Felul în care Klaus Iohannis a sărit în barca unei teme pe valul Netflix, încălzirea globală, a stârnit ironii, în cel mai bun caz.
În cel mai rău, președintele a fost complet ignorat, societatea este preocupată de teme reale și are nevoie de lideri care să o reprezinte și care să nu confiște până la compromitere o temă care arde și la care alții au muncit, doar pentru un oarecare profit politic.
În aceeași zi în care președintele anunța de la Cotroceni, festiv, un raport despre încălzirea globală și o disciplină de studiat în școală, deși decizia a fost luată din primăvară, acum doar intră legea în vigoare, pe piața temelor pentru România se mai petreceau câteva lucruri.
- O creștere exponențială a cazurilor de Covid-19 și confirmarea transmiterii comunitare accelerate, în condiții de retragere cronică a statului din treburile curente.
Cu excepția unei măsuri în neconcordanță cu cele luate de multe state europene, autoritățile de la București au decis ca unică măsură de limitare a valului 5, care deja pune presiune pe sisteme medicale mult mai eficiente, ale Germaniei și Israelului, de pildă, purtarea măștii și în spațiul exterior. În rest, totul să se autoreglementeze, un fel de mână socială pe modelul mâinii invizibile din economie e așteptată să îi protejeze pe oameni, în locul Guvernului.
Suntem într-o stupefiantă zi a cârtiței: medicii dau semnale că situația va fi iarăși dramatică, însuși Raed Arafat vorbește despre efectele devastatoare ale Covid-19 asupra copiilor, din perspectiva reacțiilor pe termen lung, școlile sunt carne de tun, copiii sunt primii care plătesc prețul iresponsabilităților, de la iresponsabilitatea profesorilor de a nu se vaccina până la iresponsabilitatea autorităților de a cere autoreglementare.
Altminteri, societatea a devenit opacă, pasivă, incapabilă să mai recunoască șocul și să reacționeze în fața răului politic, tocmai ce poate specula Rusia cel mai bine și ce poate dospi mai tare AUR, un partid extremist ajuns la 17 procente, nu pentru că atâția români au convingeri antisemite și xenofobe, ci pentru că ăsta e mecanismul politic de canalizat resentimentele sociale.
2. Ambasadoarea Franței la București și șefa Reprezentanței din România a Comisiei Europene vorbeau despre cât de mult cântărește pentru integrarea României în Spațiul Schengen capacitatea de a asuma politic pe deplin că suntem parte a mecanismului european, inclusiv în materie de drept.
Declarațiile sunt făcute în contextul în care Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit că decizia CJUE, care spune că judecătorii nu pot fi cercetaţi disciplinar pentru sentinţe care nu respectă decizii ale CCR, dacă acestea contravin dreptului UE, nu se poate aplica în România decât după revizuirea Constituţiei.
O poziție de frondă, care așază România lângă Ungaria și Polonia și care poate afecta decizia politică de primire în Schengen.
Tehnic, după cum a amintit diplomatul francez, România întrunește condițiile, dar decizia finală este una politică.
Și cum președintele și-a construit accesul spre cel de-al doilea mandat pe profilul de lider european, care stă gaj că țara noastră își merită statutul în interiorul UE, în pofida abuzurilor regimului Dragnea de atunci, absența președinției din această dezbatere deservește țării.
De altfel, Klaus Iohannis nu a avut nimic de zis nici când liberalii de la București au construit un fake news grosolan în jurul Raportului Matic, votat în Parlamentul European.
3. Facturile majorate la întreținere și perspectiva unei crize socio-economice, în condițiile în care, pentru prima dată în ultimii cinci ani, riscul de sărăcie și excluziune socială a crescut în rândul copiilor români (36,3%), arată datele unui nou raport al Salvați Copiii România.
Criza pandemică a expus acestor riscuri tocmai pe copiii cei mai vulnerabili, iar situația este și mai severă în cazul copiilor cu dizabilități, al celor de etnie rromă și al celor în situație precară. În 2020, 1.582.000 de copii din România (36,3 %) se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială.
Copiii au fost cei mai vulnerabilizați de pandemie, iar riscul de sărăcie și excluziune socială printre copii a crescut cu 0,5 puncte procentuale, în vreme ce a scăzut pentru adulți, cu 1,2%.
Rata deprivării materiale severe a crescut în rândul populației generale, de la 14,5 la 15,2%, dar creșterea este dramatică în rândul copiilor – de la 17,7 la 21,4% și, în cazul copiilor mai mici de 6 ani, de la 16 la 22%.
Iar sărăcia este direct corelată cu România educată, un proiect flatus vocis cu care Klaus Iohannis ar vrea să rămână în istorie.
România este țara în care trasferurile sociale sunt aproape imposibile, o spune Salvați Copiii în fiecare poziție publică pe tema educației.
Ce înseamnă asta? Că un copil care se naște într-un mediu social vulnerabil are șanse minime să spargă cercul vicios al sărăciei educaționale, să aibă acces egal – cantitativ și calitativ – la educație, iar copiii lui să nu-i perpetueze destinul.
Destinul nu e aici unul dictat de vreo voință divină, ci de o voință cât se poate de profană, politică. E vorba aici despre politici publice conjugate, care să se adreseze direct beneficiarului social, nu care să mai schimbe pe ici, pe colo câte o materie școlară sau forma unui examen de final de ciclu școlar.
Inadecvarea unui lider la istoria țării sale nu duce doar la izolarea acestuia, ci la golirea de autoritate a funcției. Or, asta e echivalent cu a lăsa țara pe mâinile cui are chef de ea și se vede clar că cei mai pofticioși și mai activi zilele acestea sunt cei de la AUR. Asta crește AUR, retragerea și disoluția autorităților legitime și a reprezentării.
L-am mai citat pe Yuval Noah Harari, care, într-un interviu pe care mi l-a acordat, spunea că și în cazul în care cineva, în cazul nostru un președinte, nu are chef de istoria cotidiană, e obosit, plictisit sau vrea o pauză, istoria merge mai departe și fără el.
Dar mai este un efect perfid în felul în care președintele Klaus Iohannis a ales momentul pentru a se lansa în dezbaterea privind încălzirea globală: compromiterea temei.
Tema este una dintre cele majore, e o preocupare reală și tocmai inadecvarea o poate compromite, prin uzurpare politică mediocră.
În momentul în care ai golit funcția de reprezentare și legitimitate, în momentul în care președintele nu are nimic de spus despre erorile fatale ale Guvernului pe care l-a construit, orice temă colaterală devine una de impostură.