Cod galben de vânt puternic la munte și informare meteo de frig pentru toată țara

Cod galben de vânt puternic la munte și informare meteo de frig pentru toată țara

Cei care vor să meargă la munte trebuie să țină cont că vântul va bate extrem de tare, mai ales la altitudini mari.

Meteorologii au emis în acest sens o avertizare de tip cod galben, valabilă de azi, ora 21:00, și până mâine, la ora 23:00.

În intervalul menționat, la munte, la altitudini de peste 1.700 m, vântul va avea intensificări susținute cu rafale ce vor depăși 90…100 km/h.

cod-galben-munte

Vreme rece în toată țara

Totodată, a fost prelungită informarea meteo de vreme rece și vânt puternic pentru toată țara. Aceasta urma să expire azi la ora 10:00, dar meteorologii au anunțat că este valabilă până mâine, la ora 23.00.

ADVERTISING

La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de peste 55…60 km/h, iar începând din noaptea de joi spre vineri, la altitudini mari, rafalele vor depăși 80 km/h.

Temporar, intensificări ale vântului se vor semnala, joi și în regiunile estice, sud-estice și în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40…50 km/h, iar vineri în cea mai mare parte a teritoriului, local cu rafale în general de 50…60 km/h.

Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, iar în timpul nopții în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0…3 grade, favorizând izolat producerea brumei.

ADVERTISING

De altfel, valul de frig a adus deja ninsori la munte. Pe Transfăgărășan, spre exemplu, Salvamont Argeș anunță că se circulă în condiții de iarnă după ce zăpada a format un strat de 10 centimetri la Cota 2000.

Citește și: Prognoza meteo 20–26 septembrie: Se răcește, vin ploile și ninsorile!

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇