Tulburările de somn și simptomele de demență sunt studiate de ani buni, însă nu există încă suficiente informații legate de modul în care lipsa somnului poate contribui la declinul cognitiv.
Una dintre limite este că multe studii observaționale au o durată prea scurtă sau analizează doar subiecți în vârstă, aflați deja la debutul afecțiunilor. Totuși, se știe că simptomele acestei boli apar adesea cu decenii înainte.
Pentru a oferi o analiză pe termen lung a modului în care somnul ar putea afecta apariția demenței, o echipă de cercetători coordonată de epidemiologul Séverine Sabia, de la Universitatea din Paris, a analizat date de la Whitehall II, un studiu în curs de desfășurare asupra sănătății a peste 10.000 de funcționari publici britanici.
Studiul a început în 1985 și oferă deja un set de date care acoperă peste trei decenii. Astfel, oamenii de știință pot lucra cu o cantitate uriașă de date pentru a analiza dacă durata și calitatea somnului din viața mijlocie pot fi asociate cu apariția demenței mai târziu în viață.
Iar primele concluzii deja au fost trase. Potrivit cercetătorilor, această legătură chiar există, relatează Science Alert.
„Durata scurtă persistentă a somnului la vârstele 50, 60 și 70, în comparație cu durata normală persistentă a somnului, a fost asociată cu o creștere de 30% a riscului de demență, în mod independent de factorii socio-demografici, comportamentali, cardio-metabolici și de sănătate mintală”, se arată în cercetare.
Trebuie menționat că studiile de acest fel sunt doar observaționale, ceea ce înseamnă că legătura descoperită este doar o corelare între durata scurtă a somnului și riscul crescut de demență. Așadar, legătura nu reprezintă un mecanism cauzal.
Cu alte cuvinte, cercetătorii nu au concluzionat că tulburările de somn cauzează demență. În schimb, studiul arată doar că oamenii din grupul Whitehall care au dezvoltat demență aveau tendința să doarmă mai puțin decât participanții care au fost mai puțin predispuși să dezvolte afecțiunea.
În cadrul studiului, durata normală de somn a însemnat șapte ore pe noapte, în timp ce durata mai lungă de somn a însumat opt sau mai multe ore pe noapte.
Durata scurtă de somn a însemnat șase sau mai puține ore de somn în fiecare noapte, iar cei care s-au înscris în acești parametri în mod continuu s-a dovedit că au un risc mai mare de demență.
Subiecții care au dormit „normal” au prezentat cea mai scăzută incidență de demență. De asemenea, nu au existat dovezi clare ale unei legături între un somn de mai lungă durată și demență, deși alte studii au arătat o astfel de asociere.
Citește si:
