Musk vrea să facă o aplicație Twitter destinată televizoarelor smart

Musk vrea să facă o aplicație Twitter destinată televizoarelor smart
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Miliardarul Elon Musk, proprietarul platformei de socializare Twitter, a afirmat într-un tweet că intenţionează realizarea unei aplicaţii destinată televizioarelor smart, care ar fi în conformitate cu planurile companiei de a se concentra pe creşterea conţinutului video pe platformă.

Ca răspuns la un tweet care sugera că este nevoie de o aplicaţie video Twitter, Musk a răspuns ”Vine”, transmite Reuters.

Noul CEO Linda Yaccarino şi Musk au prezentat joi, pentru investitori, planurile Twitter de a se concentra pe parteneriate video, creatori şi comerţ pentru a revitaliza afacerea companiei de social media dincolo de publicitatea digitală.

ADVERTISING

Potrivit unui slide al prezentării, videoclipurile verticale au reprezentat mai mult de 10% din timpul petrecut de utilizatori pe Twitter.

Fostul realizator al Fox News Tucker Carlson a lansat la începutul acestei luni o nouă emisiune pe platforma de socializare, numită ”ucker pe Twitter”.

Twitter prevede că ar putea vinde reclame şi sponsorizări alături de videoclipuri de la Carlson şi alţi creatori de conţinut, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu problema.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇