Persoanele care suferă de insomnie la vârsta mijlocie prezintă un risc mai mare de a se alege cu probleme cognitive mai târziu în viață, arată un nou studiu care a implicat peste 3.500 de subiecți din Finlanda.
Printre problemele cognitive identificate de oamenii de știință se află cele de memorie, concentrarea și capacitatea de învățare. Cu cât insomnia a fost de mai lungă durată, întinsă pe ani, cu atât au fost afectate mai rău aceste funcții ale creierului.
Pe de altă parte, dacă simptomele insomniei s-au atenuat, funcția cognitivă nu a fost afectată la bătrânețe, au mai observat oamenii de știință, conform Science Alert.
Nu e deloc un secret că sănătatea noastră mentală (și fizică) depinde de un somn de calitate și suficient. Cu toate acestea, puține studii pe suferinzii de insomnie au fost realizate pe o perioadă de timp atât de mare, cu sondaje de urmărire efectuate între 15-17 ani după ce au avut loc evaluările inițiale ale participanților.
În cadrul cercetării, participanții, care erau de vârstă mijlocie și erau angajați la începutul studiului, în momentul reevaluării, erau pensionați fie pentru că împliniseră vârsta legală de pensionare, fie din motive de invaliditate.
„Rezultatele noastre au arătat că simptomele de insomnie la vârsta când oamenii sunt apți de muncă pot crește riscul de declin cognitiv la vârsta de pensionare”, au explicat cercetătorii de la Universitatea din Helsinki într-un raport publicat de Journal of Aging and Health.