Când P.P. Carp a scris despre norocul acestei țări, România primea cea mai mare răsplată din istorie, întregirea din 1918, fără să fi câștigat propriu-zis războiul în care pierduse multe vieți. Norocul era, de fapt, situarea României de partea învingătorilor, de partea așadar bună a istoriei, beneficiind astfel de recompensele celor câștigători. Nu fusese lăsată, așadar, pe mâna politicienilor autohtoni și nici în voia sorții, așa cum ar putea citi o privire rapidă.
Astăzi, România ar putea să fie lăsată, în virtutea aceluiași noroc, de partea bună a lucrurilor. E deja în Uniunea Europeană de 15 ani, împliniți chiar zilele astea, ceea ce au făcut-o să beneficieze, în zilele de criză, de pârghiile și mecanismele comunitare.
Fără acestea (România a accesat un mecanism european și a primit medicamente vitale de la statele UE), de pildă, alte câteva mii de morți s-ar fi adăugat deceselor din valul 4 al pandemiei, un val care, în România, poate fi numit Valul politicienilor.
În lipsa lor, așa cum a descris Carp situația în care am fi beneficiat de noroc, dramele poate nu ar fi luat proporția grotescă pe care au luat-o. Cu politicienii prezenți însă, la resurse, dar abdicând total de la responsabilitate, România nu a fost lăsată să beneficieze de deciziile și protecția Uniunii Europene.
Fără a asigura o minimă protecție socială și fără a ține cont de deciziile liderilor europeni, politicienii și-au împărțit hălci de putere și nu s-au uitat înspre țară nici măcar când țara a devenit teren predilect pentru manipulări și confiscări.
Asta a dus AUR la 17 procente și nimic nu arată că lucrurile se vor opri aici. Din contră.
Valul 5 pandemic a debutat în România cum mai prost, cu vaccinarea compromisă, deși încă avem un Comitet special care o păstorește, adică oameni plătiți pentru asta, cu școlile la fel de în derivă, atât din perspectiva testării, cât și din aceea a îmbunătățirii educației online, cu certificatul de vaccinare compromis și cu țara lăsată în mâinile profitorilor, de la Rusia la AUR.
În acest context se așază diferitele campanii de polarizare socială, ceea ce le dă, de altfel, caracterul intenționat.
Una dintre acestea a fost bifată la finalul anului și a vizat chiar Uniunea Europeană: o propunere proastă făcută în interiorul Comisiei Europene – recomandarea de a nu folosi în comunicările oficiale ale CE, printre altele, sintagme care trimit la formule ale creștinismului (i.e. Crăciun fericit!) - a fost dezgropată și folosită contra UE, exact în momentul în care politicienii autohtoni trăgeau iarăși țara de sub protecția europeană, compromițând certificatul de vaccinare și dând vad AUR.
E vorba aici despre context, oportunitate și profitul politic scos de AUR și alte instanțe de propagandă, nu despre o dezbatere de fond despre ce e și ce nu e Uniunea Europeană.
Certificatul de vaccinare este deja un loc comun în Uniunea Europeană, unde cele mai multe țări au și alte note distincte de România:
- Rata de vaccinare mult mai mare;
- Sisteme de sănătate mult mai solide, de la finanțare la performanță medicală;
- Starea de sănătate a populației, adică acele comorbidități care te fac mult mai vulnerabil în fața SARS CoV2, mult mai bună, în mare parte datorită programelor de prevenție și screening;
- Aderență superioară la argumentele științifice, adică educație superioară calitativ;
- O mai bună conștiință comunitară, asta însemnând și responsabilitate;
- Politicieni responsabili;
- Mai mult noroc, în sensul lui P.P. Carp.
Ce nu au însă multe alte state europene și are România din plin este frica politicienilor de la putere că sistemul i-ar putea lăsa prematur din brațe. Această frică, construită pe tiparul fricii liderilor populiști, este cea care alimentează un partid extremist și toxic.
Iar președintele Iohannis este primul artizan al monstrului politic care crește în interiorul unei țări pe care nici n-o lasă, nici n-o îngrijeşte, cu un război gata să izbucnească în vecinătate, laolaltă cu un alt val pandemic pentru care România nu are avantajele celorlalte state ale Uniunii Europene.