Dacă ucrainenii se luptau cu rușii cum au reușit românii să transmită discursul lui Volodimir Zelenski, Vladimir Putin și-ar fi băut deja cafeaua în mijlocul Kievului.
Incompetența românească pe toate palierele a diminuat un moment istoric, când toți ochii erau ațintiți spre Parlamentul de la București: primul discurs al lui Volodimir Zelenski după Bucea și după ce Viktor Orban a câștigat alegerile în Ungaria și l-a catalogat drept adversar în discursul victoriei.
Când spun incompetență, nu mă refer doar la problema care a provocat bâlbâiala tehnică de la începutul discursului, ci și la calitatea teribilă a sonorizării traducerii pe alocuri neinteligibilă. La fel de penibil ca în cazul discursului Kamalei Harris la București, cu diferența că atunci traducerea a fost atât de proastă încât ar fi fost de preferat să nu o auzim.
După cum mă refer și la calitatea declarațiilor părții române. Florin Cîțu a vorbit pentru „oglinda-oglinjoară” și propria glorificare pe persoană fizică. Un trist și ridicol exercițiu egolatru al prietenului premierului ucrainean.
Premierul Ciucă a dat o mostră jalnică de indecvare la minime standarde de comunicare publică pentru un om politic.
Nu numai că a fost lipsit de orice tușă de empatie, dar premierul-general s-a temut parcă de orice referire la răspunderea lui Putin și a Rusiei. După cum trimiterea la numărul de locuri de muncă și locuri în școli pentru refugiații ucraineni a fost cel puțin deplasată.
Surprinzator, poate, discursul cel mai bine scris a fost al lui Marcel Ciolacu. Dincolo de tușa populist naționalistă previzibilă, chiar inevitabilă (abia ar fi așteptat Șoșoacă și Simion să călărească tema), referitoare la minoritatea română din Ucraina, dar ceva mai bine pusă decât a făcut-o dl Ciucă, cel care i-a conceput discursul dlui Ciolacu a pus un accent corect: “invazia nejustificată, ilegală și neprovocată a Federației Ruse împotriva Ucrainei. (...) comportamentul iresponsabil al Rusiei”.
Da, am trecut de momentul în care singurul vinovat putea fi considerat Vladimir Putin. Chiar dacă el rămâne principalul responsabil, răspunderea este imensă și pentru Federația Rusă ca stat și pentru ruși ca popor. Rusia și rușii nu sunt captivii, ci complicii lui Putin.
Discursul lui Zelenski a fost foarte bine, profesionist construit, într-un echilibru fin între sentiment și pragmatism, între trimiterile directe la emoția românilor și adresarea peste capul lor către liderii europeni.
„Acum în Ucraina se decide soarta Europei Centrale. Să apărăm Ucraina înseamnă să apărăm Europa” și, cu o tușă locală, să apăram Republica Moldova.
Trimiterea la Nicolae Ceaușescu a avut doua ținte bine alese.
Pe de-o parte, a fost onorat curajul românilor de a se fi ridicat împotriva celei mai teribile dictaturi comuniste și a fost creată o punte de empatie între două popoare sufocate de un dictator dement.
Pe de altă parte, a fost o provocare la adresa poporului rus, care susține un dictator criminal sau măcar nu se revoltă împotriva lui cum s-au revoltat romanii împotriva lui Ceaușescu.
Dar Zelenski știe că nu se poate trăi doar din emoție, așa că a pus pe masă și oferte concrete. O temă sensibilă: „vreau să încep dialogul cu România privind protecția minorității române din Ucraina și a minorității ucrainene în România”. O motivație post-război: „sunt convins că România şi firmele româneşti vor participa la programele de refacere a Ucrainei de după război”. Refacere care se va face în bună măsură cu fonduri occidentale.
A fost o așteptare cu privire la cererile concrete ale lui Zelenski. Președintele ucrainean nu a cerut imposibilul, adică o formă de implicare militară NATO. Și Ucraina ar fi rasă de al treilea război mondial fără îndoială nuclear.
Zelenski a cerut posibilul - arme și război economic total: „Rusia trebuie să fie privată de toate resursele, inclusiv financiare. Opriți tranzitul mărfurilor spre Rusia și din Rusia, nu mai importați gaze și petrol din Rusia! Ucraina trebuie susținută cu armament. E nevoie de noi sancțiuni pentru Rusia. Acum se decide cine câștigă acest război - libertatea sau tirania”.
De la București, în prima ieșire publică după Bucea, Volodimir Zelenski nu a vorbit cu Ciucă, Ciolacu și Cîțu, nici măcar cu marele absent al serii, Klaus Iohannis. A vorbit cu Occidentul, cu Schloz, Macron, von der Leyen.
Da, calea nu doar singură, ci imperios necesară este războiul economic total, blocarea importurilor cu orice preț și sufocarea economică a Rusiei. Cât va costa ea Occidentul? Enorm! Dar în mod cert mai puțin decât ar costa supraviețuirea, nu mai discutam despre victoria Rusiei putiniste.
Și tocmai de aceea marea încercare pentru solidaritatea și luciditatea europenilor abia începe. Câți vom asuma acest război total?
Alegerile din Ungaria dau un semnal prost. Ungurii au ales majoritar propriul confort garantat de Viktor Orban cu energie rusească. Vor fi singurii? Aceasta a fost provocarea lui Zelenski de la București.