Vicepreşedintele american Mike Pence va fi vaccinat, vineri, „în public” contra COVID-19 după lansarea luni a vaccinului Pfizer-BioNTech.
Mike Pence şi soţia sa, Karen, se vor vaccina pentru „a întări încrederea”americanilor, a informat Casa Albă, într-un scurt comunicat preluat de AFP.
Donald Trump, care a fost infectat de coronavirus mai devreme în cursul anului, nu a dat până în prezent nicio indicaţie despre data la care ar putea să se vaccineze.
- Covid-19: Cine e prima persoană vaccinată în SUA
- Şeful Pentagonului a fost printre primii americani care s-au vaccinat împotriva COVID-19
„Preşedintele este pregătit să fie vaccinat şi va face acest lucru imediat ce echipa sa medicală va considera oportun„, a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Kayleigh McEnany. „Prioritatea sa sunt însă lucrătorii din prima linie”, a mai spus ea.
Preşedintele ales, Joe Biden, a indicat că va face acest lucru în public, ca şi fostul preşedinte Barack Obama.
Statele Unite au dat vineri seară undă verde vaccinului Pfizer-BioNTech, deschizând calea unei vaste campanii de vaccinare în întreaga ţară care a debutat luni.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) urmează, de altfel, să dea autorizaţie de urgenţă până la sfârşitul săptămânii şi vaccinului Moderna.
Vezi și:
- O bunică de 90 de ani este prima persoană din lume care a primit vaccinul Pfizer în afara studiilor
- Covid-19: A început campania de vaccinare și în Canada
- Care sunt efectele adverse ale vaccinului Pfizer-BioNTech
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
- Cine cedează primul: Ludovic Orban sau USR PLUS? Alternativa președintelui – Interviu
- Un potenţial nou Guvern Orban ar fi un dezastru pe care Iohannis și-l asumă. De ce și cu ce consecințe?
- Vaccinarea antiCovid în România: Au fost pornite congelatoarele la minus 80 de grade, primele doze vin până de Crăciun. Unde poți să te programezi pentru vaccin
- București 2020: Ce soluții au oamenii care îngheață de frig în apartamente și fac duș cu ibricul
- Noul joc de societate „uite Orban, nu e Orban”, încurajat de președinte
- Cât vom plăti la curent, din luna ianuarie? Facturile ar putea crește consistent, fără ca oamenii să înțeleagă motivul. Ce e de făcut
- Moment rar surprins în adâncuri: un rechin este înghițit de viu de un alt pește (Video)