Prima televiziune din România dedicată exclusiv teatrului începe azi pe YouTube

Prima televiziune din România dedicată exclusiv teatrului începe azi pe YouTube
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti deschide, începând de joi, pe pagina de Youtube, postul de televiziune TNB-TV, prima televiziune din România dedicată exclusiv teatrului.

Anunțul a fost făcut de directorul artistic al teatrului, actorul Mircea Rusu.

"Îmi revine plăcuta sarcină de a vă informa că începând cu data de 6 mai pe canalul de Youtube veţi putea urmări programele noastre de televiziune locală TNB-TV. Avem o televiziune de care suntem mândri, pe care vrem să o facem din ce în ce mai vizibilă, să o facem din ce în ce mai prezentă în agenda dumneavoastră.

ADVERTISING

Să sperăm că veţi mai lăsa din talk-show-uri de mai bună sau mai proastă calitate şi veţi urmări programele noastre, veţi afla nişte lucruri poate un pic mai puţin stresante şi mai puţin enervante şi mai plăcute pentru dumneavoastră. Vă aşteptăm pe TNB-TV", a spus Mircea Rusu într-o postare video pe pagina de Facebook a TNB.

BREAKING NEWS! Anunț important pentru țară!

BREAKING NEWS! Anunț important pentru țară!Directorul artistic al Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București, actorul Mircea Rusu, are un comunicat esențial, pe care vă rugăm să îl distribuiți!!!

Publicată de Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti pe Miercuri, 5 mai 2021

Ce va conține noul sezon

În noul sezon, TNB TV va avea o primă ediţie cu mai multe rubrici, cu reportaje din culisele teatrului, de la atelierele de costume până la repetiţiile care preced noi premiere.

ADVERTISING

"TNB-TV deocamdată este doar cu discuţii, interviuri pentru actorii noştri, pentru oamenii din teatru, şi informaţii pentru public. Vor fi nişte lucruri interesante, nişte emisiuni interesante, probabil că vor fi şi întrebări din partea publicului,. (...) Spectatorii sunt sigur că vor fi foarte interesaţi să afle nişte lucruri despre actorii noştri, lucruri care nu s-au spus şi pe care actorii, dacă vor dori să le spună, o vor face.

Acele emisiuni pe care intenţionăm noi să le facem vor fi interesante şi bănuiesc că publicul este dornic să afle şi unele lucruri mai puţin cunoscute de ei în ceea ce priveşte sufletul actorului, nădejdile lui, împlinirile şi neîmplinirile, succesele şi insuccesele, şi aşa mai departe", a declarat Mircea Rusu, pentru Agerpres.

ADVERTISING

De asemenea, o atenţie deosebită i se va acorda spectacolului "Hai, să vorbim despre viaţă", regizat de Zsuzsanna Kovács, textul acestui one-woman-show în interpretarea actriţei Florentina Ţilea fiind premiat de UNITER pentru "Cea mai bună piesă românească a anului".

O avanpremieră a spectacolului va avea loc pe 15 mai, odată cu redeschiderea teatrului. O altă rubrică din cadrul emisiunii TNB TV va fi dedicată memoriei marii actriţe Ilinca Tomoroveanu, de la a cărei dispariţie s-au împlinit zilele acestea doi ani. În ultimii ani de viaţă, Ilinca Tomoroveanu a fost director artistic al Teatrului Naţional.

"TNB TV promite să înceapă acest nou sezon cu mai multe surprize, cu ştiri interne şi externe, reportaje din interiorul teatrului şi interviuri interesante", a mai spus directorul artistic al TNB. 

Vezi și:

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇