După 3.000 de ani, primii diavoli tasmanieni s-au născut în Australia continentală

După 3.000 de ani, primii diavoli tasmanieni s-au născut în Australia continentală

Diavolii tasmanieni sunt pe cale de dispariție, amenințați de prădători și de boli, așa că e lesne de înțeles bucuria oamenilor de știință și nu numai la nașterea primilor pui din această specie în Australia continentală, după 3.000 de ani.

Puii au venit pe lume în cadrul unui program ambiţios pentru protejarea acestei specii, program lansat în urmă cu 10 ani, au anunţat asociaţiile de profil.

Nu mai puțin de şapte diavoli tasmanieni s-au născut într-o rezervaţie de 400 de hectare din Barrington Tops, la trei ore şi jumătate nord de Sydney, relatează BBC.

ADVERTISING

Într-un spaţiu îngrădit, protejat de ameninţări, precum bolile sau traficul rutier, au fost reintroduse 26 de exemplare adulte de diavol tasmanian, în urmă cu aproape un an.

''Odată ce diavolii au fost eliberaţi în sălbăticie, au început să se joace şi a fost extrem de emoţionant'', a povestit preşedintele uneia dintre organizaţii.

''A trebuit să observăm de departe până când am putut intra ca să avem confirmarea venirii pe lume a primilor pui născuţi în sălbăticie. Ce moment!'', a adăugat el.

Acest program de conservare îşi propune să creeze o populaţie protejată, în condiţiile în care acest marsupial carnivor este ameninţat în statul insular Tasmania de o formă gravă şi contagioasă de cancer.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Citește și 60% din speciile de pești ar putea dispărea. Rămân fără oxigen, din cauza căldurii

Specialiştii au reuşit să inspecteze marsupiile femelelor şi au descoperit că puii sunt ''într-o stare de sănătate perfectă''.

Vezi și 20 de noi specii descoperite în Pădurea de nori a Boliviei: „O vale neatinsă care debordează cu biodiversitate”


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇