Acordul Schengen a eliminat frontierele interne pentru a apropia popoarele Europei. Patru decenii mai târziu, criza provocată de intrarea a zeci de mii de migranți în enclava spaniolă Ceuta arată însă cât de repede solidaritatea este înlocuită de acuzații, controale și amenințări cu închiderea granițelor.
Până la 60.000 de migranți au trecut în numai două zile din Maroc în Ceuta, teritoriul spaniol de pe coasta Africii de Nord. Oamenii au înotat în jurul digurilor, au escaladat gardurile sau au trecut pe unde dispozitivele de securitate marocane nu au intervenit inițial. Cel puțin 67 de persoane au murit, înecate sau zdrobite în busculade.
Majoritatea celor intrați s-au întors deja în Maroc. Ministerul spaniol de Interne a anunțat că aproximativ 50.000 de oameni au trecut frontiera și peste 48.000 reveniseră până vineri seară, în timp ce autoritățile locale din Ceuta au estimat numărul total al celor care au intrat la aproximativ 60.000, potrivit Reuters.
- Criza din Ceuta. Spania spune că a repatriat aproape toți migranții. Statele UE reacționează cu măsuri la frontiere
- Premierul Spaniei, revoltat după criza din Ceuta, acuză unele state UE de reacții „egoiste și ilegale”
Dincolo de criza umanitară, evenimentele au declanșat una dintre cele mai serioase dispute europene privind viitorul spațiului Schengen.
O construcție a solidarității devenită sursă de conflict
Într-o analiză publicată de The Atlantic, jurnalistul Isaac Stanley-Becker susține că Schengen a fost un succes spectaculos în eliminarea frontierelor, dar un eșec în încercarea de a construi solidaritate între statele europene.
Acordul Schengen a fost semnat la 14 iunie 1985 de Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Țările de Jos. Obiectivul său era eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune. În prezent, spațiul Schengen cuprinde 29 de țări și peste 450 de milioane de oameni, care pot călători între statele membre, în mod obișnuit, fără controale la frontierele interne.
Libertatea de mișcare funcționează însă cât timp frontierele externe nu sunt supuse unei presiuni majore. Când aceasta apare, reacția statelor nu este neapărat să împartă responsabilitatea, ci să se protejeze individual și să transfere vina asupra țării aflate în prima linie.
Exact acest lucru s-a întâmplat după criza din Ceuta.
Premierul spaniol Pedro Sánchez a descris intrările masive drept un „atac” și o încălcare a integrității teritoriale a Spaniei. Guvernul de la Madrid a pus situația pe seama rețelelor de trafic de persoane și a informațiilor false răspândite despre posibilitatea migranților de a rămâne în Spania. Nu există până acum dovezi că autoritățile marocane ar fi organizat valul de treceri, chiar dacă intervenția lor inițială a ridicat semne de întrebare.
Europa a răspuns cu controale și amenințări
Reacțiile cele mai dure nu au venit însă din opoziția spaniolă, ci din alte capitale europene.
Premierul italian Giorgia Meloni a cerut suspendarea Spaniei din Schengen, deși tratatele nu prevăd un mecanism prin care o țară să poată fi exclusă din spațiul de liberă circulație. Guvernul italian a oprit temporar călătoriile fără control al pașapoartelor la frontierele aeriene și maritime cu Spania.
Ministrul italian de Externe a acuzat Madridul că a încurajat criza prin intenția de a acorda statut legal unui număr de peste 500.000 de migranți. Spania a respins acuzațiile și l-a convocat pe ambasadorul Italiei, denunțând „demagogia partizană” a unor lideri europeni.
Finlanda a acuzat Spania că nu a protejat frontiera externă a spațiului Schengen, Franța a intensificat controalele la granița cu Spania, iar Austria a anunțat că analizează noi restricții. Lideri ai extremei drepte, printre care Matteo Salvini și Marine Le Pen, au folosit criza pentru a cere limitarea sau suspendarea Schengen.
Statele nu pot exclude unilateral Spania, dar au posibilitatea de a reintroduce temporar controale la propriile frontiere. Această excepție, inclusă în regulile Schengen încă din 1990, a fost folosită tot mai des în ultimii ani, în numele migrației, al riscurilor teroriste, al războiului din Ucraina sau al conflictelor din Orientul Mijlociu.
Migranții nu aveau drum liber spre Europa
Reacțiile politice au creat impresia că intrarea în Ceuta le-ar fi permis automat migranților să ajungă în orice țară Schengen. În realitate, situația este mai complexă.
Ceuta face parte din Spania, dar are un regim special în interiorul spațiului Schengen. Pentru a ajunge pe teritoriul continental al Spaniei, migranții trebuie să traverseze Strâmtoarea Gibraltar cu avionul sau feribotul, iar călătorii sunt supuși controalelor de identitate și de frontieră.
Nu există informații că vreunul dintre cei intrați în acest val ar fi ajuns în Spania continentală. Criza a rămas, în mare măsură, limitată la Ceuta, un oraș cu numai aproximativ 83.000 de locuitori, ale cărui capacități de cazare și gestionare au fost rapid depășite.
Autoritățile spaniole au instalat între timp o barieră plutitoare de aproximativ 500 de metri în apropierea digului Tarajal, pentru a împiedica noi treceri pe mare. Madridul susține că situația este sub control și că revenirea celor mai mulți migranți în Maroc a fost posibilă prin cooperarea dintre cele două țări.
Solidaritatea, absentă din regulile de securitate
Autorul analizei din The Atlantic observă că problema se află chiar în evoluția istorică a sistemului Schengen. Acordul din 1985 vorbea despre solidaritatea dintre popoare. Convenția de aplicare adoptată cinci ani mai târziu s-a concentrat însă aproape în întregime asupra securității, schimbului de date și combaterii migrației nedorite.
Mai mult de jumătate dintre cele 142 de articole ale documentului din 1990 se refereau la aceste domenii. Solidaritatea invocată la început dispăruse practic din limbajul convenției.
În paralel, partidele naționaliste și anti-imigrație câștigau teren. Frontul Național francez, devenit ulterior Adunarea Națională, obținuse primele victorii locale încă din 1983 și intrase în Parlament în 1986. Criza refugiaților din 2015 a transformat apoi Schengen într-o țintă centrală a extremei drepte europene.
Criza din Ceuta va fi, probabil, depășită relativ repede. Problema de fond rămâne însă nerezolvată: fiecare stat beneficiază de eliminarea frontierelor interne, dar țările aflate la granițele externe sunt lăsate frecvent să suporte singure presiunea migrației.
Concluzia, scrie The Atlantic, este că Schengen nu este amenințat în primul rând de oamenii care trec o frontieră externă, ci de incapacitatea statelor europene de a răspunde împreună. Dacă fiecare criză determină izolarea țării aflate în prima linie și ridicarea unor noi bariere între membrii UE, acordul își păstrează numele, dar își pierde treptat tocmai rațiunea pentru care a fost creat. (S.D.R.)
Google a pus deepfake-urile direct în Google Earth. Funcția a fost retrasă după numai o zi
Europa se usucă: Dunărea a scăzut atât de mult încât a scos la iveală un mamut lânos și epave de război
Microbuzul lui Dinamo 2, implicat într-un accident grav: Adrian Ropotan, resuscitat. Maseurul echipei a murit, șoferul a suferit un infarct
Horoscop de weekend: 1 - 2 august
