Un nor de dioxid de sulf emanat de pe insula La Palma a ajuns în Portugalia

Un nor de dioxid de sulf emanat de pe insula La Palma a ajuns în Portugalia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un nor de dioxid de sulf provenit din erupţia vulcanului Cumbre Vieja de pe insula spaniolă La Palma a ajuns în Portugalia.

Norul de dioxid de sulf, care se deplasează la „peste 3.000 de metri altitudine” şi nu afectează deocamdată „concentraţiile acestui gaz la suprafaţă”, se preconizează că va rămâne în regiune până pe 15 octombrie, a precizat IPMA, informează Institutul Portughez pentru Mare şi Atmosferă (IPMA), citat de agenţia Xinhua.

Conform informaţiilor rezultate din monitorizarea atmosferică efectuată în cadrul programului Copernicus al Uniunii Europene de observare a Pământului din satelit, există de asemenea o cantitate semnificativă de cenuşă vulcanică, ce se deplasează în direcţie estică, din cauza vânturilor puternice, iar valorile dioxidului de sulf sunt sub pragul de risc.

Potrivit unui comunicat al IPMA, concentraţia maximă a gazului se preconizează că va ajunge la 46 micrograme pe kilogram la 6.000 de metri altitudine, fiind toxică la inhalare.

Specialiştii portughezi au dat asigurări că vor continua să ”urmărească îndeaproape evoluţia situaţiei”.

Vulcanul Cumbre Vieja a erupt pe 19 septembrie, distrugând 656 hectare (6,56 kilometri pătraţi) şi conducând la evacuarea a peste 6.000 de persoane din zonele afectate, unde în ultimele ore au fost înregistrate 20 de mişcări seismice.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇