Cimpanzeii din Parcul Național Loango, din Gabon, se bazează, pentru vindecarea rănilor, pe anumite insecte, deocamdată doar de către ei știute. Un comportament neidentificat anterior a fost observat deja în repetate rânduri în cadrul unui grup și denotă că primatele nu doar că sunt la curent cu auto-medicația, dar că își ajută și apropiații să se vindece.
Concret, oamenii de știință le-au observat prinzând și aplicând insecte pe rănile celorlalți membri ai grupului. Este și prima oară când cimpanzeii au fost observați ”tratându-se” cu alte animale, relatează IFL Science.
Acest comportament a fost observat inițial în 2019, într-un grup de 45 de cimpanzei, repetându-se apoi pe durata a 15 luni, câtă vreme primatele au fost observate.
”Auto-medicația – atunci când indivizii folosesc părți din plante sau substanțe non-nutritive pentru a combate patogenii și paraziții – a fost observată în rândul multor specii, inclusiv insecte, reptile, păsări și mamifere”, a declarat biologul cognitiv Simone Pika, implicat în studiu.
Cele mai apropiate rude ale noastre, cimpanzeii și bonobo, de exemplu, mestecă sau înghit frunzele unor plante pentru a scăpa de paraziții intestinali.
Totuși, aplicarea locală a insectelor ca medicament este o nouă descoperire, chiar dacă practica e una cunoscută în rândul oamenilor, de exemplu, din cele mai vechi timpuri. „Observațiile noastre oferă primele dovezi că cimpanzeii prind în mod regulat insecte și le aplică pe răni deschise”, a explicat și primatologul Tobias Deschner, de la Universitatea din Massachusetts.
Prima dată când a fost observat acest comportament a fost la femela Suzee, care a prins ceva în aer, l-a pus între buze și apoi l-a aplicat pe rana puiului ei, Sia.
Un episod similar l-a avut în centru pe masculul Littlegrey, rănit și el. Cea care l-a îngrijit inițial, în mod similar, a fost femela Carol, membră a grupului. Ulterior, acesteia i s-au adăugat și alți membri ai grupului, care l-au îngrijit de asemenea pe cel rănit.
De atunci au mai fost observate încă 20 de astfel de episoade similare.
Dacă într-adevăr gestul primatelor are beneficii medicale rămâne să se stabilească, dar e clar că avem de-a face cu altruismul, cred oamenii de știință.
Comportamentele prosociale care promovează empatia în rândul unui grup de animale sunt controversate în biologia evoluționistă, deoarece par să submineze „egoismul” de bază al supraviețuirii.