Testarea elevilor în școli a fost, în luna decembrie, un dezastru de proporții, după cum arată datele oficiale comunicate de MEN la cererea SpotMedia.ro. Până pe 21 decembrie, în școli au fost distribuite 13 milioane de teste de salivă. 398 au fost raportate pozitive și numai 111 au fost confirmate prin testarea PCR.
Rata de pozitivare este infimă, 0,0008%, la un cost de minimum 130 de milioane de lei.
Sigur că orice caz depistat este un câștig și poate reprezenta premisa salvării vieții unui om vulnerabil care a scăpat astfel de infectare, însă o țară cu resurse limitate nu își permite luxul să nu ia în calcul elementul cost/rezultat, eficiența, mai ales atunci când investește sume foarte mari.
Pentru că suma totală alocată acestei testări în școli este un miliard de lei fără TVA.
Întrebarea corectă nu este, așadar, dacă depistarea celor 111 cazuri merita prețul. Întrebarea corectă este dacă aceiași bani nu puteau fi mai bine folosiți pentru depistarea mai multor cazuri, deci salvarea mai multor vieți.
Două sunt vulnerabilitățile majore ale testării din școli.
Pe de-o parte, testele de salivă folosite. Faptul că dintre cele pozitive aproape 75% s-au dovedit greșite ridică un mare semn de întrebare, inclusiv în privința calității lor.
La fel de bine ne putem gândi că și 75% dintre rezultatele negative au fost greșite. Ceea ce se poate întâmpla și fără ca testele să fie de calitate necorespunzătoare. Se știe că în cazul asimptomaticilor, a celor cu încărcătură virală mică, testele rapide, mai ales cele de salivă, nu au sensibilitatea necesară pentru a depista virusul.
Pe de alta parte, modul de concepere a operațiunii de testare. Adică fără absolut niciun control. Testarea a eșuat înainte de a începe din momentul în care MEN a cedat presiunilor sindicale și a acceptat ca ea să nu fie făcută doar la școală, de către elevi înșiși, cu explicații la fiecare pas și sub supravegherea învățătorului/profesorului, cu rezultate citite de acesta.
Nu știm câte din cele 13 milioane de teste au fost cu adevărat folosite și câte au ajuns la gunoi. Putem număra, eventual, câte au ajuns pe OLX.
Dintre testele folosite, nu știm câte au fost corect folosite. MEN nu a putut spune câte modele diferite de teste au fost contractate și distribuite. La mine, ca părinte, au ajuns patru modele diferite, unul dintre ele destul de complicat de folosit.
Părintele cu un nivel mai mic de instruire sau de îndemânare putea avea dificultăți. Și chiar unul instruit, atunci când trebuia să aprecize dacă este sau nu suficientă cantitatea de salivă scuipată de copil în diferite recipiente, unele care se înmuiau ușor, altele cu o formă care nu favoriza colectarea.
Nu știm câte rezultate au fost corect raportate. În România, trimisul copilului la școală cu mucii până la brâu este o obișnuință. Pentru că părintele nu are cu cine să îl lase, deci nu are decât varianta să lipsească de la muncă, cu efectele aferente.
Deci fie pentru că nu cred că virusul există, fie pentru că au rămas speriați de aberația internării forțate din 2020, fie pentru că nu au cu cine să-și lase copiii, fie pentru că sunt pur și simplu tembeli (să nu ne ascundem, categoria există și cel puțin în trafic o vedem zilnic), există suspiciunea rezonabilă că un număr necunoscut de părinți nu au făcut testele deloc sau nu au comunicat rezultatele pozitive.
Dacă tragem linia, banii au fost aruncați într-o gaură neagră.
Și cred cu tărie că întrebări simple despre prețul testelor, contractare, standardele de calitate impuse și altele ar trebui să și le pună și DNA pentru că după toate aparențele și informațiile pe surse ne-am putea afla în fața unui nou tun al pandemiei.
Asta nu înseamnă că testarea copiilor ar trebui abandonată. O testare serioasă este mai importantă ca niciodată în valul 5 deja declanșat.
Soluția alternativă poate pleca de la două premise:
1.Testele de salivă sunt nesigure, mai ales când nu sunt făcute de cineva cu minimă calificare. Chiar și când sunt pozitive, tot la testare PCR se ajunge pentru confirmare.
De aceea, nici dacă testarea cu salivă s-ar face la școală, în condițiile în care Omicron devine predominantă, greu de spus dacă relevanța ar fi ridicată.
2.Ne adresăm doar părinților responsabili, care doresc să își testeze copiii, pentru siguranța lor și a comunității. Tot ce merge spre cei care nu doresc este irosit.
Dacă le combinăm, se poate contura și o soluție.
Părintele care dorește testarea copilului, nici măcar nu contează din ce motiv, să o poată face de maximum două ori pe săptămână gratuit, fie antigen la medicul de familie, fie chiar PCR, în laboratoare unde copiii să aibă prioritate la orice oră.
Astfel, părintele responsabil ar scăpa și de stresul financiar al testării, dacă al său copil e asimptomatic, și de stresul așteptării cu zilele a ambulanței care să facă testarea gratuită a copilului simptomatic.
Cu 130 de milioane de lei cât au costat, minimum, 13 miloane de teste de salivă se puteau face 2,6 milioane de teste antigen la medicul de familie sau 65.000 de teste PCR. Teste făcute profesionist celor care doresc testarea, cu rezultate incomparabil mai credibile.
Faptul că nimeni nu pare a-și pune oficial problema rezultatelor și a unei schimbări de strategie nu face decât să întărească, în opinia mea, suspiciunea tunului financiar.