Unii oameni evoluează chiar sub ochii noștri! Modelul femeilor tibetane

Unii oameni evoluează chiar sub ochii noștri! Modelul femeilor tibetane
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Suntem martorii evoluției și o dovadă în acest sens vine chiar din Tibet. Oamenii de știință s-au întrebat cum pot prospera femeile de acolo, ba chiar să aducă pe lume copii, într-un mediu în care oxigenul nu e în aceeași concentrație pe care restul lumii o cunoaște, și au acum au aflat răspunsul.

Timp de peste 10.000 de ani, femeile care trăiesc pe Platoul Tibetan au reușit nu doar să supraviețuiască, ci și să prospere în acest mediu. Mai mult, ele evoluează chiar sub ochii noștri, arată un studiu recent.

ADVERTISING

Cercetarea, condusă de Cynthia Beall, profesor de antropologie la Universitatea Case Western Reserve (SUA), arată că femeile cu cei mai mulți copii din acea zonă au un set unic de trăsături sanguine și cardiace care ajută corpul să livreze oxigen, scrie Phys.org, care citează un raport publicat de Proceedings of the National Academy of Sciences.

Descoperirile, spune omul de știință, subliniază nu doar reziliența remarcabilă a femeilor tibetane, ci oferă și perspective valoroase legate de modul în care oamenii se pot adapta la medii extreme.

ADVERTISING

Acest tip de cercetare furnizează, de asemenea, indicii despre dezvoltarea umană, despre cum am putea răspunde provocărilor de mediu viitoare.

Beall și echipa sa au studiat 417 femei tibetane cu vârste cuprinse între 46 și 86 de ani, care locuiesc la altitudini cuprinse între 3.658 și 4.267 de metri deasupra nivelului mării, într-o locație din Upper Mustang, Nepal, la marginea sudică a Platoului Tibetan.

Cercetătorii au colectat date despre istoricul reproductiv al femeilor, măsurători fiziologice, mostre de ADN și factori sociali. Ei au dorit să înțeleagă modul în care trăsăturile de livrare a oxigenului în condițiile hipoxiei de la mare altitudine (niveluri scăzute de oxigen în aer și sânge) influențează numărul de nașteri vii, un indicator esențial al fitness-ului evolutiv.

ADVERTISING

Așa au descoperit că femeile cu cei mai mulți copii aveau un set unic de trăsături sanguine și cardiace care ajutau corpul să livreze oxigen.

Concret, femeile care au raportat cele mai multe nașteri aveau niveluri de hemoglobină (molecula care transportă oxigenul) aproape de media eșantionului, dar saturația de oxigen era mai ridicată, permițând o livrare mai eficientă a oxigenului la celule, fără a crește vâscozitatea sângelui, care ar pune presiune pe inimă.

”Acesta este un caz de selecție naturală continuă. Femeile tibetane au evoluat într-un mod care echilibrează necesitățile de oxigen ale corpului fără a suprasolicita inima”, a explicat Beall.

Una dintre trăsăturile care le asigură nu doar supraviețuirea, ci și transmiterea genelor, provine probabil de la denisovani, care au trăit în Siberia acum aproximativ 50.000 de ani; urmașii lor au migrat ulterior pe Platoul Tibetan.

Această trăsătură este o variantă a genei EPAS1, care este unică pentru populațiile indigene de pe Platoul Tibetan și reglează concentrația de hemoglobină. Alte trăsături, cum ar fi creșterea fluxului sanguin către plămâni și ventriculele cardiace mai largi, au îmbunătățit și mai mult livrarea de oxigen.

Aceste trăsături au contribuit la un succes reproductiv mai mare, oferind o perspectivă asupra modului în care oamenii se adaptează la niveluri scăzute de oxigen pe parcursul vieții și asupra procesului de adaptare evolutivă umană.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇