Berbec
Gândurile îți sunt atrase de capitolul financiar, interesându-te mai ales veniturile partenerului de viață și posibilitățile de câștig din colaborări. Se pare că oricâte surse și resurse materiale ai avea, tot găsești nod în papură, manifestându-ți nemulțumirea direct. Folosește atât cât îți este necesar și ai încredere că la momentul potrivit vei primi suficient.
Taur
Relațiile parteneriale îți atrag atenția și astăzi. Tu ai anumite așteptări de la ceilalți, în speță de la partenerul de viață, de la colaboratori, dar pe aceștia îi interesează prea puțin. Cel mai bine ar fi să observi cum se desfășoară lucrurile și să accepți în anumite limite doleanțele, ideile, propunerile lor.
CURAJ, eliberare și decizii radicale: Luna Plină în Săgetător, 31 mai 2026
Gemeni
Ziua îți aduce în atenție sarcinile de lucru de la serviciu care au rămas nerezolvate sau altele care au nevoie de îmbunătățiri. Puțin probabil să te ajute colegii sau să găsești înțelegere la șefi. Alege prioritățile și ocupă-te de ele cum știi tu mai bine. În paralel ai grijă și de sănătate.
Rac
Relațiile sentimentale sunt răscolite, existând posibilitatea apariției discuțiilor aprinse pe subiecte banale. Hiba este la tine, pentru că ai așteptări nerealiste vizavi de cei dragi. Ar fi bine să-ți modifici viziunea legată de felul în care ceilalți vrei să-și manifeste afecțiunea, respectul, atenția față de tine. Tu, la rândul tău, oferă iubire în mod necondiționat.
Marte în Taur (18 mai - 28 iunie 2026): Alegem doar ceea ce merită cu adevărat
Leu
Este o zi în care poți rezolva cu succes treburi domestice. Chiar dacă ești solicitat mult în afara casei și familiei, rezervă-ți momente liniștite în care să te ocupi numai de membrii familiei și de nevoile lor. Posibil să fie nevoie de reparații, curățenii majore în casă sau de aprovizionarea cămării.
Fecioară
Se conturează călătorii pe distanțe scurte și întâlniri cu tot soiul de persoane. În special, prietenii și rudele apropiate îți vor dori compania și sfaturile. Alege-ți cuvintele cu grijă și ferește-te de a vorbi prea mult sau de a-ți divulga intențiile. Posibil să te obosească forfota din preajma ta, așa încât rezervă momente pentru lecturi ușoare.
Venus în Rac (19 mai - 13 iunie 2026): Abundență financiară și stabilitate emoțională
Balanță
Minunată ocazie astăzi de a-ți revizui atitudinea, concepțiile vizavi de bani și bunuri materiale. La prima vedere ești îngrijorat de veniturile tale, deși este posibil să primești salariul, o sumă restantă sau cadouri și favoruri dinspre segmentul profesional. Dacă privești atent în jurul tău, vei constata că ai tot ce îți trebuie.
Scorpion
Este o zi în care te poți ocupa cu succes de tine și de treburile tale personale. Cu toate că stările tale interioare sunt schimbătoare, dacă te concentrezi numai pe priorități vei reuși să depășești totul cu bine. Fii mai înțelegător cu tine însuți și acordă-ți timp suficient să te adaptezi la situații și relații noi!
Sezonul Gemenilor (21 mai – 21 iunie 2026): Revelații și treziri care ne pot schimba complet viața
Săgetător
Și azi ești cufundat în gândurile tale și cu greu te poți racorda la realitatea înconjurătoare. Îți sunt favorizate stările meditative, abordarea vieții dintr-o perspectivă mai puțin convențională, dialogurile de taină cu cineva de încredere. Fii atent și la sănătate deoarece organismul este obosit și are nevoie de odihnă.
Capricorn
Ar fi bine să analizezi relațiile pe care le ai cu prietenii, dar și cu persoanele din segmentul profesional, alături de care ești implicat în proiecte sau acțiuni comune. Unii încearcă regulat să-ți obstrucționeze progresul sau să profite mult de pe urma muncii și experienței tale profesionale. Flerul te ajută astăzi să depistezi persoanele nepotrivite.
Vărsător
La serviciu este forfotă, iar șefii vor dori din partea ta rapoarte și explicații vizavi de activitatea profesională pe care o desfășori. Ai răbdare, încredere în tine și pregătește-te pe îndelete pentru astfel de discuții. La nevoie cere sfatul unor colegi experimentați în realizarea prezentărilor în fața oficialilor. Susține-ți punctele de vedere cu dovezi viabile.
Pești
Este posibil să dialoghezi cu cineva aflat în străinătate sau să planifici o călătorie îndepărtată. De asemenea, este o zi bună pentru a te gândi la îmbunătățirea competențelor tale necesare la locul de muncă. Informează-te vizavi de variantele de studiu și alege deja una care ți se potrivește. Pot intra în discuție și un curs hobby.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe
