Șeful mercenarilor ruși trimiși într-o operațiune de denazificare a Ucrainei și-a luat supranumele de Wagner, un omagiu fățiș adus nazismului pe care îl admiră. O contradicție internă despre care Marat Gabidullin, mercenar care a dezertat din Wagner și a scris despre asta, spune că e specifică rușilor, care suferă de un complex de inferioritate și de unul de superioritate deopotrivă.
Locotenent-colonelul Dmitri Utkin a fost membru al GRU până în 2013, serviciul militar de informații. A plecat din GRU pentru a coagula în jurul lui un grup de veterani de război (de la Afganistan la războaiele din Cecenia și Georgia), special antrenați pentru operațiuni în regiunea Donbas, unde Rusia duce un război de uzură de după anexarea Crimeii.
Așa cum remarcau ucrainenii zilele trecute, când presa internațională titra „cea de-a 100-a zi de război”, titlul corect ar fi „opt ani și 100 de zile de război”. Rușii nu au încetat nicio clipă agresiunea ucrainenilor în Donbas, iar Mariupol, dincolo de miza strategică, avea încă din 2014 o miză personală pentru Vladimir Putin.
Mariupol nu trebuia doar să cadă, ci ucrainenii din Mariupol trebuiau striviți, exterminați, genocidați.
Mare admirator al celui de-al treilea Reich, Utkin și-a botezat grupul de mercenari Wagner. Nu e singura trimitere la nazism, după cum spune Gabidullin, mulți dintre luptătorii Wagner sunt adepții așa-numitei rodnoverii, un cult care vrea întoarcerea la credința pre-creștină și la valorile țariste, asta însemnând și puritate rasială.
Despre fostul GRU, Marat Gabidullin vorbește direct și, mai mult decât atât, îl plasează în Siria, în operațiunile care au transformat țara într-un teatru de război ucigaș și în cea mai mare rană vie de refugiați de până la cea a Ucrainei de azi.
The home that was our country (tradusă la Editura Corint), cartea jurnalistei și activistei Alia Malek, siriancă născută la Baltimore, din părinți care au crescut-o într-o cultură a nostalgiei față de patria de origine, depune una dintre cele mai concludente mărturii despre cum poți destrăma un popor, atunci când voința de putere absolută (Bashar al-Assad) are scopuri comune cu ambiția unui lider autocrat, Vladimir Putin, de a-și arăta mușchii și de a șantaja lumea.
În Siria au fost trimiși tot mercenarii Wagner, s-au testat arme neconvenționale și s-au folosit arme chimice devastatoare.
Salvați Copiii România a prezentat săptămânile trecute cazul unui adolescent din Afganistan, care a fugit de război în Ucraina și acum se refugia încă o dată, pentru că războiul îl ajunsese din urmă. El dă cea mai bună descriere a ceea ce face războiul oamenilor.
„Când a trebuit să fugim, am lăsat toate lucrurile în casă. În tigaie mai erau cartofi, nu îi mâncase nimeni și i-am lăsat așa, nemâncați”. Viața așa cum o știa nu a mai fost posibilă.
Asta surprinde și Alia Malek în cartea ei: oricât de mare ar fi fost încăpățânarea oamenilor de a-și ţine casa curată și viața personală în ordine, asta nu i-a ajutat să rămână vii sau să nu fugă fără nimic în bagaj, probabil pentru totdeauna.
În literatură acesta este sindromul doctorului Jivago, care crede că dacă se retrage din istoria mare, dacă își vede de viață, mâna lungă a stalinismului nu-l va ajunge.
Când povestește ororile comise în Siria, inclusiv un episod groaznic de tortură, Marat Gabidullin nu se căiește.
E o carte greu de dus, utilă pentru a înțelege, o dată în plus, malignitatea Rusiei (care nu e doar despre Vladmir Putin), dar în niciun caz nu e mărturisirea unui fost criminal care se convertește.
Iar dacă despre Utkin vorbește direct, despre cel care finanțează de fapt grupul de mercenari și îl controlează, Gabidullin, preferă să tacă.
Acesta este Evgheni Prigojin, “bucătarul lui Putin” și unul dintre oamenii din cercul mic, unul dintre acei vorî v zakone, hoții în lege, pe care și i-a asigurat Putin.
De altfel, Prigojin a făcut pușcărie de drept comun, până la a ajunge să finanțeze mercenari și troli deopotrivă. Celebra fabrică din Sankt Petersburg, de unde au pornit multe campanii de dezinformare, inclusiv în alegerile din SUA, este una dintre proprietățile lui Prigojin, oficial deținătorul unei legale firme de catering.
Am scris aici despre troli și șerpii lor americani
Dacă invazia din Afganistan a fost justificată prin doctrina Brejnev, care stipula că URSS are dreptul să intervină militar într-o altă țară, dacă e necesar să protejeze Partidul Comunist – intervenția din Siria a fost pusă pe seama luptei antiteroriste, iar cea din Ucraina pe seama denazificării.
În cazul Siriei, narațiunea rostogolită de propagandă în interiorul Rusiei a fost aceea că, dacă soldații ruși nu stârpesc la el acasă terorismul, atunci teroriștii se vor întoarce în țările lor, inclusiv în Rusia, și vor comite atentate.
Așa cum remarca însă antropologul Louis Dupree, acțiunile URSS în Afganistan pot fi catalogate drept un genocid migraționist – distrugerea unui popor prin dislocarea oamenilor.
Aceeași tehnică a folosit Rusia lui Putin în Siria și o folosește astăzi în Ucraina, chiar dacă președintele Macron e scupulos și preferă ca genocidul să fie stabilit a posteriori, de o instanță.