Iohannis îi scrie lui Dumnezeu, iar acesta îl ajută în urma unui compromis între Rai și Iad

Dumnezeu își mângâie barba lungă, de două, de trei ori și spune:

“Dacă trebuie, du-te! Vreau să-l ajut că n-a mai cerut nimic până acum. Știi că e greu cu democrația în vreme de pandemie. Am crezut că se va descurca, dar m-am înșelat.”
Iohannis îi scrie lui Dumnezeu, iar acesta îl ajută în urma unui compromis între Rai și Iad
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O scurtă parabolă despre noul Parlament în care se explică singura majoritate posibilă și semnificația unei plăți în aur de 10%.

La începutul lunii decembrie, Dumnezeu îl cheamă la el în birou pe Sfântu’ Petru. Îi întinde o scrisoare și-l roagă s-o citească. Acesta se așază în scaunul simplu din lemn aflat în fața biroului lui Dumnezeu, auster și plin cu hârtii. Începe să parcurgă cu atenție epistola.

Din când în când, Sfântu’ Petru se oprește din citit, se uită întrebător la Dumnezeu, dar nu zice nimic, apoi continuă să citească.

După ce termină, pune epistola cu grijă pe birou și nu spune nimic.

“Se poate?”, a întrebat Dumnezeu în șoaptă ca și cum vreun înger, ceva, l-ar fi putut auzi, luând scrisoarea de pe birou, oferindu-i-o lui Sfântu’ Petru ca s-o păstreze.

“Da, dar nu e ușor. Trebuie să cobor. Să discut jos de tot”.

Dumnezeu își mângâie barba lungă, de două, de trei ori și spune:

ADVERTISING

“Dacă trebuie, du-te! Vreau să-l ajut că n-a mai cerut nimic până acum. Știi că e greu cu democrația în vreme de pandemie. Am crezut că se va descurca, dar m-am înșelat.”

“Bine, Doamne!”

Sfântul Petru se ridică. Iese din birou. Trece de Poarta Raiului și începe să coboare. Și tot coboară.

După o călătorie de-o zi și-o noapte, cu o pauză de câteva ore pe Pământ, a luat liftul și a ajuns în Iad, la cazane. Era cald, dar Sfântu’ Petru părea un tip rezistent, în ciuda vârstei înaintate.

Un bodyguard încornorat și asudat i-a ținut calea. Cu politețe, Sfântul i-a spus cine e, adăugând că a venit să-l vadă pe Scaraoţchi. 

Acesta, puțin uimit, a pus mâna pe receptorul unui telefon clasic, a învârtit de-o mică manivelă și a cerut să i se facă legătura cu șeful cel mare. Scaraoțchi a ascultat cu atenție ce-i spunea bodyguardul asudat, apoi i-a transmis să-l însoțească pe vizitator în sala de conferințe, deasupra cazanelor, dar să dea drumul la aerul condiționat că e prea cald, iar oaspetele nu suportă “zăpușeala de la noi din sediu”.

Sfântu’ Petru s-a așezat într-un scaun ergonomic din piele care pe mânere avea tot felul de butoane pentru reglaje lombare, pe înălțime și masaj, așteptând să vină marele șef.

Acesta a sosit după 10 minute. S-a arătat încântat să-l revadă.

“Nu te îmbrățișez că te sufoci și iar tușești toată întâlnirea”, a zis Scaraoțchi când l-a văzut.

“Da. Aș fi vrut să nu mă mai întorc niciodată aici, dar știi la fel de bine ca și mine că problemele lumii sunt complicate și, uneori, ne obligă să cădem la învoială”, a adăugat ajutorul lui Dumnezeu.

“Nici nu știi cât de mult mă bucur când pot să ajut civilizația umană. Toată ziua stric la ea în speranța că vor veni astfel de clipe când pot fi util. Voi spuneți că am un complex de inferioritate pentru că am fost abuzat în copilărie, eu îl numesc destin”, a spus Scaraoțchi, încercând să-și justifice profesia.

“Da, iar tu nici nu știi cât de mult încercăm să nu apelăm la abilitățile tale. De fiecare dată după ce-o facem, ne așteaptă ani de penitență și de luptă cu conștiința”, a replicat cu năduf Sfântu’ Petru.

“Îmi imaginez”, zice cu superioritate Scaraoțchi, așezându-se în capul giganticei mese dintr-un monolit metalic, strălucitor. “Cu ce pot să te ajut?”

“Am primit o scrisoare de la un credincios de-al nostru și vrem să-l sprijinim, că e la ananghie”.

“A dat de greul cel mai greu dacă ai coborât până aici”.

Sfântu’ Petru a scos scrisoarea din sân și i-a întins-o prea sinistrului personaj.

Acesta a citit-o cu atenție. A reflectat câteva clipe și a zis:

“Putem rezolva, dar o să coste ceva aur”.

“Cât?”, a întrebat îngrijorat Sfântu’ Petru.

“Zece la sută”, a răspuns prompt Scaraoțchi.

Sfântu’ Petru a aprobat printr-o înclinare scurtă a capului, s-a ridicat, și-a luat rămas bun, păstrând o naturală distanțare socială și s-a îndreptat spre ieșire. 

LeonardoDaVinciSchita
Leonardo Da Vinci, Studiu - Bărbați în mișcare, realizat în jurul anului 1508 - Schița se află în Colecția Regală a Marii Britanii

Îl aștepta un drum lung, dar sufletul îi era, într-un fel, ușurat că se putea prezenta în fața lui Dumnezeu cu misiunea îndeplinită. Pe de altă parte, purta povara viitoarelor complicații și nenorociri ce vor veni în urma acestui aranjament.

O scurtă călătorie a unui înger în biroul lui Iohannis la jumătatea lunii noiembrie

Președintele României, concentrat, scrie o scrisoare. Din când în când, își ridică privirea spre tavanul înalt, încercând să descopere un răspuns la frământările sale, ce pare a fi dincolo de plafonul din beton.

“Dragă Doamne,

Aceasta e o rugăciune atipică, dar după cinci ani în care poziția mea și democrația din această țară au fost tot timpul pe marginea prăpastiei a venit timpul să apelez la forțe în care cred, dar pe care nu le înțeleg îndeajuns.

Aș dori ca la alegerile care vor avea loc în curând să mă ajuți să iasă în așa fel încât să se îndeplinească mai multe condiții simultan, pentru a avea liniște și pace în restul mandatului. Să pot conduce țara, concentrându-mă pe cele 80 de miliarde de euro venite de la UE. Bineînțeles că o parte din bani vor merge către cele sfinte.

Aș vrea ca partidul care câștigă alegerile să nu poată, în niciun fel, să formeze o majoritate.

Te rog, fă ca singura alianță posibilă să fie între PNL, USR-PLUS și UDMR.

De asemenea, ajută-mă ca președinte al Senatului să fie un politician maghiar, astfel încât să nu pot fi suspendat niciodată.

Te rog, Doamne, scapă-mă de Ludovic Orban. Motivele sunt multe și le atașez în anexă.

Și te mai rog să aranjezi lucrurile în așa fel încât, dacă se rupe PNL, să nu existe nicio cale de a se forma un nou USL.

Știu că ruga mea nu e ușoară, ba chiar una foarte complicată, dar n-aș fi apelat la divinitate, la mărinimia Voastră, dacă aș fi găsit cea mai mică soluție la aceste probleme".

Îngerul, deși citise textul și n-a înțeles mare lucru, și-a făcut datoria să ia scrisoarea și s-o expedieze cât mai rapid destinatarului. 

În joc era soarta unei națiuni, iar democrația trebuie salvată, cel puțin așa scrie în fișa postului său de înger păzitor-călător cu contract pe perioadă nedeterminată.

Citiți și alte articole interesante despre negocierile pentru formarea noului guvern:

Oligarhii finanțatori din umbra AUR: Cum a ajuns un partid extremist și misogin să se declare patriotic și să intre în Parlament - Interviu

Vasile Dîncu afirmă că s-a întâlnit cu liderul AUR, George Simion, dar spune că nu se pune problema unei colaborări politice între PSD şi AUR

De la 50.000 de voturi la 500.000 în două luni. Anomalia AUR. Cum o explică sociologii?

Orban i-a spus lui Iohannis că vrea șefia Camerei și minoritățile în coaliție. Șeful PNL pare că nu se grăbește: Sunt țări unde au durat negocierile și o lună sau perioade mai lungi


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇