Din 2014 încoace în special, una dintre principalele mize ale Kremlinului a fost să nege dreptul la existență al Bisericii autonome ucrainene și a și reușit parțial, cu Vaticanul atras în cursă.
Religia nu este aici numai un teritoriu rezervat credincioșilor, ci o armă de politică externă, militară și ideologică: de aceea, armistițiul propus de Putin pentru Crăciunul pravoslavnic nu este altceva decât o strategie perfidă de a afirma, încă o dată, identitatea de credință dintre ruși și ucraineni, dată de botezul primordial al prințului Vladimir, care ar justifica și o identitate de națiune.
Alături de limba rusă, religia pravoslavnică (ortodoxismul răsăritean) este unul dintre principalele elemente de politică necoercitivă folosite de Rusia putinistă (în Republica Moldova, la fel ca în Ucraina), analizate de lituanianca Agria Grigas în cartea ei despre noul imperialism rus.
Este important pentru Putin ca vorbitorii de limbă rusă și pravoslavnicii să fie considerați ruși, chiar și fără a fi etnici ruși, pentru că asta duce la legitimarea unui război sfânt de apărare a acestora.
O strategie înțeleasă de mulți ucraineni, care tocmai de aceea au serbat în 2022 Crăciunul după calendarul Vestului, în 25 decembrie.
Pentru Crăciunul pe rit vechi, cel din weekendul care a trecut, Rusia a propus un armistițiu perfid, tocmai pentru a afirma unitatea de rit a credincioșilor ruși și ucraineni, care ar legitima narațiunea unei singure identități ruso-ucrainene și ar justifica războiul lui Putin.
În 2013, Vladimir Putin povestește pentru prima oară cum ar fi fost botezat în taină, fără ca tatăl lui să știe. Titlul filmului realizat de mitropolitul Ilarion Alfeev, prin care liderul de la Kremlin vrea să anunțe relansarea Bisericii Ortodoxe Ruse, este Al doilea botezat rus (Vtoroie krescenie rusi), o trimitere la prințul Vladimir și creștinarea Rusiei kievene.
De altfel, filmul face o paralelă între trinitatea lui Dumnezeu și trinitatea alcătuită din Rusia, Ucraina și Belarus și anunță importanța existențială a Ucrainei ca parte a Lumii Ruse.
Trei ani mai târziu, Moscova investește a treia cea mai mare sumă pentru un film (20,8 milioane de dolari) în Viking, un film de astă-dată despre primul botezat, primul Vladimir.
Identitatea de credință și rit între Ucraina și Rusia, parte a narațiunii fondatoare a Rusiei, este un element-cheie în ideologia lui Putin. Biserica Ortodoxă Rusă, o instituție centrală de putere, atât internă, cât și externă, a construit o întreagă strategie în jurul considerării Bisericii ortodoxe autocefale a Ucrainei drept schismatică.
Când Kiril s-a întâlnit la Havana cu papa Francisc, în declarația comună apare referirea la Biserica independentă ucraineană ca fiind una schismatică, care încalcă normele canonice, o victorie majoră a Rusiei, cu ajutorul Vaticanului.
Astfel, la punctele 26 și 27 al acestei Declarații comune, în care războiul declanșat de Rusia în Crimeea și Donbas este numit „ostilități” pe care părțile trebuie să le încheie, se vorbește despre schisma din ortodoxismul ucrainean.
O narațiune esențială a Kremlinului și care este folosită pentru a legitima războiul genocidar de astăzi din Ucraina este, iată, legitimată chiar de Vatican, deși anexarea ilegală a Crimeii avusese loc și nu era un secret planul lui Putin în Ucraina și nici retorica rusă.
Dacă Vaticanul a căzut în această capcană a Bisericii Ruse, care arată utilizarea acesteia în politica externă, Constantinopolul a legitimat mai degrabă vocația Ucrainei de a fi independentă.
Sinodul prevăzut în Creta în 2016 a fost condiționat de pretenția Rusiei adresată Constantinopolului de a nu recunoaște Biserica Ortodoxă din Ucraina ca ținând de competența sa canonică. E de menționat că patriarhul Rusiei refuzase încă din 1943 recunoașterea independenței Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Mai mult, în 1946, la Liov, Biserica Ortodoxă Rusă a integrat cu forța Biserica greco-catolică ucraineană.
În 5 ianuarie 2019, însă, Bartolomeu I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, semnează decretul prin care recunoaște oficial Biserica Ortodoxă a Ucrainei ca fiind autocefală. Adică independentă față de Moscova, un gest care atacă direct narațiunea fondatoare a Lumii Ruse a lui Putin, în care corespondentul trinității divine este trinitatea alcătuită din Rusia, Ucraina și Belarus.
Biserica Ortodoxă Rusă și instrumentalizarea militară a religiei
O analiză detaliată a modului în care Biserica Ortodoxă Rusă a devenit o instituție de forță, excedând granițele și domeniul credinței, o face Dmitry Adamasky, în lucrarea Russia Nuclear Ortodoxy.
Despre ortodoxia nucleară a Rusiei: serafimii nucleari și cruciulița romanțată a lui Putin, am scris pe Spotmedia.ro de la începutul războiului.
Începând cu anii 2000, Biserica Ortodoxă Rusă a vrut un loc central în planul naționalist-ideologic, aducând laolaltă conceptul de „Sfânta Rusie”, „valorile civilizației ruse” și ideologie emergentă a Kremlinului.
În același timp, a adoptat o poziționare activă în sfera securității naționale, precum și în cea a identității naționale. Pe atunci mitropolit, Kiril avertiza asupra ideologiilor subversive, care ar trebui considerate arme de distrugere în masă, la fel de periculoase la armele nucleare.
Astfel, pentru Kiril, destrămarea URSS, fără să fi fost vreo revoluție masivă sau vreun război, ar fi fost cauzată tocmai de îndepărtarea de valorile spirituale tradiționale:
Nu trebuie să ne fie rușine să mergem la biserică și să-i învățăm pe copiii noștri ortodoxia. (...) În acest caz, vom avea ce să protejăm cu submarinele noastre armate nuclear.
Biserica Ortodoxă Rusă a extins conceptul de „securitate spirituală”, folosit de Kremlin, la comunitățile din afara Rusiei și astfel a devenit una dintre instituțiile de politică externă și principalul instrument a ceea ce numim soft power. Un mix de ortodoxie, naționalism și autocrație a devenit narațiunea dominantă a lui Putin, cu care el să compenseze narațiunea pierdută a URSS.
În 2008, parte a legitimării autocrației prin religie și reciproc, mitropolitul Tihon a fost principalul povestitor al documentarului istoric Căderea unui imperiu, difuzat de câteva ori de televiziunea națională, în prime-time.
Concluzia acestui documentar e că prăbușirea Bizanțului a fost mai puțin cauzată de turci, cât de vulnerabilități interne. Paralela era că Rusia trebuie să evite un astfel de dezastru, care a distrus URSS: slăbirea puterii verticale, egoismul oligarhilor, influența financiară a Vestului și degradarea valorilor spirituale ortodoxe și înlocuirea lor cu cele ale Vestului.
Așadar, religia era în chiar centrul naționalismului și autocrației care îi salvează pe ruși.
Simfonia stat – biserică a continuat și în mandatul lui Medvedev: în 2010, acesta a semnat legea care stipula ziua de 28 iulie ca sărbătoarea creștinării Rusiei. A fost primul pas în popularizarea imaginii prințului Vladimir, care a culminat cu statuia din 2016, la intrarea în Kremlin, și cu lansarea Viking, unul dintre cele mai scumpe filme pe care Rusia le-a făcut, care spune povestea creștinării Rusiei Kievene, actul fondator al transformării Rusiei în cea de-a Treia Romă.
Dacă în 1991, doar 37% dintre ruși se identificau ca fiind ortodocși, până în 2017 procentul era de 80%.
Se produce o expansiune și peste granițe mai puternică, alături de predica televizată pe care Kiril o ținea săptămânal pe chestiuni social-politice, Biserica se implica în concerte rock și chiar în turneul tradițional de motociclete în Crimeea.
ROC devine un jucător de politică externă strategic în trei teatre de operațiune: Ucraina, Orientul Mijlociu și Europa Centrală și de Est. În statele central și est-europene, Kremlinul s-a folosit de clerici și biserici afiliate Moscovei, pentru a infuza narațiuni anti-occidentale.
Ucraina și Belarusul sunt esențiale narațiunii fondatoare și unitare, pentru că sunt botezate împreună, în aceleași ape ale Kievului. Doctrina Lumii ruse e originată aici.
Povestea Institutului rus pentru cercetări strategice este aici interesantă, spune Adamsky. Când a debutat criza ucraineană, în 2013, institutul a furnizat un raport prin care spunea că suveranitatea și statalitatea Ucrainei sunt o ficțiune a inamicilor Rusiei, când realitatea era că Ucraina e parte a Lumii Ruse.
Institutul mai spunea că majoritatea ucrainenilor e pro-rusă, în termeni de memorie comună și de identitate națională. Institutul a subestimat scenariul Maidanului, așa cum tot într-o viziune mai degrabă falsă a început Putin invazia la scară largă a Ucrainei, în 2022. Dar a urmat scenariul refacerii sacrale a Rusiei kievene.
Încă din 2015, Putin a subliniat aspectul sacru al Crimeii:
Peninsula este importantă ca sursă spirituală de dezvoltare a unei națiuni ruse puternice și a unui stat rus centralizat. În Crimeea, în stăvechiul oraș Hersonisson a fost botezat prințul Vladimir, iar apoi a creștinat Rusia. De aceea, Crimeea are o importanță sacrală pentru Rusia, așa cum are Muntele Sfânt din Ierusalim pentru Islam și pentru Iudaism.
Vladimir Putin, citat de D. Adamsky
Miza mutării Crăciunului pe calendarul vestic. Cele două mari biserici ortodoxe din Ucraina
Sărbătorirea Crăciunului pe 25 decembrie, odată cu Vestul, și nu în 7 ianuarie, odată cu Rusia (calendarul iulian), face astfel parte din procesul de construire a identității ucrainene, după noua confruntare cu agresiunea Rusiei.
„Nu o numim derusificare. Este vorba de rezolvarea consecințelor totalitarismului rus“, a spus ministrul Culturii, Olksandr Tkacenko.
În 1990, două biserici ortodoxe din Ucraina s-au rupt de sub tutela Moscovei, căreia i se subordona Biserica Ortodoxă a Ucrainei (oficial, până în mai 2022): Patriarhatul de la Kiev și Biserica Ortodoxă Autocefală. La început, celelalte biserici ortodoxe din lume nu s-au poziționat, dar Maidanul și invadarea Crimeii au făcut clară instrumentalizarea ortodoxiei ruse.
Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a anulat decretul din secolul 17 prin care Biserica Ortodoxă Ucraineană era subordonată canonic Patriarhiei Moscovei. În semn de protest, Biserica Rusă a decis să rupă relaţiile cu Patriarhia Ecumenică. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I i-a înmânat pe 6 ianuarie 2019, la Istanbul, celui mai înalt ierarh al Bisericii ucrainene independente Tomosul, un atestat de autocefalie, în prezenţa preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko.
Cu toate că în mandatul lui Poroșenko ar fi trebuit ca Biserica Ortodoxă Ucraineană să-și schimbe denumirea în Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina, acest lucru nu s-a întâmplat, dar Curtea Constituțională a Ucrainei a reluat la finalul lui decembrie 2022 acest imperativ, astfel încât legătura cu Moscova să fie evidentă, în pofida faptului că, măcar formal, Biserica Ortodoxă Ucraineană a rupt, în mai 2022, legăturile cu Moscova.
E de menționat că, încă din 2017, 25 decembrie a devenit zi liberă în Ucraina, ca parte a procesului mai amplu identitar, în care simbolurile, riturile Rusiei să fie înlocuite.
Din 2019, 1.600 de parohii au trecut la Biserica Ortodoxă a Ucrainei de la Biserica Ortodoxă Ucraineană, care până de curând i-a rămas fidelă Patriarhiei Moscovei. Oricum, distanțarea de Moscova e fragilă: jumătate din episcopii nu-l mai menționează pe patriarhul Kiril în rugăciuni.