A fost aprobat primul vaccin din lume pentru albine

A fost aprobat primul vaccin din lume pentru albine
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primul vaccin din lume pentru albine a fost aprobat pentru utilizare de către guvernul american.

Creat de o companie americană, vaccinul a fost deja aprobat pentru utilizare. Acesta va fi ingerat de matcă și are rolul de a proteja larvele de o boală foarte contagioasă.

Suntem pe cale să schimbăm modul în care ne ocupăm de insecte, ceea ce va avea un impact asupra producției de alimente la nivel mondial”, a declarat Annette Kleiser, director executiv al companiei americane de biotehnologie care a creat vaccinul.

ADVERTISING

Boala, care afectează insectele, mai ales puietul, este cauzată de bacteria Paenibacillus larvae. În SUA, bacteria responsabilă de această boală a fost găsită, în unele zone, într-un sfert dintre stupi, scrie The Guardian.

Deoarece nu există un tratament, apicultorii sunt nevoiți să își distrugă coloniile sau să folosească antibiotice pentru a preveni răspândirea bolii.

Vaccinul, pus inițial la dispoziția apicultorilor comerciali, nu are forma cu care suntem obișnuiți. Acesta funcționează prin încorporarea unei părți din bacterie în jeleul regal cu care albinele lucrătoare hrănesc regina. Larvele de albine în curs de dezvoltare sunt apoi imunizate, atunci când eclozează.

ADVERTISING

”Tehnologia vaccinului Dalan expune reginele la bacterii inactive (adică moarte)”, precizează laboratorul pe site-ul său.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇