Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în Franța pentru a susţine combaterea schimbărilor climatice

Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în Franța pentru a susţine combaterea schimbărilor climatice
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Câteva zeci de mii de oameni au manifestat duminică la Paris pentru a cere autorităţilor mai multă ambiţie în planul ecologiei.

Circa 115.000 de oameni, potrivit organizatorilor, sau 45.000, potrivit poliţiei, au luat parte la 163 de mitinguri organizate în toată ţara.

La Paris, manifestaţia a strâns 56.000 de participanţi (8500 conform poliţiei), relatează AFP.

Mobilizarea vine după ce marţi Adunarea naţională franceză (Camera inferioară a Parlamentului) a adoptat legea "Climă şi rezilienţă".

Aceasta este considerată de preşedintele Emmanuel Macron un proiect-etalon al mandatului său şi care ar urma să transpună în legislaţie o parte din cele 149 de propuneri ale Convenţiei cetăţeneşti pentru climă (CCC).

ADVERTISING

Obiectivul acestei legi este de a deschide calea spre reducerea cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră şi prevede între altele eliminarea unor curse aeriene interne în cazul existenţei de alternative cu trenul, crearea delictului de "ecocid", dar şi interzicerea, din 2028, a închirierii de locuinţe considerate "site termice".

Emmanuel Macron s-a angajat în faţa CCC să remită legislatorilor şi propunerea de modificare a articolului 1 al Constituţiei, dar, în faţa reticenţelor Senatului, şeful statului a renunţat la scrutin, potrivit săptămânalului Le Journal du Dimanche.

ADVERTISING

Întrebată de AFP, preşedinţia franceză a asigurat în schimb că "nu s-a renunţat deloc" la modificarea constituţională, fără a evoca totuşi un referendum.

Proiectul de lege stipulează înscrierea în legea fundamentală a faptului că Franţa "garantează prezervarea mediului şi a diversităţii biologice şi lupta împotriva schimbărilor climatice", dar majoritatea din Senat, care încă nu l-a supus la vot, consideră că termenul "a garanta" conferă protecţiei mediului prioritate în faţa altor principii constituţionale, explică AFP.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇