Procurorul Claudiu Sandu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, îl critică dur pe președintele Nicușor Dan după declarațiile șefului statului referitoare la lipsa, în ultimul an, a unor relatări de presă despre cazuri de mare corupție.
Sandu susține că absența investigațiilor jurnalistice privind astfel de cazuri nu poate fi considerată un semn de progres și avertizează asupra riscului ca fenomenul corupției să fie tratat drept „noua stare de normalitate”.
Într-o postare pe Facebook intitulată „În turnul de fildeș”, procurorul afirmă că a fost „siderat” de afirmațiile președintelui și interpretează declarația acestuia ca pe o validare a ideii că, dacă faptele de corupție nu ajung în presă, situația ar fi una mai bună.
„Așadar, dacă ascundem bine faptele de corupție și presa nu află despre ele, înseamnă că am făcut un mare pas înainte”, susține Claudiu Sandu.
Magistratul critică și perspectiva potrivit căreia investigațiile jurnalistice care scot la iveală nereguli și cazuri de corupție ar reprezenta „scandaluri publice”. În opinia sa, dezvăluirile presei nu trebuie tratate ca o problemă, ci ca un mecanism prin care societatea poate afla despre abuzuri și poate cere responsabilitate.
Sandu amintește, în acest context, mai multe probleme pe care le consideră grave pentru combaterea corupției: anularea unor probe în dosare, intervenția prescripției, lipsa resurselor, deficiențele legislative și dificultățile privind recuperarea prejudiciilor.
„Câte dosare de corupție cu probe grele în ele au fost distruse prin anularea probelor? Câte dosare grele de corupție au fost distruse prin prescripție? Câte dosare sunt distruse de lipsa resurselor și de legislația catastrofală?”, întreabă procurorul.
El face referire și la un recent caz în care magistrați ar fi călătorit cu un avion privat alături de persoane despre care spune că aveau o „activitate îndoielnică”, inclusiv persoane condamnate penal. Sandu întreabă retoric dacă asemenea situații au fost deja uitate și susține că ele nu pot fi reduse la simple „scandaluri publice”.
Procurorul critică, totodată, ceea ce consideră a fi o lipsă de fermitate din partea președintelui în lupta împotriva corupției. În opinia sa, șeful statului ar trebui să folosească autoritatea funcției pentru a impune schimbări și pentru a refuza compromisurile.
„Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției. Să își pună la bătaie toată greutatea funcției”, afirmă Sandu.
Mesajul său se încheie într-o notă ironică la adresa ideii că diminuarea relatărilor despre corupție ar însemna automat diminuarea fenomenului.
„De fapt, patriotismul nu înseamnă puparea icoanelor și a steagului. Patriotismul înseamnă curajul de a privi adevărul în față, de a recunoaște greșelile și de a căuta soluții”, scrie Claudiu Sandu.
El consideră că lupta împotriva corupției este inseparabilă de protejarea banilor publici și afirmă că „corupția este principalul adversar al patriotismului”.
„Dar, dacă este să urmăm linia desenată de domnul președinte, dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt”, conchide procurorul.
Reacția procuroruluivine după ce președintele Nicușor Dan a acordat luni un interviu postului Euronews, în care a spus că este un 'mic pas înainte' faptul că presa nu a mai relatat în ultimul an un caz de mare corupție.
”Ce pot să spun este că pe, să spunem, mare corupție, în ultimul an, dacă ne uităm, nu am văzut ca presa să fi relatat un caz de mare corupție. E un mic pas înainte, nu zic că nu există corupție, Doamne ferește, dar e un mic pas înainte. Am avut exercițiul ăsta cu Programul SAFE, pe care în linii mari l-am încheiat la timp cu o colaborare parlamentară, am avut exercițiul PNRR, cum am spus, am încheiat 92%, deci trebuie să privim în echilibru, fără să, repet, să băgăm sub preș toate neajunsurile”, a susținut Nicușor Dan.
I.O.
