Cum răspândește Putin ura în Paris

O întreagă strategie de a răspândi violență și tensiune în țările Uniunii Europene a fost dezvăluită în urma reținerii unui cuplu din Republica Moldova, care a vopsit sute de stele ale lui David pe zidurile clădirilor din capitala Franței.
Cum răspândește Putin ura în Paris
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorii francezi au confirmat că reprezentanți ai Kremlinului au fost implicați în operațiunea de promovare a antisemitismului în Paris.

Președintele Emmanuel Macron, într-o intervenție care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, a spus că autoritățile nu vor face pași înapoi în fața acțiunilor care promovează ura rasială.

„Antisemitismul reapare atât în cuvinte, cât și pe ziduri. Republica nu face și nu va face compromisuri. Vom fi necruțători împotriva celor care promovează această ură”, a declarat Macron, amenințând Moscova.

În a doua jumătate a lunii octombrie, pe zidurile clădirilor din Paris au apărut sute de simboluri – stele ale lui David – vopsite cu spray-ul, ce aminteau de perioada nazistă, atunci când SS-ul însemna locuințele persoanelor de origine evreiască pentru a fi incendiate și distruse.

France Suspects Russian Influence In Star Of David
GRAFFITTI ANTISEMIT. Autorii desenelor s-au dovedit a fi un bărbat și o femeie din Republica Moldova, coordonați de un afacerist din Chișinău – Foto: Hepta.ro

Pe fondul protestelor pro-palestiniene din capitala Franței, inițiate de numeroasa comunitate arabă, și a creșterii rapide a numărului de atentate și amenințări cu violențe, toate petrecute în contextul războiului dus de Israel împotriva organizației teroriste Hamas, procurorii au anchetat cu atenție apariția simbolurilor antisemite pe clădirile din Paris.

ADVERTISING

Investigatorii francezi au reținut, în data de 27 octombrie, un bărbat de 33 de ani și o femeie de 28, după ce au fost identificaţi pe camerele de supraveghere amplasate în oraș.

Cei doi erau din Republica Moldova. În timpul interogării lor, anchetatorii au descoperit că aceștia au fost angajați de un om de afaceri din Chișinău, cunoscut pentru puternicele sale legături cu Moscova.

105th anniversary of 1918 Armistice in Paris
FRANȚA. Președintele Emmanuel Macron a declarat public că agenți ai Rusiei se află în spatele acțiunii de vopsire a Stelei lui David pe clădirile din Paris - Foto: Hepta.ro

Portret de agent al Kremlinului, la Chișinău

Anatoli Prizenko, 49 de ani, a făcut parte în 2014 dintr-o mișcare politică intitulată Uniunea Vamală, o grupare pro-Rusia care milita ca Găgăuzia, regiune din Republica Moldova, să adere la Uniunea Euroasiatică, promovată intens de Vladimir Putin în acea perioadă, arată o documentare realizată de Radio Moldova.

Prizenko are exact profilul unei persoane recrutate de Kremlin pentru a-i rezolva treburile murdare.

În 2012, a fost condamnat la închisoare pentru fraudă, fiind cel care a promovat în Moldova o schemă piramidală importată din Rusia, lansată în 2011 de Serghei Mavrodi.

AnatoliPrizenkoChisinau
CHIȘINĂU. Anatoli Prizenko, un om de afaceri din Moldova, a coordonat, conform procurorilor francezi, acțiunea de instigare la violență din capitala Franței - Foto: Facebook/Anatoli Prizenko

După ce a ieșit din închisoare, Prizenko a început o afacere cu cosmetice, iar pe rețelele sociale promovează intens mesaje în care glorifică invadarea Ucrainei de către Rusia și îl susține pe Putin.

După atacul terorist al Hamas asupra civililor, Prizenko a scris că Israel este „o colonie SUA”. 

Ancheta procurorilor din Franța a dezvăluit că afaceristul moldovean administra o rețea formată din cel puțin șase persoane - două echipe de câte doi vopsitori, plus câte o persoană care făcea poze cu zidurile marcate.

Conform anchetatorilor, un cuplu a reușit să părăsească Franța înainte de a fi reținut.

„Aceste acuzații sunt stupide, absolut lipsite de sens şi pur şi simplu nedemne. Nu, nu a existat nicio influență externă. Nu este vorba de nicio diversiune sau provocare” din partea Rusiei, a reacționat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, la acuzațiile oficialilor francezi.

Dar, ca de fiecare dată, diplomația rusă nu a folosit nici argumente și nici dovezi pentru a demonta acuzațiile.

Războiul secret al Rusiei

Operațiunea lui Prizenko din Paris nu e una scumpă, sofisticată și în care să fie angrenați mulți oameni.

Analizarea ei arată, totuși, cât de extinse și ce ramificații au tentaculele Kremlinului în Occident și cum folosește regimul politic condus de Putin evenimentele internaționale pentru a ataca în permanență și la toate nivelurile democrațiile din Vest.

Un cuplu de imigranți din Moldova, ajunși la Paris, în căutare de muncă, au fost racolați de Prizenko, care le-a dat o sumă de bani pentru a-și îndeplini o misiune, la prima vedere e banală și nevinovată pentru niște oameni cu educație medie.

A march in support of the Palestinians
MANIFESTAȚIE. Scopul lui Putin e să producă tensiuni și confruntări în statele democratice, folosind orice prilej pentru a instiga la violență. În imagine, un marș al comunității arabe din Paris pentru sprijinirea palestinienilor din Fâșia Gaza - Foto: Hepta.ro

De la distanță, vopsirea zidurilor unor clădiri seamănă mai mult cu o manifestare de protest a unor adolescenți rebeli. 

Privită mai atent, operațiunea face parte din războiul secret dus de Rusia de peste un deceniu prin care încearcă să creeze tensiuni și să promoveze haosul în statele occidentale.

Prizenko primește ordin să aleagă Parisul, acolo unde trăiește o puternică minoritate arabă și care în trecutul recent a avut nenumărate conflicte cu forțele de ordine.

Simbolurile antisemite au scopul direct de a-i înspăimânta pe membrii comunității evreiești din capitala Franței, dar și de a provoca un nou episod violent, instigând la organizarea de noi atentate.

Rețeaua clonelor

Șocul descoperirii că în spatele unui episod aparent fără importanță se află un actor statal precum Rusia a alertat autoritățile franceze până la cel mai înalt nivel, iar ieșirea publică a lui Emmanuel Macron trebuie înțeleasă ca un semnal puternic transmis lui Putin că astfel de acțiuni nu vor fi trecute cu vederea.

Întreaga operațiune administrată de Prizenko la Paris avea ca scop să creeze conținut pentru rețeaua Doppelgänger "RRN" (Reliable Recent News), un sistem de site-uri și conturi de pe platformele sociale, controlat de FSB, unde imaginile respective, împreună cu texte provocatoare, urmau să fie publicate pentru a instiga la violență, a provoca teroare și tensiune în Paris.

„EU DisinfoLab a descoperit o rețea de operațiuni de influență cu sediul în Rusia, care acționează în Europa din mai 2022 și care este încă în desfășurare”, se arată într-un raport al agenției anti-fake news a Uniunii Europene. 

FakeNewsArtInfo
PLAN. Imaginile cu clădirile marcate cu Steaua lui David urmau să fie publicate pe o serie de site-uri controlate de Kremlin, alimentând o campanie de fakenews despre antisemitismul din Franța - Foto: Canva

„Doppelganger… folosește mai multe <clone> ale unor site-uri mass-media autentice (cel puțin 17 furnizori, printre care, Bild, 20 minutes, Ansa, The Guardian sau RBC Ucraina) și țintește utilizatorii cu articole, videoclipuri și sondaje false. 

Pentru a face acest lucru, actorii din spatele operațiunii au cumpărat zeci de nume de domenii de Internet similare cu cele ale site-urilor autentice și le-au copiat designul”, se mai arată în raportul citat.

„… multe elemente indică implicarea unor persoane și entități cu sediul în Rusia. În ceea ce privește infrastructura, numele domeniilor și grafica site-urilor au fost realizate de același autor, iar unele dintre numele domenii de Internet au fost cumpărate prin intermediul oficiului de înregistrare din Rusia. Videoclipurile false au fost produse de computere cu o configurație rusească, unul dintre acestea funcționând după un fus orar GMT+8. În plus, toate elementele de comunicare ale campaniei sunt aliniate cu cele din propaganda rusă”, precizează investigația realizată de EU DisinfoLab.

Episodul vopsirii zidurilor din Paris cu simboluri antisemite arată din nou cât de implicați sunt agenții Rusiei în acțiuni de subminare a statelor democratice, dar descrie și cât de integrate sunt aceste operațiuni, fiind coordonate de oamenii Kremlinului de la activitatea din teren și, pe verticală în sus, până la distribuirea masivă pe internet și pe rețelele sociale, monitorizând efectele și impactul avut asupra milioane de oameni.  


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇