UE îşi va asuma să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030

UE îşi va asuma să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Membrii Parlamentului European au ajuns, miercuri dimineaţă, la un acord provizoriu cu statele membre privind forma finală a Legii europene a climei.

Ca element cheie al Pactului Verde European, Legea Europeană a Climei consacră angajamentul UE pentru a atinge obiectivul de neutralitate climatică până în 2050 şi obiectivul intermediar de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030, comparat cu nivelurile anului 1990.

„Sunt încântată că am ajuns la un acord pe acest element esenţial din Pactul Verde European. Angajamentul nostru politic de a deveni primul continent neutru climatic până în 2050 este acum şi un angajament legal.

ADVERTISING

Legea Climei pune UE pe o cale verde pentru o generaţie. Este obligaţia noastră faţă de copiii şi nepoţii noştri”, a declarat Ursula von der Leyen.

Acordul consolidează și cadrul european pentru acţiune climatică prin introducerea mai multor elemente:

  • reducerea emisiilor de carbon,
  • angajamentul pentru emisii negative după 2050,
  • înfiinţarea European Scientific Advisory Board on Climate Change, care va oferi consiliere ştiinţifică independentă,
  • prevederi mai solide privind adaptarea la schimbările climatice,
  • coerenţă a politicilor din UE cu obiectivul neutralităţii climatice.
ADVERTISING

Acordul preliminar de miercuri urmează să primească aprobarea oficială a Parlamentului şi Consiliului, apoi Legea Europeană Climei va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii şi va intra în vigoare.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇