Lumea tremură acum la perspectiva unui nou val masiv de migranți, odată cu cucerirea Afganistanului de către talibani. Războiul a fost mereu o cauză a migrației, însă nu cea primordială.
Principalul motiv care i-a făcut pe oameni să își părăsească așezările din cele mai vechi timpuri a fost lipsa apei.
La acest moment, mai bine de un sfert din populația planetei nu are acces la apă curată cel puțin o lună pe an. Și dacă nu au apă, oamenii pleacă în căutarea ei.
Ali al-Sadr are 29 de ani și s-a născut în Basra, un oraș din Irak brăzdat de canale cu apă dulce, situat pe malul râului Shatt al-Arab. Locuiește acum în Amsterdam.
”Înainte să plec din Irak, trebuia în fiecare zi să încerc să găsesc apă de băut. Înainte de război, Basra era un loc minunat. Ni se spunea Veneția Orientului. Dar au deversat în canale ape menajere.
Nu ne mai puteam spăla cu apa aceea, mirosul care venea de la râu îmi provoca migrene. M-am îmbolnăvit și am stat patru zile la pat”, a povestit tânărul, pentru BBC.
În vara lui 2018, 120.000 de locuitori din Basra au ajuns la spital din cauza apei. Oamenii au ieșit în stradă, protestând pentru dreptul la apă curată, dar poliția a intervenit în forță și a tras asupra lor.
Ali al-Sadr abia a reușit să se salveze. Într-o lună își făcuse bagajele și a plecat în Europa.
Povestea sa este povestea multora, de peste tot din lume. Datele ONU și ale Băncii Mondiale din ultimii ani arată că în jur de 40% din populația lumii se confruntă cu o criză de apă potabilă și că până în 2030 în jur de 700 de milioane de oameni vor migra din această cauză.
Pe parcursul secolului 20, consumul global de apă a crescut de cel puțin două ori față de rata creșterii populației. Astfel s-a ajuns ca multe orașe, de la Roma la Cape Town, Chennai sau Lima, să aibă momente în care apa a trebuit raționalizată.
Din 2012 încoace, criza apei a fost an de an în top 5 riscuri mondiale în raportul Forumului Economic Mondial.
În 2017, secetele severe au contribuit la cea mai mare criză umanitară de la cel de-Al Doilea Război Mondial. 20 de milioane de oameni din Africa și Orientul Mijlociu au fost nevoiți să plece din casele lor din cauza crizei de apă, foamete și conflicte armate.
Istoria conflictelor din cauza apei
Peter Gleick, șeful Pacific Institute, și-a petrecut ultimele trei decenii studiind legătura dintre lipsa apei, apariția conflictelor și migrație. El avertizează că numărul conflictelor apei sunt în creștere.
”Cu puține excepții, nimeni nu moare la propriu de sete. Dar tot mai mulți oameni mor din cauza apei contaminate sau a conflictelor care izbucnesc pentru accesul la apă”, explică specialistul.
Gleick și echipa sa au întocmit o cronologie a conflictelor pentru apă - e un dosar stufos, ce include 925 de astfel de lupte, mai mici sau mai mari, documentate din vremea regelui babilonian Hammurabi.
Ei atrag atenția că în niciun caz lista lor nu cuprinde toate conflictele pentru apă. Evenimentele variază de la războaie, la dispute între țări vecine, dar ce subliniază este această complexă legătură dintre apă și conflict.
”Am împărțit totul în trei categorii. Sunt disputele unde violența a fost rezultatul luptei pentru accesul sau controlul apelor. În a doua categorie am inclus folosirea apei ca armă în conflict, aici includem de exemplu construirea barajelor pentru a opri accesul comunităților din aval sau folosirea lor pentru a inunda aceste comunități. A treia categorie e cea în care sursele sau sistemele de apă sunt vizate de atacuri în timpul conflictelor”, a explicat expertul.
Concluzia lor, pe măsură ce au adunat date pentru acest dosar, este că majoritatea conflictelor au fost legate într-o măsură sau alta de agricultură, ceea ce nu e deloc surprinzător având în vedere că acest sector absoarbe 70% din totalul apei dulci folosite pe Pământ.
În regiunea africană semi-aridă Sahel, de exemplu, ciocnirile violente între fermieri sunt la ordinea zilei, în încercarea de a avea acces la apă pentru recolte și animale.
Și pe măsură ce crește nevoia de apă, crește și riscul de izbucnire a conflictelor.
”Cele mai recente cercetări pe subiect arată într-adevăr o creștere de-a lungul timpului a violenței în disputele pe apă. Creșterea populațiilor și dezvoltarea economiilor au dus la o creștere a nevoii de apă în întreaga lume.
Între timp, schimbările climatice duc la scăderea apei disponibile în unele regiuni, în timp ce altele sunt inundate”, observă și Charles Iceland, directorul global al Departamentului pentru Ape din cadrul Institutului Mondial pentru Resurse.
Cum lasă Turcia trei țări fără apă
Anul acesta am avut un vârf al fenomenelor meteo extreme în numeroase părți ale globului.
Însă poate nicăieri în lume dublul efect al lipsei de apă și schimbărilor climatice nu este mai vizbil decât în bazinul Tigru-Eufrat, care include Turcia, Siria, Irak și vestul Iranului.
Potrivit imaginilor din satelit, aceasta este regiunea unde pânza freatică dispare în cel mai accelerat ritm de pe Pământ. Și acțiunile unor țări de a-și securiza resursele de apă provoacă efecte în teritoriile vecine.
În iunie 2019, când orașele irakiene se topeau la temperaturi de 50 de grade Celsius, Turcia a anunțat că începe să își umple barajul de la Ilisu, cea mai mare centrală hidroelectrică a țării, construită pe malul Tigrului, în ciuda opoziției internaționale.
Bazinul cuprinde 10 miliarde de metri cubi de apă.
Gigantul Ilisu este doar cel mai recent operaționalizat dintr-un plan amplu al Turciei ce include construirea a zeci de baraje și centrale pe malurile Tigrului și Eufratului care, potrivit autorităților din Franța, afectează grav cursul apelor din Siria, Irak și Iran.
La finalizare, acest proiect al Turciei, numit GAP, va include 90 de baraje și 60 de hidrocentrale.
Pe măsură ce nivelul apei a început să crească în barajul Ilisu, debitul Tigrului s-a înjumătățit la intrarea în Irak.
La mii de kilometri depărtare, în Basra, al-Sadr și vecinii săi au început să observe efectele - calitatea apei a scăzut puternic. În august, deja sute și sute de oameni ajungeau la spital cu iritații pe piele, dureri abdominale, vomă, diaree și au fost chiar și cazuri de holeră, potrivit Human Rights Watch.
”Doi factori au contribuit la situația din Basra. În primul rând, avem deversarea deșeurilor menajere în râurile locale, fără ca apele să fie tratate. Dar avem aici și barajul de la granița turcească.
Dacă debitul apei pe Tigru și Eufrat a scăzut, mai multă apă sarată a urcat pe râu din Golful Persic. În timp, a distrus culturile și a îmbolnăvit oamenii”, explică Iceland.
Mașinăria care prezice unde vor izbucni războaiele
E un tablou complex, dar cu asta se ocupă Iceland, în parteneriat cu grupul Apă, Pace, Securitate, o organizație fondată de guvernul olandez alături de 6 ONG-uri europene și americane, incluisv Pacific Institute și Institutul Mondial pentru Resurse.
Ei au dezvoltat un mecanism de avertizare, care folosește inteligența artificială pentru a prezice conflictele înainte ca ele să aibă loc. Combină o varietate uriașă de date, precum cantitatea de ploaie, belșugul recoltelor, densitatea populației, avere, producția agricolă, nivelul de corupție, secete sau inundații.
Momentan, pe baza acestor algoritmi, sistemul prezice în jur de 2.000 de potențiale conflicte. Acuratețea e de 86% și încă multe ar putea fi împiedicate.
De exemplu, aproape fiecare district din nordul Indiei e cotat cu risc extrem de a se confrunta cu lipsa de apă, asta deși la acest moment câmpurile de aici sunt considerate cele mai fertile pământuri agricole din lume.
Datele arată însă că nivelul de creștere a populației, dar și numeroasele sisteme de irigație sărăcesc apele din pânza freatică.
Dar principala problemă este că râurile cheie atât pentru India, cât și pentru Pakistan - Indus, Gange și Sutlej - izvorăsc toate din Tibet. Și în ultima vreme au avut loc mai multe ciocniri între India și China, la graniță.
În mai anul trecut, când toată atenția era îndreptată spre pandemie, în valea Galwan, pe unde curge un afluent al Indusului, a avut loc o confruntare violentă în care au murit 20 de soldați indieni. Nici o lună mai târziu au apărut informații despre China care construiește baraje prin care să restricționeze fluxul de apă spre India.
Coeziunea socială și lupta anticorupție pot opri războiul apei
Dar programul a scos la iveală și date surprinzătoare la prima vedere. Astfel, Omanul, care suferă mult mai mult din cauza secetei decât Irakul, a primit în anii pre-pandemie sute de mii de migranți anual.
Experții explică acest fenomen prin faptul că Omanul stă mult mai bine din punct de vedere al luptei anticorupție, al infrastructurii pentru apă și al divizării etnice.
Așadar, legătura cauză-efect dintre lipsa apei și conflict nu este automată. Chiar dacă o zonă se confruntă cu secetă severă, un cumul de factori decide dacă se ajunge sau nu la conflict, iar coeziunea socială este cel mai important din ei, spun experții.
Legătura dintre secetă și război în Siria
Ei dau exemplul Kurdistanului irakian, care a suferit de aceeași perioadă de 5 ani de secetă severă care a împins, în martie 2011, un milion și jumătate de fermieri sirieni să migreze din mediul rural în cel urban.
Jessica Hartog, șefa departamentului de management al resurselor naturale și al schimbărilor climatice din cadrul ONG-ului londonez International Alert, a explicat de ce s-a întâmplat asta.
Guvernul sirian, în încercarea de a obține autonomie alimentară, a subvenționat masiv agricultura - de la combusibili, la fertilizatori și extragerea apelor subterane.
Când seceta a lovit, Damascul a sistat brusc subvențiile. Familiile de fermieri nu au mai avut cu ce să-și continue munca, au pierdut totul și au fost nevoite să migreze spre centrele urbane, pentru a-și asigura traiul.
Acest aflux de un milion și jumătate de oameni care considerau guvernul responsabil de faptul că și-au pierdut munca de-o viață a injectat în marile orașe un flux de ură și neîncredere în regim, care s-a extins și a alimentat războiul civil care a distrus întreaga țară.
Pot fi împiedicate aceste conflicte?
Așadar, programul arată conexiunile care duc la conflict și elementele care stabilesc amploarea lui. Dar ce se poate face pentru a le împiedica, acum că putem ști din timp unde s-ar putea întâmpla?
Evident, nu există o soluție universală. Fiecare regiune are propriul specific și propriile nevoi.
În unele țări combaterea corupției este esențială. În altele, regândirea sectorului agricol, în timp ce Iceland spune că pentru țările dezvoltare creșterea prețului apei este o soluție, ca oamenii să conștientizeze că este o comoară și să nu o irosească.
Evident, există și soluția creșterii resurselor de apă cu ajutorul tehnologiilor.
De exemplu, Arabia Saudită obține 50% din necesarul de apă cu ajutorul desalinizării apei de mare.
Altă soluție e reciclarea apelor menajere, prin tratarea lor pentru a putea fi refolosite în siguranță. Estimările arată că doar prin desalinizare și reciclare populația care ar suferi de lipsa de apă ar scădea de la 40% la 14%.
Războaiele care stau să înceapă
Însă sunt și câteva puncte fierbinți unde specialiștii avertizează că situația ar putea escalada la nivel de război.
Scoase în evidență sunt conflictul din jurul Mării Aral - în care sunt implicate Kazakhstanul, Uzbekistanul, Turkmenistanul, Tajikistanul și Kîrgîzstanul -, râul Iordan, disputat de statele levantine sau conflictul dintre China și vecinii din Asia de Sud pe râul Mekong.
Însă locul unde situația ”stă să bubuie” este în zona Nilului Albastru, de care depind Egiptul, Sudanul și Etiopia.
Etiopia a construit un baraj de 5 miliarde de dolari, care este de trei ori mai mare decât Lacul Tana (cel mai mare lac din Etiopia și locul de unde izvorăște Nilul Albastru).
Când guvernul etiopian a anunțat anul acesta că merge înainte cu proiectul, Egiptul și Sudanul au organizat un exercițiu militar comun supranumit ”Gardienii Nilului”.
Experții sunt rezervați că cele trei țări vor ajunge la o înțelegere și spun că ar trebui să înceapă să fie vizibile eforturile diplomației internaționale.
Altfel, s-ar putea ajunge în situația din Basra unde în decembrie anul trecut, la mai bine de doi ani de când tânărul Ali al-Sadr a fost nevoit să plece, mai puțin de 11% dintre gospodării aveau acces la apă potabilă.
”Când protestam, nu mă gândeam la ce e în spatele întregii situații. Tot ce știam e că vreau să beau apă”, își amintește tânărul irakian, în timp ce soarbe dintr-un pahar cu apă, în apartamentul său din Amsterdam.
Citeşte şi alte texte din categoria Mediu:
