Alfabetizarea nu înseamnă doar a ști să citești și să scrii. Există și un alt tip de alfabetizare, mai subtil, dar esențial pentru sănătatea psihologică: alfabetizarea emoțională. Lipsa ei, analfabetismul emoțional, nu se vede direct, dar se simte în felul în care relaționăm, în modul în care gestionăm dificultățile vieții și în capacitatea noastră de a construi sens.
Psihologia individuală consideră emoțiile ca fiind semnale orientative asupra felului în care individul trăiește legătura cu mediul și cu ceilalți. În absența unui limbaj interior capabil să le numească și să le integreze, ele pot degenera în reacții excesive sau în suferințe nevrotice.
Ce este analfabetismul emoțional?
Un individ analfabet emoțional nu este lipsit de emoții, ci de capacitatea de a le conștientiza, a le numi și a le utiliza ca resurse. Emoțiile există, dar rămân nedefinite, confuze, trăite ca presiuni difuze asupra vieții psihice.
De exemplu:
- un bărbat care își exprimă constant furia, fără a putea observa că în spatele ei există frustrare sau teamă de respingere;
- o femeie care se abține să manifeste nemulțumirea, pentru că a interiorizat ideea că exprimarea directă a emoțiilor este „rușinoasă” sau „nepotrivită”;
- un adolescent care învață că „emoțiile sunt slăbiciuni” și devine un adult rigid, deconectat de la propriile nevoi afective.
Aceste reacții nu sunt simple trăsături de personalitate, ci expresii ale unei dificultăți de a citi și de a integra limbajul emoțional.
Originile analfabetismului emoțional
Formarea copilului are loc în cadrul familial și social, acolo unde primele modele sunt transmise prin atitudini, limbaj și comportamente. Atunci când copilului i se spune „băieții nu plâng” sau „fetele trebuie să fie mereu drăguțe și să nu se certe”, el învață să separe anumite emoții de imaginea acceptabilă despre sine.
Astfel, stereotipurile de gen acționează ca filtre care limitează accesul la experiența emoțională:
- femeile sunt încurajate să fie sensibile și atente la ceilalți, dar sunt descurajate să exprime furia sau nevoile personale ferme;
- bărbații sunt încurajați să fie puternici și competitivi, dar sunt sancționați atunci când exprimă vulnerabilitate sau tristețe.
Această formă de educație conduce la formarea unui „alfabet emoțional incomplet”, ceea ce perpetuează și întărește clișeele transmise social din generație în generație.
Consecințele pe termen lung
Din perspectivă adleriană, omul caută permanent să depășească sentimentul de inferioritate și să se miște „de la minus la plus”. Emoțiile, corect înțelese, pot fi repere valoroase în acest proces. Dar atunci când nu sunt recunoscute și integrate, ele devin factori perturbatori.
Consecințele pot fi multiple:
- scăderea rezilienței psihologice – individul nu dispune de instrumentele necesare pentru a gestiona pierderea, respingerea sau incertitudinea;
- nevroze accentuate – anxietatea, depresia, simptomele somatice pot fi amplificate atunci când emoțiile rămân confuze și nenumite;
- relații fragile – lipsa unui limbaj emoțional împiedică dialogul autentic și generează conflicte, retrageri sau comunicări indirecte, încărcate de reproș.
Imaginea unui cuplu în care un partener se retrage tăcut, iar celălalt reacționează critic și acuzator ilustrează perfect impasul creat de analfabetismul emoțional: amândoi resimt emoțiile, dar niciunul nu știe să le formuleze într-un mod care să susțină relația.
Cum putem cultiva alfabetizarea emoțională?
Analfabetismul emoțional nu este o condamnare definitivă. La fel cum învățăm literele și cuvintele, putem învăța și limbajul emoțiilor. Psihoterapia oferă un cadru de reflecție și explorare prin care persoana redescoperă capacitatea de a identifica, exprima și valorifica emoțiile.
Pași importanți în această direcție sunt:
- Conștientizarea emoțiilor de bază – a putea spune „sunt trist”, „sunt furios”, „sunt îngrijorat” este un exercițiu de claritate.
- Separarea emoției de comportament – a înțelege că furia nu obligă la agresivitate, iar tristețea nu implică neputință, ci invită la reflecție.
- Identificarea nevoilor din spatele emoțiilor – fiecare emoție are o funcție adaptativă, semnalând o nevoie: siguranță, recunoaștere, conectare.
- Reflecția asupra direcției de viață – întrebarea adleriană „În ce direcție mă mișc acum? Ce scop urmăresc în realitate?” ajută individul să observe cum emoțiile îl pot ghida în orientarea către un sens mai constructiv.
Exemplu: o persoană care observă că se irită constant la locul de muncă poate descoperi, prin explorare terapeutică, că, de fapt, resimte lipsa de valorizare. Odată formulată nevoia, apare și posibilitatea de a negocia, a schimba contextul sau a-și ajusta așteptările.
De ce este necesară alfabetizarea emoțională astăzi?
Trăim într-un context social accelerat, în care presiunea performanței și bombardamentul informațional solicită permanent resursele psihice. Fără alfabetizare emoțională, oamenii devin mai vulnerabili la stres, izolare, manipulare și chiar la tulburări psihice.
Dincolo de dimensiunea individuală, capacitatea de a recunoaște și exprima emoțiile devine o competență de igienă socială. Un adult care își cultivă alfabetizarea emoțională transmite copiilor și celor din jur un model sănătos, întrerupând lanțul clișeelor care limitează dezvoltarea.
Analfabetismul emoțional nu este un eșec personal, ci rezultatul unui proces educațional și cultural care a pus accentul pe performanțe și pe stereotipuri, lăsând în umbră dimensiunea emoțională.
Din fericire, alfabetizarea emoțională poate fi învățată, indiferent de vârstă! Este un proces de cunoaștere de sine, de redescoperire a resurselor interioare și de construirea unor relații mai autentice.
Psihoterapia adleriană oferă cadrul pentru această explorare, încurajând individul să-și asume emoțiile ca parte integrantă a propriei vieți și să le utilizeze ca repere în orientarea către sens și apartenență.
Alte articole ale psihoterapeutului adlerian George Chiriacescu.