, și se referă mai degrabă la copiii școlarizați. Despre restul, se știe prea puțin.
Copiii sunt lăsați în urmă de părinți împinși să plece tot de sărăcie, de lipsa de șanse. Este un sacrificiu care uneori scoate acești copii din zona celor 41% în risc major de sărăcie, dar cu prețul unor traume și suferințe marcante pe viață. Nu rareori, ele îi împing în depresie și la gesturi extreme.
3.Aproape jumătate dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional. Doar 5% dintre elevi au obţinut scoruri foarte mari la testările PISA 2022, comparativ cu 13,7 % mdia OECD, și 33,2% au obţinut scoruri foarte mici, comparativ cu 16.4% media OECD a elevilor cu performanţă scăzută.
Cauzele trebuie căutate nu numai la punctele 1 și 2, ci și în calitatea foarte proastă a școlii românești, învechită, prăfuită, concepută în interesul adulților și cu ignorarea totală a interesului copiilor în lumea de azi.
Școala românească este gândită și rămâne așa în noile Legi ale Educației concepute pentru favorizarea industriei meditațiilor, un grup de interese cu reprezentare până la vârful statului român.
Nu există niciun interes însă, cu excepția câtorva profesori dedicați, pentru dezvoltarea individuală a elevului, pentru aptitudinile lui, pentru cultivarea acestora.
Școala românească este un sistem nivelant, ca un pat al lui Procust, care generează în cel mai bun caz mediocritate și din care singura salvare o reprezintă în general efortul financiar substanțial al părinților, un avantaj al celor care și-l permit.
Restul se pierde. Va ajunge forță de muncă puțin calificată și ieftină în țările dezvoltate, părinți care își vor abandona copiii pe care nu vor avea cu ce să-i crească sau care îi vor mutila pentru că nu vor fi în stare să citească un prospect, niște instrucțiuni de folosire, să înțeleagă și să rețină niște indicații.
În câte alte țări ale Europei mai mor copii pentru că sunt spălați pe cap cu insecticide?
4.Oricât de tare s-ar strădui un părinte să evite acest lucru, expunerea copiilor la modele toxice este inevitabilă. Și nu mă refer doar la cele de pe rețele sociale, ci la modelele de reușită politică.
Cei mai mulți dintre politicienii românii, unii cu funcții înalte în stat, sunt întruchipări ale lecției că educația nu contează.
Cu bacalaureate luate după 30 de ani, absolvenți ai unor fabrici de diplome care nu certifică nimic în afară de plata taxei de școlarizare, agramați și îngrămădiți, fără proprietatea termenilor și minimă coerență în discurs, dar plini de tupeu, mincinoși și fără scrupule, ei sunt cele mai toxice dintre modelele de reușită toxică.
Unii au școala făcută pe bune și diplome serioase, dar sunt tot lipsiți de caracter, profitori, lași, meschini. Cu nimic mai buni decât primii.
5.Un sfert dintre copii au probleme cu greutatea, mergând până la obezitate. De aici consecința bolilor cardiovasculare și a diabetului de la vârste tot mai mici. În creștere este și numărul copiilor cu depresii, unele severe.
Tratarea acestor probleme ar presupune șansa copiilor să facă sport, să descarce energia, să descopere și altă distracție în afara de ecran și mâncare. Ar presupune o rețea de suport psihologic specializat.
Ele nu sunt însă accesibile decât cu bani mulți care se adaugă celor pentru meditații. Puțini părinți își permit așa ceva.
Asta e realitatea copiilor din România, de 1 iunie și în fiecare altă zi.