NASA este în căutarea sondei Voyager 2. A pierdut contactul cu ea după ce a trimis o comandă greșită

NASA este în căutarea sondei Voyager 2. A pierdut contactul cu ea după ce a trimis o comandă greșită
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

NASA ascultă orice semnal care ar putea veni de la Voyager 2, după ce a pierdut contactul cu sonda spaţială, aflată la miliarde de kilometri distanţă, întrucât controlorii de zbor au trimis o comandă greşită.

Avansând tot mai adânc în spaţiul interstelar, contactul cu Voyager 2 a fost pierdut după ce controlorii de zbor au trimis din greşeală o comandă eronată în urmă cu mai bine de o săptămână, care i-a înclinat antena sondei în afara Pământului. Antena sondei s-a deplasat cu doar 2%, dar a fost suficient pentru a întrerupe comunicaţiile, relatează Associated Press.

ADVERTISING

Deşi şansele sunt destul de mici, NASA a declarat luni că antena sa uriaşă din Canberra, Australia, este în căutarea oricăror semnale rătăcite de la Voyager 2, care se află la peste 19 miliarde de km distanţă. Este nevoie de mai mult de 18 ore pentru ca un semnal să ajungă pe Pământ de la o distanţă atât de mare.

Voyager 2 a fost lansată din Florida în 1977 pentru a studia sistemul solar, precum şi planetele Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun şi a fost trimisă cu doar câteva săptămâni înaintea sondei sale gemene, Voyager 1. A intrat în spaţiul interstelar în 2018, după ce a descoperit o serie de sateliţi noi ai lui Uranus şi unul al lui Jupiter.

ADVERTISING

În următoarea săptămână, antena de la Canberra - parte a reţelei Deep Space Network a NASA - va „bombarda”, de asemenea, vecinătatea lui Voyager 2 cu comanda corectă, în speranţa că aceasta îşi va atinge ţinta, potrivit Jet Propulsion Laboratory al NASA, care gestionează misiunile Voyager.

În caz de nereuşită, NASA va trebui să aştepte până în octombrie pentru o resetare automată a sondei, care ar trebui să restabilească comunicarea, potrivit oficialilor.

Încă în contact cu Pământul, Voyager 1 se află acum la o distanţă de aproape 24 de miliarde de kilometri, ceea ce o face cea mai îndepărtată sondă spaţială a omenirii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇