Cercetările de până acum au arătat că memoria umană nu este întotdeauna exactă, ceea ce a generat îngrijorări cu privire la fiabilitatea mărturiilor martorilor în procesele penale. Acest lucru a dus la noi studii privind acuratețea memoriei, pentru a înțelege mai bine cum funcționează aceasta.
Un grup de psihologi de la Universitatea din York, Marea Britanie, a efectuat un experiment pentru a explora relația dintre somn și memorie.
În acest nou studiu, 488 de voluntari au fost rugați să studieze o listă de cuvinte înrudite și apoi să își amintească acele cuvinte 12 ore mai târziu. Unora dintre participanți li s-a permis să doarmă în timpul acestui interval, în timp ce altora, nu.
Cercetătorii au dorit să observe impactul somnului asupra memoriei, se arată într-un raport publicat de revista Royal Society Open Science, citată de Medical Xpress.
Rezultatele au arătat că cei care au avut ocazia să doarmă au avut performanțe mai bune la testul de memorie. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit, de asemenea, că somnul a venit cu un dezavantaj. Cei care au dormit au fost mai predispuși să creadă în mod fals că anumite cuvinte înrudite se aflau pe lista inițială.
De exemplu, dacă lista conținea cuvinte precum „asistentă”, ”spital” și ”operație”, participanții care au dormit au fost mai înclinați să creadă în mod eronat că și cuvântul „doctor” se afla pe listă.
Această constatare i-a determinat pe cercetători să sugereze că scopul memoriei nu este doar acela de a oferi o relatare exactă a evenimentelor din trecut, ci mai degrabă de a ne ajuta să ne amintim esența acelor evenimente.
Pe măsură ce oamenii au evoluat, a devenit crucial ca, în cadrul procesului de învățare, să se realizeze conexiuni și să se facă asocieri pentru a se anticipa mai bine potențialele amenințări viitoare.
În plus, în studiul de față, s-a dovedit că și momentul din zi în care au fost testați voluntarii a influențat, de asemenea, acuratețea amintirilor lor.
Subiecții din ambele grupuri au făcut mai multe erori și și-au amintit în mod eronat mai multe cuvinte atunci când au fost testați seara.
În concluzie, experimentul evidențiază impactul pozitiv al somnului asupra memoriei. Cu toate acestea, el demonstrează, de asemenea, că somnul poate duce uneori la crearea de amintiri false.