Dosarul Revoluției, justiție sau istorie? Cea mai mare dezamăgire

Dosarul Revoluției, justiție sau istorie? Cea mai mare dezamăgire

Cel mai trist pentru Dosarul Revoluției nu este eșecul de până acum al chestiunii juridice. Cel mai trist este că evoluția societății românești nu recompensează, nu onorează așa cum ar trebui sacrificiul de atunci.

Din punct de vedere juridic, bătălia nu e încheiată. Dosarul a fost restitutit la Pachetul Militar de către judecătorul de cameră preliminară, din motive care vor fi clarificate în motivare, atunci când ea va fi redactată.

Ele sunt însă destul de clare încă de acum un an, când judecătorul de cameră preliminară a decis eliminarea unor probe din dosar și a cerut Pachetului să remedieze niște chestiuni. În primăvara lui 2021, judecătorul a decis restituirea, decizia a fost contestată de Parchet, contestația a fost respinsă.

ADVERTISING

Pe scurt, judecătorul de cameră preliminară consideră  că în dosar nu au ce caută câteva aspecte:

1.Stenogramele declarațiilor persoanelor audiate de Comisia senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. Judecătorul consideră că ele nu pot fi luate în considerare pentru că nu au fost consemnate în cadrul unei proceduri judiciare, Parchetul le consideră înscrisuri cu valoare de mijloc de probă.

2.O serie de documente, între care documentarul Marelui Stat Major al MApN și documentele de arhivă ale Statului Major General cu privire la acțiunile Direcției Generale a Armatei.

3.O serie de chestiuni procedurale referitoare la unele aspecte concrete. De exemplu, numărul exact al victimelor sau numărul și conținutul volumelor de urmărire penală.

Citiți aici contestația Parchetului Militar cu toate detaliile.

Într-un comunicat emis după restituirea dosarului (integral aici), Parchetul Înaltei Curţi arată că urmărirea penală în ansamblul său, sub aspectul actelor de inculpare (punerea în mișcare a acțiunii penale), nu este afectată de restituire, ceea ce înseamnă că va fi necesară doar refacerea rechizitoriului conform celor indicate de instanță.

Cu ce șanse este greu de spus. De principiu, cu cât anchetarea unei fapte este mai departe de momentul comiterii ei, cu atât șansele de reușită sunt mai mici.

În cazul acesta vorbim despre 32 de ani. Timp în care mulți dintre cei implicați într-un fel sau altul au murit sau au plecat din țară și sunt greu de localizat. De aceea, folosirea ca înscrisuri a declarațiilor date de ei în fața comisiei senatoriale ar fi fost importantă.

Cei care acum sunt inculpați au deținut ani de zile puterea și au avut timp suficient să distrugă probe incriminatoare. Perioada aceea nu este acoperită de toate mijloacele care azi care ușurează enorm o anchetă: camere stradale, filmări cu telefonul mobil, arhive online etc.

Deci, personal, nu sunt foarte optimistă în privința rezultatului, din punct de vedere judiciar.

Dar mă întreb dacă acesta este cel mai important rezultat posibil, cel care trebuie să intereseze cel mai mult.

După 32 de ani, dosarul unui asemenea eveniment ar putea fi mai important din punct de vedere istoric decât judiciar, iar evaluarea urmărilor, mai importantă tot din acest punct de vedere.

Da, ar fi important pentru familiile victimelor ca Ion Iliescu să primească o condamnare penală, dar la vârsta domniei sale efectul ar fi mai mult simbolic și cu mult mai importantă ar putea rămâne judecata istoriei.

După cum cred că cel mai important este ca societatea românească să se ridice la înălțimea sacrificului de atunci.

Cea mai mare problemă a societății românești nu mi se pare dacă Ion Iliescu este sau nu condamnat penal. Cea mai mare problemă mi se pare că, din cauza degradării constante a clasei politice, suntem într-un moment în care cel mai important rezultat al sacrificiului de atunci, democrația, este sub semnul întrebării.

Mai grav mi se se pare că tot mai mulți cetățeni renunță să mai exercite dreptul fundamental al democrației, cel de vot. Că un alt drept fundamental, de liberă exprimare, este adesea fie schingiuit, fie folosit fără niciun discernământ și fără imensa responsabilitate pe care îl presupune.

Extrem de grav mi se pare că mai toate sondajele de opinie reflectă o imensă nostalgie față de vremurile dinainte de 1989. Extrem de grav mi se pare că generațiile născute după 1989 nu au o imagine corectă asupra comunismului românesc decât în măsura eforturilor familiilor de a le-o crea. Ceea ce combinat cu nostalgia de care vorbeam mai sus are efecte dezastruoase.

Ar fi incorect să spunem că România nu a progesat, că este mai rău decât în comunism. Acestea sunt exact tezele inepte ale nostalgicilor.

Sigur că a progresat, sigur că trăim în UE, în NATO, vremuri incomparabile cu oroarea de dinainte de 1989. Și dacă toți cei care suspină acum după comunism ar putea fi cumva puși în situația să traiasca/retrăiască fizic ziua de 14.11.1989  probabil că ar realiza diferența uriașă.

Dar pericolul este că dezamăgiri repetate, lipsa de educație a tinerilor să ne împingă în involuție și să retrăim pericole pe care le credeam trecute.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇