Horoscop zilnic: 14 august

Horoscop zilnic: 14 august

Berbec

Te poți bucura de darurile pe care ți le oferă Luna în Gemeni, în zona comunicării. Reușești cu foarte mare ușurință să comunici cu cei din jur, ești mereu în mișcare, poți redacta cu succes tot felul de documente sau chiar planifica o călătorie scurtă, pe nepusă masă.

Spre seară, este posibil să te stresezi prea ușor, din orice nimic, așa că încearcă să-ți îndrepți atenția spre activități ceva mai relaxante sau să-ți petreci timpul cu oameni optimiști, care-ți transmit energie pozitivă.

Taur

Luna este plasată în continuare în zonă banilor câștigați prin eforturi proprii, așa că e un moment favorabil pentru a-ți apăra cauza, prin discurs coerent și exprimarea deschisă a nemulțumirilor și dorințelor, ideilor și planurilor, în fața superiorilor sau a altor persoane cu autoritate.

E foarte important să fii conștient de ceea ce poți face, să-ți estimezi corect calitățile și forțele. Nu promite mai mult decât poți face și nici nu lua decizii bazându-te pe alții. Dacă ești autentic și pregătit să ieși în față, se poate ivi și un câștig financiar.

Face Reading: SPRÂNCENELE – cum iei decizii și cum abordezi viața

ADVERTISING

Gemeni

Astăzi poți identifică foarte ușor care sunt acele etape pe care le-ai "ars" în evoluția și dezvoltarea ta și ce anume e de făcut în continuare pentru a ajunge la nivelul pe care ți-l dorești, atât în plan social cât și personal.

Nu este exclus să te înscrii la un curs, să ceri sprijinul unui mentor sau să visezi cu ochii deschiși la o călătorie îndepărtată, care speri să-ți deschidă noi orizonturi. Spre seară, tinzi să fii foarte radical în relația cu un șef sau o instituție. Nu e exclus să întorci spatele unei relații, unei persoane sau unui proiect care nu te mai inspiră.

Rac

Se pare că și astăzi cel mai bun lucru pe care-l poți face este să asculți cu atenție toate informațiile care vin spre tine, să absorbi ca un burete orice mesaj, să fii mereu receptiv la nou, chiar dacă nu prea ești amator de schimbări.

Orice veste care ajunge la urechile tale poate fi importantă, orice idee care-ți vine poate fi folositoare într-un proiect și orice revelație te pot ajuta să creionezi din ce în ce mai clar o nouă perspectivă, socială și profesională, care va începe să prindă contur peste puțin timp.

ADVERTISING

Leu

Și astăzi e rost de vorba multă, dacă nu pe viu, măcar prin scris. Există o anume efervescentă a informațiilor care vin spre tine sau pe care trebuie să le dai mai departe și, practic, ai tendința să faci 100 de lucruri în același timp sau măcar să te apuci de ele, că nu se știe dacă le și finalizezi.

Oricum, socializarea poate juca un rol prețios pentru ține, mai ales că poți primi o propunere interesantă de colaborare sau poți fi inspirat de cineva din anturaj, în privința unui nou proiect.

O șansă în ceasul al 12-lea. Vibrația numerologică a lunii august 2020

Fecioară

Luna activează astăzi zona carierei,  iar ideile tale ingenioase nu vor trece neobservate de șefi. Este o zi cu foarte multă inspirație și creativitate și ar fi bine să pui aceste calități în slujba unui proiect profesional.

Totuși, dacă ți-ai planificat o discuție cu un șef, folosește prima parte a zilei pentru asta, pentru că ești mult mai flexibil și găsești mai multă înțelegere și de partea cealaltă.

ADVERTISING

Balanță

Astăzi te caracterizează exuberanța, imaginația, intuiția și idealismul. Fie că visezi cu ochii deschiși la o călătorie, fie te gândești la niște obiective pe care le vrei atinse în viitor, cert este că tinzi să vezi doar ce-ți convine și să îmbraci totul într-un înveliș frumos, roz.

Așa că nu te opri din visat, dar nici nu promite mai mult decât poți face, mai ales față de persoana iubită sau față de o altă persoană dragă.

Scorpion

O zi foarte bună pentru a face planuri împreună cu familia, mai ales de natură financiară sau în privința unor investiții. E clar că știi să te faci ascultat și că ai un cuvânt greu de spus, așa că nu mai e necesar să încerci să manipulezi pe cineva sau să te impui cu forța.

E important să fii doar flexibil și permisiv și va fi suficient pentru a-i însufleți pe cei din jur și a-i înrola în ideile tale. Norocul este de partea ta și dacă aștepți un sprijin financiar.

Ai grijă de tine! Mesajul îngerilor pentru luna august 2020

Săgetator

Luna se află plasată în Gemeni, în zonă relațiilor sociale, semn că astăzi ai foarte mult chef de vorbă și ești foarte deschis către noi relații, amicale sau de colaborare. O zi bună pentru discuții, întâlniri, deplasări sau negocieri.

Faci impresie bună, ai un discurs de senzație, așa că nu pare să îți stea nimic în cale. Totuși, spre seară, poți avea tendința de a fi rigid, reticent la ideile celorlalți și destul de radical, mai ales cu cei din familie, dacă încearcă să te contrazică sau să-ți taie din entuziasm.

Capricorn

Șanse mari de câștig financiar sau material. Grație Lunii plasate în Gemeni, astăzi ești foarte abil în folosirea cuvintelor, astfel că poți să convingi foarte ușor că ideile tale sunt bune și merită a fi luate în calcul, în cadrul unui proiect.

Prin urmare, tot ce ai de făcut este să persiști în expunerea ideilor, deci să nu te oprești în fața primului refuz. E necesar să știi să te adaptezi oricărei situații și oricărei persoane. De mobilitate, viteză de reacție și adaptabilitate depind beneficiile materiale pe care le vei obține.

Vărsător

Ar fi o binecuvântare pentru sufletul tău dacă astăzi ți-ai oferi libertatea de a face ceva ce te inspiră și te bucură cu adevărat. Poate fi vorba de un gest frumos pentru persoana iubită, de o vizită la cineva drag, de un cadou pe care-l faci unui apropiat sau, pur și simplu, de îndeletniciri artistice sau recreative.

Cu alte cuvinte, astăzi lasă-ți intuiția să aleagă pentru ține. Fă ce simți, ascultă-ți inima.

Pești

Deși tentația de a te lăsa angrenat în tot felul de discuții cu iz de bârfă sau critică adusă la adresă altora, ar fi bine să păstrezi o oarecare doză de discreție și, de ce nu, de generozitate.

Mai ales că nu tot ce se vorbește astăzi pe la colțuri este și adevărat și astfel riști să alimentezi niște zvonuri care nu au nicio legătură cu realitatea. Asadar, fii discret, modest și generos și vei avea mai mult de câștigat. Iar dacă ți se cere ajutorul, nu ezita să-l oferi.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇