Caracatițele gigantice stăpâneau oceanele în urmă cu 100 de milioane de ani, au descoperit oamenii de știință. Departe de felul în care arată acum, cercetătorii au descpoerit că puteau fi chiar feroce, ajungând să măsoare și 20 de metri.
Cercetători de la Universitatea Hokkaido (Japonia) au descoperit că primele caracatițe cunoscute erau prădători uriași, aflați în vârful lanțului trofic marin, alături de marile vertebrate.
Pentru că au corp moale, caracatițele se fosilizează rar, ceea ce le face istoria evolutivă greu de urmărit. De această dată, oamenii de știință au analizat fălci fosilizate, care se păstrează mai bine. Cu ajutorul tomografiei de înaltă rezoluție și al Inteligenței Artificiale, au identificat astfel de fosile în roci din Cretacicul târziu (100 - 72 milioane de ani), descoperite în Japonia și pe insula Vancouver (Canada).
Fosilele aparțin unui grup dispărut de caracatițe cu înotătoare, numit Cirrata. Analiza dimensiunii și a urmelor de uzură arată că aceste animale erau prădători activi, capabili să zdrobească prada cu mușcături puternice, scrie Eurek Alert.
„Descoperirile noastre sugerează că primele caracatițe erau prădători gigantici din vârful lanțului trofic marin în Cretacic. Fălcile excepțional conservate indică lungimi de până la aproape 20 de metri, posibil mai mari decât ale unor reptile marine din aceeași perioadă”, a declarat profesorul Yasuhiro Iba.
Un aspect surprinzător a fost tocmai gradul ridicat de uzură al fălcilor. Fosilele prezintă ciobiri, zgârieturi și crăpături, semne ale unei mușcături foarte puternice.
„La exemplarele dezvoltate, până la 10% din vârful fălcii era erodat, mai mult decât la cefalopodele moderne, care consumă prăzi cu cochilie. Acest lucru indică interacțiuni repetate și violente cu prada”, explică omul de știință. Și sugerează o strategie de hrănire agresivă și un rol de vânători dominanți.
Descoperirea schimbă perspectiva asupra evoluției caracatițelor. Noile fosile împing înapoi apariția caracatițelor cu înotătoare cu aproximativ 15 milioane de ani și a grupului, în general, cu circa 5 milioane de ani, până la cu aproximativ 100 de milioane de ani în urmă, se arată într-un raport publicat de jurnalul Science.
Un alt indiciu interesant este uzura inegală a fălcilor: o parte era mai tocită decât cealaltă, sugerând o preferință pentru utilizarea unei singure părți. Acest fenomen, numit lateralizare, este asociat la animalele moderne cu procese cognitive avansate, indicând că aceste caracatițe timpurii ar fi putut avea deja comportamente complexe.
Mult timp s-a crezut că ecosistemele marine antice erau dominate de vertebrate, iar nevertebratele ocupau niveluri inferioare. Noile date arată însă că unele caracatițe gigantice au ajuns în vârful lanțului trofic, concurând cu prădătorii mari.
„Acest studiu oferă prima dovadă directă că nevertebratele pot deveni prădători de top, inteligenți și de dimensiuni uriașe”, mai spune Yasuhiro Iba.