Sute de companii vizate de un atac cibernetic masiv. O companie suedeză a fost nevoită să închidă 800 de magazine

Sute de companii vizate de un atac cibernetic masiv. O companie suedeză a fost nevoită să închidă 800 de magazine
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sute de companii au fost vineri ţinta unui atac cibernetic neobişnuit de sofisticat, împotriva unui software de management al tehnologiei al unui furnizor din Miami numit Kaseya.

În urma acestui atac, compania suedeză Coop a fost nevoită să închidă sâmbătă 800 de magazine alimentare, care nu au mai putut să proceseze plăţile clienţilor, transmite Reuters.

Atacatorii au modificat un instrument al Kaseya numit VSA, utilizat de companiile care gestionează tehnologia la companiile mici. Apoi au criptat simultan fişierele clienţilor providerilor respectivi.

ADVERTISING

Firma de securitate Huntress a afirmat că urmăreşte opt provideri de servicii care au fost folosiţi pentru a infecta circa 200 de clienţi.

Kaseya a afirmat pe site-ul propriu că investighează un posibil atac împotriva VSA, utilizat de profesioniştii IT să gestioneze servere, desktopuri, dispozitive de reţea şi imprimante.

Potrivit Coop, unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine alimentare din Suedia, un instrument folosit pentru actualizarea caselor de marcat a fost afectat de atac, iar plăţile nu au mai putut fi efectuate.

ADVERTISING

”Am lucrat toată noaptea la remedierea defecţiunii şi la repunerea în funcţiune, dar în final am anunţat că trebuie să menţinem închise magazinele”, a declarat un purtător de cuvânt al Coop, Therese Knapp, la televiziunea suedeză.

Agenţia suedeză de presă TT a relatat că tehnologia Kaseya este folosită de compania suedeză Visma Esscom, care gestionează servere şi dispozitive pentru o serie de companii suedeze.

Şi serviciile feroviare de stat şi un lanţ de farmacii au fost afectate de acest atac cibernetic.

ADVERTISING

Ministrul Apărării, Peter Hultqvist, a declarat la televiziunea suedeză că atacul a fost ”foarte periculos” şi a arătat modul în care companiile şi agenţiile statului se pot pregăti mai bine.

”Într-o situaţie geopolitică diferită, s-ar putea să fim atacaţi în acest fel de actori guvernamentali, pentru a închide societatea şi a crea haos”, a spus acesta.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇