Somnul și demența: Ce tipar de odihnă predispune la boală

Somnul și demența: Ce tipar de odihnă predispune la boală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un studiu realizat în Marea Britanie pe aproape 90.000 de persoane a ajuns la concluzia că somnul neregulat predispune la demență.

În cadrul studiului, 88.000 de persoane cu vârsta medie de 62 de ani au fost monitorizate timp de șapte ani, timp în care 480 au fost diagnosticate cu demență, scrie Medical News Today.

Autorii studiului, experții de la Academia Americană de Neurologie, au concluzionat că persoanele cu somn neregulat prezintă un risc cu 53% mai mare să sufere de demență. Motivul exact al legăturii nu este clar, dar specialiștii speculează că creierul nu mai poate scăpa de toxine în mod optim, pentru că aceasta este una dintre menirile somnului.

ADVERTISING

Cercetarea a clasificat somnul „neregulat” ca dormitul în perioade scurte de timp, de una până la patru ore. Practic, cei care se trezesc de două sau de mai multe ori pe noapte au un astfel de somn, se arată într-un raport publicat de jurnalul Neurology.

Contează, bineînțeles, și ora culcării și cea a trezirii, care ar trebui să fie mereu aceleași. Mai cu seamă cea a trezirii, dimineața, ar trebui să fie invariabilă, spun oamenii de știință.

În afară de demență, cercetări anterioare au arătat că somnul neregulat poate duce și la boli cardiovasculare, afecțiuni metabolice, depresie și ateroscleroză.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇