Un somn bun ne ajută pe multe fronturi, inclusiv când vine vorba despre ambiția de avansa la locul de muncă, arată un studiu recent.
Asta însă funcționează doar în cazul femeilor, pentru că în cazul bărbaților nu s-a observat o astfel de legătură, scrie Science Daily.
Însă femeile care vor să se concentreze mai bine asupra carierei, mai întâi au nevoie de un somn de bună calitate, arată cercetarea realizată la Universitatea de Stat din Whashington (WSU), SUA.
Studiul, realizat pe 135 de subiecți, a arătat că o bună calitate a somnului a influențat în bine starea femeilor și a schimbat modul în care acestea s-au simțit în legătură cu avansarea în carieră. În cazul bărbaților nu s-a observat vreo schimbare.
În fiecare zi, participanții au notat cât de bine au dormit și calitatea stării de spirit pe care o aveau în acel moment, iar mai târziu, în cursul zilei, cum se simțeau în legătură cu dorința de a obține un statut mai bun și responsabilitate la locul de muncă.
„Atunci când femeile au parte de un somn bun, iar starea lor este îmbunătățită, ele sunt mai predispuse să își orienteze intențiile spre obținerea unui statut și a unei responsabilități la locul de muncă. Dacă somnul lor este slab și le reduce starea pozitivă de spirit, am observat că femeile au fost mai puțin orientate spre aceste scopuri”, a spus autorul principal al studiului și profesor asociat la Colegiul de Afaceri Carson al WSU, Leah Sheppard.
Cercetătorii pot doar să speculeze cu privire la motivul exact pentru care impactul somnului asupra stării de spirit afectează aspirațiile femeilor, și nu pe cele ale bărbaților. Oamenii de știință bănuiesc că ar putea avea legătură cu diferențele de gen în ceea ce privește reglarea emoțiilor, precum și cu așteptările societății. Sau o combinație a celor două.