În psihoterapia adleriană, copilul este privit mereu în contextul relațiilor sale de viață. Familia este prima și cea mai importantă comunitate unde el învață despre reguli, valori și despre ce înseamnă apartenența. Felul în care adulții transmit aceste repere este fundamental pentru dezvoltarea lui.
Atunci când mesajele sunt unitare – coerente, consecvente și clare – copilul capătă siguranță. Învață ce se așteaptă de la el și ce poate să aștepte de la ceilalți. Își formează astfel o bază interioară stabilă, pe care își va construi propriul mod de a relaționa cu lumea.
Când însă mesajele sunt contradictorii, foarte laxe într-un moment și extrem de restrictive în altul, copilul se simte prins între forțe opuse. Această lipsă de coerență poate da naștere la confuzie, anxietate și chiar la conflicte interioare greu de gestionat.
De ce are nevoie copilul de coerență?
Orice copil caută răspuns la întrebări fundamentale: Ce este bine și ce este rău? Care sunt regulile după care trăim în familia mea? Cum ne purtăm unii cu alții?
Nu este vorba de reguli rigide, ci de un cadru comun. Un copil nu are nevoie să trăiască sub presiunea perfecțiunii, ci să simtă că există un fir roșu care leagă atitudinile și valorile familiei.
Dacă astăzi i se spune copilului „Respectul este important”, dar mâine vede cum adultul îl jignește sau vorbește nerespectuos cu alți membri ai familiei/ vecini, mesajul devine contradictoriu. Copilul nu mai știe care este regula reală.
În termeni adlerieni, această discrepanță îl poate conduce spre o logică privată în care respectul nu este cu adevărat important sau el se aplică numai în cazuri speciale.
Diferențele de generații și dinamica gospodăriilor extinse
În multe familii, mai ales cele care trăiesc împreună cu bunici, unchi sau alte rude, coerența devine și mai greu de păstrat.
- Părinții încearcă să aplice modele educative actuale: dialog, respect reciproc, limite clare, dar blânde.
- Bunicii invocă experiența de viață: „Noi am crescut copii și știm mai bine.”
- Alți adulți pot încerca să compenseze ceea ce nu au reușit în trecut sau, încercând să fie „cool”, devin excesiv de indulgenți.
Într-un asemenea context, copilul primește mesaje amestecate. Cei mari pot avea între ei dispute, fiecare încercând să își impună punctul de vedere. Rezultatul nu este doar confuzia copilului, ci și tensiuni în întregul climat familial.
Când adulții se poartă ca niște copii
O dificultate și mai mare apare atunci când adulții înșiși se comportă copilărește – fie în relația cu cei mici, fie între ei.
Uneori, părinții sau bunicii se ceartă pe reguli în fața copilului, ca și cum ar concura pentru a avea ultimul cuvânt. Alteori, rivalitățile dintre generații sau dintre frați adulți ies la iveală prin replici ironice, acuzații sau chiar comportamente impulsive, jigniri.
În astfel de situații, mesajul transmis copilului este cu totul altul decât cel intenționat: că regulile sunt relative, că autoritatea înseamnă a striga mai tare și că maturitatea nu este despre responsabilitate, ci despre putere. În loc să învețe cum arată un cadru coerent și sănătos, copilul asistă la o formă de regresie emoțională a celor mari.
Psihologia adleriană subliniază ideea de modelare a gândirii și comportamentului: copiii învață mai mult din ceea ce văd decât din ceea ce li se spune. Când adulții nu își pot gestiona emoțiile, când se lasă prinși în rivalități sau acționează impulsiv, devine aproape imposibil să transmită un mesaj educativ unitar și sănătos.
Ce înseamnă un mesaj unitar?
A avea un mesaj unitar nu înseamnă să gândim cu toții la fel sau să anulăm diferențele de personalitate. Înseamnă să existe un nucleu comun de valori și atitudini în familie:
- respectul reciproc;
- reguli de bază clare și consecvente;
- coerența între ceea ce spunem și ceea ce facem;
- o atitudine de colaborare între adulți, chiar și atunci când există diferențe de opinie.
Această coerență oferă copilului un sentiment de siguranță. Îi arată că lumea are o anumită predictibilitate și că aparține unei comunități unde există repere clare. În termenii lui Adler, aici se naște sentimentul de Gemeinschaftsgefühl – spiritul comunitar, trăirea de apartenență și responsabilitate cu și față de ceilalți.
Cum poate fi menținută coerența în familie?
- Dialog real între adulți – înainte de a impune reguli copiilor, adulții să discute între ei și să stabilească punctele comune.
- Unitate în fața copilului – diferențele de opinie se discută separat, nu în fața celui mic!
- Respect între generații – experiența bunicilor poate fi valoroasă, dar trebuie integrată fără a submina autoritatea părinților.
- Autocontrol și maturitate – copiii învață din comportamentele observate; dacă adulții își gestionează calm diferențele, acesta devine cel mai puternic mesaj educativ.
- Claritate și simplitate – regulile să fie puține, clare și aplicabile în mod consecvent.
Bunul simț comun ca fundament
Dincolo de teorii psihologice și diferențe de generații, coerența în familie se sprijină pe bunul simț comun: respect, responsabilitate, claritate și consecvență.
Un copil nu are nevoie să trăiască într-o familie perfectă, ci într-una unde există repere stabile și unde adulții își asumă rolul de modele de viață. Atunci când adulții reușesc să se comporte matur și să transmită un mesaj unitar, copilul are șansa să crească în siguranță și să învețe cum se construiesc relațiile sănătoase.
Mesajul unitar în familie nu presupune uniformitate, ci coerență. Nu înseamnă rigiditate, ci stabilitate. Copiii învață apartenența, cooperarea și responsabilitatea din cadrul oferit de familie.
Atunci când adulții cad în capcana comportamentelor imature, devine dificil să transmită repere clare. Dar când își asumă ca un adult responsabilitatea comună de a educa, mesajul devine limpede: suntem aici pentru tine, împreună, cu respect și consecvență.
Acesta este unul dintre cele mai mari daruri pe care familia îl poate oferi unui copil – și cea mai simplă cale de a construi o bază sănătoasă pentru viitor.
Alte articole ale psihoterapeutului adlerian George Chiriacescu.