Povestea din spatele filmului „Moana” are la bază unul dintre cele mai mari mistere ale arheologiei: de ce, după aproape 1.700 de ani de stabilitate, navigatorii polinezieni au pornit brusc într-o expansiune fără precedent şi au colonizat insule aflate la mii de kilometri distanţă, traversând Oceanul Pacific?
Deşi aventurile din Moana sunt ficţiune, ele sunt inspirate din istoria extraordinară a popoarelor polineziene. Strămoşii lor au realizat unele dintre cele mai impresionante expediţii maritime din istoria omenirii.
Noi cercetări climatice sugerează că schimbările dramatice ale vremii ar fi putut juca un rol esenţial în această migraţie masivă, scrie The Conversation.
Misterul „marii pauze” polineziene
Cu aproximativ 3.000 de ani în urmă, strămoşii polinezienilor, cunoscuţi sub numele de populaţia Lapita, au început să navigheze spre est în Pacific, ajungând până în arhipelagurile Samoa şi Tonga.
Aceştia au adus cu ei propriile stiluri de ceramică, tehnologii de navigaţie şi o cultură bazată pe viaţa insulară. Însă după această primă expansiune a urmat o perioadă lungă în care explorarea către est aproape s-a oprit.
Această perioadă este cunoscută de cercetători drept „marea pauză”. Timp de aproximativ 1.700 de ani, populaţiile din Samoa şi Tonga s-au stabilizat, s-au dezvoltat şi au creat propriile forme culturale, fără să continue colonizarea spre est.
Apoi, între anii 900 şi 1100 e.n., ceva s-a schimbat radical.
Navigatorii polinezieni au pornit într-o nouă eră de explorare, traversând distanţe uriaşe cu ajutorul unor canoe gigantice. În doar câteva generaţii au ajuns în Hawaii, Aotearoa (Noua Zeelandă) şi Rapa Nui (Insula Paştelui).
Urmele răspândirii cartofului dulce în Pacific indică faptul că aceşti navigatori ar fi ajuns chiar până în America de Sud şi ar fi avut contacte cu populaţiile de pe continent.
Când exploratorii europeni au ajuns în Pacific, secole mai târziu, au fost uimiţi să descopere comunităţi pe cele mai izolate insule, care împărtăşeau limbi, tradiţii şi origini culturale comune.
Ce a declanşat marea migraţie
Oamenii de ştiinţă au încercat timp de generaţii să afle motivul pentru care polinezienii au reluat brusc expansiunea spre est.
Printre ipoteze s-au numărat apariţia unor tehnologii mai avansate de navigaţie, presiunea creşterii populaţiei sau schimbări sociale majore.
O nouă cercetare indică însă un factor important: clima.
Viaţa pe insulele Pacificului depinde în primul rând de două resurse esenţiale: apă dulce şi hrană. Pe măsură ce populaţiile au crescut, presiunea asupra resurselor a devenit tot mai mare.
Deşi polinezienii erau adaptaţi la perioadele sezoniere de secetă, o lipsă prelungită a precipitaţiilor putea face ca unele insule să nu mai poată susţine populaţia existentă.
Dovezi din sedimente vechi de mii de ani
Până recent, cercetătorii nu aveau suficiente informaţii despre clima din regiunea Samoa-Tonga în perioada în care a început marea migraţie spre est.
O echipă de cercetători a reuşit însă să reconstruiască schimbările climatice din trecut analizând izotopi de hidrogen păstraţi în noroiul strâns pe fundul lacurilor şi mlaştinilor.
Aceşti izotopi funcţionează ca o arhivă naturală a climei. În regiunile tropicale, compoziţia chimică a apei de ploaie reflectă cantitatea de precipitaţii, iar plantele şi algele care absorb această apă păstrează semnătura chimică în sedimente timp de mii de ani.
Analiza a evidenţiat existenţa unei perioade lungi de secetă severă în sud-vestul Pacificului tropical, între anii 850 şi 1200 e.n.
Cercetătorii spun că aceasta a fost cea mai uscată perioadă din regiune din ultimii 2.000 de ani.
Momentul coincide cu perioada în care populaţiile insulare deveniseră mai numeroase, ceea ce ar fi crescut presiunea asupra resurselor disponibile.
Fenomenul climatic care a schimbat soarta Pacificului
Una dintre explicaţiile pentru această secetă este legată de Zona de Convergenţă a Pacificului de Sud (SPCZ), o bandă uriaşă de nori şi precipitaţii care se deplasează deasupra oceanului.
Poziţia acesteia este influenţată de temperatura apelor oceanului şi poate rămâne schimbată timp de decenii, aducând perioade neobişnuit de uscate sau de ploioase în diferite regiuni ale Pacificului.
Cercetătorii consideră că mai mulţi factori s-au suprapus în aceeaşi perioadă: seceta severă, creşterea populaţiei şi îmbunătăţirea tehnologiei de navigaţie.
Combinaţia acestora i-ar fi determinat pe polinezieni să caute noi teritorii în est.
O civilizaţie construită pe curaj şi adaptare
Expansiunea polineziană rămâne una dintre cele mai impresionante realizări din istoria omenirii. Fără hărţi moderne, busole sau motoare, navigatorii au traversat mii de kilometri de ocean folosind observaţia stelelor, curenţii marini, vânturile şi cunoştinţele transmise din generaţie în generaţie.
Cercetările actuale arată că aceste expediţii nu au fost doar rezultatul curiozităţii sau al dorinţei de explorare, ci şi un răspuns la provocările mediului.
La fel ca personajul Moana, adevăraţii navigatori polinezieni au fost oameni care au înfruntat necunoscutul pentru a găsi un viitor pentru comunităţile lor.
Iranul a lansat 10 rachete spre o bază americană din Iordania. SUA au lovit aproape 90 de ținte iraniene
Nicolae Stanciu, negocieri-surpriză pentru transferul la FCSB: Roș-albaștrii i-au făcut o ofertă
Horoscop de weekend: 11 - 12 iulie
Ar trebui să mâncăm la fiecare două-trei ore pentru a ne accelera metabolismul?
