Ziua 322 de război. Prigojin insistă că a cucerit Soledarul: "Întregul oraș e presărat cu cadavrele soldaților ucraineni". Moscova l-a demis pe generalul Armageddon

Ziua 322 de război. Prigojin insistă că a cucerit Soledarul: "Întregul oraș e presărat cu cadavrele soldaților ucraineni". Moscova l-a demis pe generalul Armageddon
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 322 de război a început cu anunțul șefului grupului de mercenari Wagner din Rusia că forţele sale ar fi finalizat preluarea oraşului ucrainean Soledar. Ucrainenii au negat și chiar și Kremlinul a infirmat, anunțând că lupta este încă activă. Pe seară, Evgheni Prigojin a insistat că forțele sale au „eliberat” complet orașul minier, ucigând aproximativ 500 de soldați ucraineni.

În același timp, Volodimir Zelenski a spus că situaţia în Doneţk rămâne dificilă și a avertizat că Rusia nu se dă în lături de la nimic şi se pregăteşte de o nouă escaladare. El a pledat din nou în faţa liderilor occidentali pentru a primi mai mult echipament militar cu care Ucraina să ţină piept agresiunii ruse.

Generalul Valeri Gherasimov, şeful Statului Major al armatei ruse, a fost numit comandant coordonator al unităţilor militare implicate în ofensiva din Ucraina, iar generalul Armageddon a fost înlăturat din funcţie.

Pe de altă parte, Rusia şi-ar fi mobilizat pentru război cel mai modern avion al său de luptă, Su-57, dar evită să-l trimită în misiuni pe teritoriul ucrainean. Explicaţia pentru care avionul ultramodern a rămas cantonat la teritoriul rusesc este că ruşii n-ar vrea să rişte nimic.

ADVERTISING

Lupta pentru Soledar

  • Wagner susţine că Soledar este sub controlul ruşilor - Şeful grupului de mercenari Wagner susţine că forţele sale au finalizat preluarea oraşului ucrainean Soledar, care, dacă va fi confirmată, ar marca primul succes major pe câmpul de luptă al Moscovei din vara trecută. „Unităţile Wagner au luat sub control întregul teritoriu Soledar”, a spus Evgheni Prigojin, într-un mesaj audio lansat pe canalul său Telegram.
  • Kievul neagă - Armata ucraineană a dezminţit capturarea Soledar de către mercenarii Wagner, asigurând că oraşul Soledar „a fost, este şi va întotdeauna ucrainean. Nu este adevărat că Prigojin se află în interiorul minelor de sare de la Soledar”.
  • Precauție de la Kremlin - Kremlinul avertizează împotriva unei anunţări premature a cuceririi Soledarului: „Există un trend pozitiv acolo. Succesul în operaţiunile militare va fi obţinut atunci când vom îndeplini ţintele stabilite de către comandantul suprem (Vladimir Putin) în operaţiunea militară specială”.
  • Prigojin insistă sadic - Pe seară, şeful mercenarilor ruși Wagner a declarat că forțele sale au „eliberat” complet orașul minier Soledar, ucigând aproximativ 500 de soldați ucraineni. "Întregul oraș este presărat cu cadavrele soldaților ucraineni", spune Prigojin. Cu câteva minute înainte, președintele Zelenski luase în derâdere afirmațiile Rusiei privind controlul unei părți a orașului.
  • Suferința soldaților ucraineni - Un militar ucrainean care luptă în orașul Soledar din estul țării a declarat pentru CNN că situația este „critică", iar numărul deceselor este uriaș: „Nimeni nu vă va spune câți morți și răniți sunt. Pentru că nimeni nu știe cu siguranță. Nici măcar o singură persoană. Nici la cartierul general. Niciunde. Pozițiile sunt ocupate și recâștigate în mod constant. Ceea ce a fost casa noastră astăzi devine a lui Wagner a doua zi. În Soledar, nimeni nu-i numără pe morți. Toată lumea înțelege că orașul va fi abandonat. Toată lumea înțelege acest lucru. Vreau doar să înțeleg care este rostul [de a lupta din casă în casă]. De ce să murim, dacă oricum îl vom părăsi astăzi sau mâine?”.
ADVERTISING

Mișcări pe front

  • Un nou comandant rus în Ucraina - Generalul Valeri Gherasimov, şeful Statului Major al armatei ruse, a fost numit, miercuri, comandant coordonator al unităţilor militare implicate în ofensiva din Ucraina, anunţă Ministerul Apărării de la Moscova. Decizia a fost luată în contextul "intensităţii sarcinilor" militare, care necesită "o coordonare mai strânsă între serviciile şi ramurile forţelor armate". Anterior, acest post a fost ocupat de Serghei Surovikin, cunoscut drept „generalul Armageddon”. El a devenit acum adjunctul lui Gherasimov.
  • Rusia îşi adună forţele pentru o nouă escaladare - Preşedintele Volodimir Zelenski a spus că situaţia în Doneţk rămâne dificilă, însă i-a menţionat pe luptătorii de la Soledar pentru „curajul şi fermitatea” cu care apără în continuare oraşul. În acelaşi timp, Zelenski a avertizat că Rusia nu se dă în lături de la nimic şi se pregăteşte de o nouă escaladare. Liderul ucrainean a pledat din nou în faţa liderilor occidentali pentru a primi mai mult echipament militar cu care Ucraina să ţină piept agresiunii ruse.
  • Bombardamente în Harkov - Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a făcut marţi o vizită surpriză în oraşul Harkov din estul Ucrainei şi a confirmat că Berlinul promite să trimită mai multe arme în această ţară. La câteva ore după aceea, Harkovul a fost bombardat de ruşi.
  • Rusia şi-ar fi mobilizat pentru război cel mai modern avion al său de luptă, Su-57, dar evită să-l trimită în misiuni pe teritoriul ucrainean. Suhoi Felon este cel mai modern avion de vânătoare supersonic de generaţia a cincea din Rusia, care foloseşte tehnologie stealth (nereperabil de radare) şi o avionică foarte avansată. Explicaţia pentru care avionul ultramodern a rămas cantonat la teritoriul rusesc este că ruşii n-ar vrea să rişte nimic.
  • Forţele ucrainene se vor antrena în SUA - Statele Unite vor antrena forţele ucrainene la o bază militară din statul Oklahoma pentru a putea opera şi întreţine sistemul de apărare aeriană Patriot pe care Washingtonul îl va furniza Kievului, a anunţat Pentagonul.
ADVERTISING

Alte informații relevante

  • Schimb de prizonieri negociat în Turcia - Comisarii pentru drepturile omului din Ucraina și Rusia s-au întâlnit miercuri pentru 40 de minute într-un hotel din Ankara și au stabilit să facă un nou schimb de 40 de prizonieri de război.
  • Sistem antiaerian pentru Ucraina - Premierul canadian Justin Trudeau anunţă achiziţionarea de la Statele Unite a unui sistem de apărare antiaeriană de tip NASAMS care să fie donat Ucrainei. Canada estimează valoarea acestei donaţii la 406 milioane de dolari canadieni (282 milioane de euro).
  • Polonia vrea să dea o companie de Leopard - Polonia este gata să livreze Ucrainei o companie de tancuri Leopard cerute de Kiev, în cadrul unei coaliţii internaţionale. "O companie de tancuri de asalt Leopard (14 blindate) va fi transmisă în cadrul unei coaliţii care este pe cale să fie construită", a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda.
  • Rusia se vede în război cu SUA - Ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, susține că SUA confirmă implicarea în război prin instruirea ucrainenilor să folosească sistemul de rachete Patriot și invocă un articol al Washington Post în argumentația sa: „Ultimul argument, exprimat de jurnaliştii locali, arată în mod clar că Washingtonul a indus în mod deliberat în eroare ţara noastră şi lumea, vorbind despre dorinţa de a consolida capacitatea de autoapărare a Ucrainei. Adevăratul obiectiv al administraţiei este de a provoca Rusiei cât mai multe daune pe câmpul de luptă, folosind ucrainenii ca intermediari".
  • Deputați ucraineni fără cetățenie - Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat marţi seara că în baza informaţiilor transmise de serviciile secrete a decis să anuleze cetăţenia ucraineană pentru patru deputaţi, între care Viktor Medvedciuk, om de afaceri apropiat lui Vladimir Putin pe care Kievul îl arestase şi pe care l-a predat Moscovei în cadrul unui schimb de prizonieri.
  • Plafoane pentru produsele rafinate ruseşti - Grupului celor Şapte (G7) va încerca în februarie să stabilească două plafoane de preţ pentru produsele rafinate ruseşti, unul pentru produsele comercializate cu preţuri mai mari faţă de ţiţei şi celălalt pentru cele care se tranzacţionează cu reducere, a spus un oficial G7.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇