După decenii de supraexploatare, poluare și presiuni climatice tot mai intense, lumea a intrat într-o eră de „faliment global al apei”, avertizează un raport al Organizația Națiunilor Unite, citat de AFP. Rezervele de apă din râuri, lacuri și straturi acvifere se epuizează într-un ritm mult mai rapid decât capacitatea naturii de a le reface, arată documentul.
„Termenii ‘stres hidric’ și ‘criză a apei’ nu mai sunt suficienți pentru a descrie noile realități mondiale”, se arată în raportul Institutului Universității Națiunilor Unite pentru Apă, Mediu și Sănătate, considerat laboratorul de idei al ONU în domeniul apei.
Potrivit cercetătorilor, aceste concepte au fost „formulate ca avertismente referitoare la un viitor încă evitabil”, însă între timp lumea a intrat într-o „nouă fază”, în care numeroase sisteme hidrice s-au degradat iremediabil. Din acest motiv, raportul propune un nou termen: „faliment hidric”.
Ce înseamnă „falimentul hidric”
Falimentul hidric descrie o situație în care consumul de apă pe termen lung depășește reînnoirea resurselor și produce daune atât de grave naturii, încât nivelurile anterioare nu mai pot fi restabilite „în mod rezonabil”.
Consecințele sunt deja vizibile: retragerea marilor lacuri, creșterea numărului de fluvii și râuri importante care nu mai ajung la mare în anumite perioade ale anului și dispariția accelerată a zonelor umede. Aproximativ 410 milioane de hectare – o suprafață comparabilă cu cea a Uniunii Europene – au dispărut în ultimii 50 de ani.
Pânze freatice în declin și orașe la „Ziua Zero”
Un alt indicator îngrijorător este declinul pe termen lung al principalelor pânze freatice: circa 70% dintre cele utilizate pentru apă potabilă și irigații se află în scădere constantă.
În paralel, crizele de tip „Ziua Zero” – momentele în care cererea de apă depășește resursele disponibile, forțând autoritățile să raționalizeze drastic consumul – devin tot mai frecvente în marile orașe.
Schimbările climatice, un factor agravant
Schimbările climatice amplifică această criză. Peste 30% din masa glaciară globală s-a topit după 1970, iar cantitățile de apă provenite din topirea sezonieră a zăpezii scad constant, afectând sute de milioane de oameni care depind de aceste resurse.
„Consecințele sunt vizibile pe fiecare continent locuit, chiar dacă nu toate țările sunt afectate, la nivel individual, de o penurie de apă”, a explicat pentru AFP Kaveh Madani, specialist în științe ale mediului și autor al raportului.
„Un punct fără întoarcere”
„Dar acest lucru ne avertizează asupra faptului că multe sisteme din întreaga lume se află în situație de faliment” și că este necesară o revizuire a politicilor, a subliniat Kaveh Madani, directorul institutului care a realizat raportul. „Să recunoaștem această realitate dură acum, înainte de a provoca daune ireversibile”, a adăugat el.
Raportul, bazat pe date și statistici existente și pe o versiune verificată în regim peer-review, „scoate în evidență o realitate dură: criza globală a apei a ajuns la un punct fără întoarcere”, a declarat Tim Wainwright, director general al organizației neguvernamentale WaterAid.
Totuși, unii oameni de știință care nu au fost implicați în realizarea raportului atrag atenția că situația diferă considerabil de la o regiune la alta și că o evaluare globală prea generală ar putea umbri progresele obținute la nivel local.