Infracțiunea de plagiat se pedepsește cu închisoarea de la șase luni la trei ani. În același timp, după cinci ani fapta se prescrie, așa că ministrul PSD al Justiției poate să doarmă liniștit.
Scandalul iscat după publicarea de către jurnalista Emilia Șercan a unei analize în care arată că jumătate din teza de doctorat a ministrului PSD al Justiției Radu Marinescu a fost plagiată a adus după sine reacții virulente, dar și surprinzătoare.
Ministrul Justiției a declarat că scandalul a fost declanșat artificial pentru a bloca procedura de selecție a șefilor de parchete pe care deja a inițiat-o.
În replică, Emilia Șercan a susținut că documentarea a început în prima parte a lunii noiembrie și că speculațiile nu se susțin, în condițiile în care e nevoie de timp pentru a finaliza analiza unor suspiciuni de plagiat.
După cum era de așteptat, liderii PSD au sărit în apărarea ministrului, condamnând „manevra josnică prin care acesta a fost acuzat de plagiat, imediat după ce a anunțat că numirile șefilor la parchetele de rang înalt nu vor fi de natură politică“.
O reacție cel puțin surprinzătoare a venit din partea premierului Bolojan, care a spus marți la TVR 1 că „lucrurile de care dânsul (ministrul Justiției – n.red.) este acuzat nu s-au întâmplat în mandatul de ministru. Sunt lucruri care, înțeleg, sunt de 15-20 de ani în urmă“. Mai mult, prim-ministrul a adăugat că „astăzi domnul ministru înțeleg că nu mai predă nici la universitate şi nu mai are un efect obținerea acestui doctorat în cariera dânsului.“
Comentariile șefului Guvernului ar trebui să ne pună pe gânduri. Până acum, vocea intelectualilor nu s-a făcut auzită, deși plagiatul e un furt intelectual care își pune amprenta și în spațiul academic.
Studiu de caz
Când spui plagiat, spui Victor Viorel Ponta. În iunie 2012, revista „Nature“ și cotidianul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung“ au dezvăluit că o mare parte din teza de doctorat a lui Victor Ponta, pe atunci prim-ministru, era copiată, fără a fi indicate sursele bibliografice. A fost primul caz, dovedit, de furt intelectual, care avea să deschidă epopeea plagiatelor din lumea politică și cea academică.
În 2014, Victor Ponta i-a transmis o scrisoare rectorului Universității din București Mircea Dumitru în care îl anunța că renunță la titlul de doctor în Drept: „Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza mea de doctorat“, mărturisea atunci Victor Ponta. „Nu am făcut acest lucru, pentru că m-am considerat de bună credinţă în argumentele mele la momentul apariţiei contestării şi nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic.“
În 2016, la insistențele Universității din București, Ministerul Educației îi retrage lui Ponta titlul de doctor, la care singur renunțase în urmă cu doi ani, însă fostul prim-ministru își mută plagiatul în Justiție, dând în judecată Ministerul Educației pentru a-și recupera titlul.
Curtea Constituțională a decis în 2022 că retragerea titlului de doctor poate fi făcută de Ministerul Educației doar în cazul în care acesta „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice“. Evident că orice teză de doctorat publicată fie și la cea mai obscură editură intră în circuitul civil.
Jurnalista de investigații Emilia Șercan, care a deconspirat zeci de teze plagiate mai ales în rândul politicienilor și care a fost deseori amenințată, inclusiv în zilele acestea, scria la vremea respectivă pe pagina sa de Facebook: „S-a terminat cu integritatea academică în țara asta. Curtea Constituțională a României tocmai a amnistiat în masă toți plagiatorii din România cărora de acum înainte nu li se va mai putea retrage titlul de doctor pentru plagiat“.
În anul 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia definitivă prin care Victor Ponta reintră în pleiada doctorilor cu teze plagiate.
Plagiatul este încurajat prin termenul de prescripție a furtului intelectual
Un aspect greu de înțeles e de ce autorii plagiați nu-i dau în judecată pe cei care au furat din operele lor. Legislația în vigoare prevede pedepse penale de la 6 luni la 3 ani sau amendă pentru cei care își însușesc „în întregime sau în parte opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie“. (art.197 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor).
Plagiatul este încurajat de legislație, în sensul că termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii de furt intelectual este de 5 ani (art. 154, Cod penal).
Dacă din punct de vedere juridic timpul a dovedit că plagiatorii scapă nevinovați, din punct de vedere academic ne-am aștepta ca aceștia să suporte sancțiuni aspre, de la suspendarea pe o perioadă de timp a dreptului de a preda până la pierderea definitivă a catedrei.
Generații întregi de studenți au avut și au profesori universitari specializați în Drept, în Filosofie, în Etică. Poate că unii sunt bine pregătiți, au făcut studii inclusiv la universități europene de prestigiu. De ce au furat din operele altora? De ce au continuat să fure și după dovedirea atâtor și atâtor cazuri? Cum îi pot privi în ochi pe studenții cărora „le e rușine de rușinea lor“?
Demisiile plagiatorilor din lumea politică sau academică pot fi numărate pe degetele de la o mână.
În bună parte, societatea e destul de receptivă la un nou caz de plagiat. Furtul intelectual e o infracțiune care îi privește indirect pe părinți, care își dau copiii, elevi sau studenți, pe mâna unor profesori care au furat.
Așa cum fiecare persoană care va ocupa o funcție e obligată să dea o declarație pe propria răspundere că nu a colaborat cu fosta Securitate, tot astfel ar fi nevoie de o legislație care să oblige demnitarii să declare că titlul de doctor nu a fost obținut prin furt intelectual. E o proiecție exagerată? Se poate, dar măcar o dezbatere pe această temă ar fi binevenită.