Ungaria anunță că a adus în țară din Rusia prizonieri de război ucraineni. Kievul nu a fost informat. S-a implicat și Biserica Ortodoxă Rusă

Ungaria anunță că a adus în țară din Rusia prizonieri de război ucraineni. Kievul nu a fost informat. S-a implicat și Biserica Ortodoxă Rusă

Ungaria a anunţat vineri că a primit un grup de prizonieri de război ucraineni din Rusia, o eliberare pe care Ucraina a salutat-o, dar în acelaşi timp şi-a exprimat îngrijorarea că nu a fost informată.

Potrivit Reuters, prizonierii de război sunt originari din Transcarpatia, partea de vest a Ucrainei care se învecinează cu Ungaria şi unde există o minoritate maghiară, au precizat vicepremierul ungar Zsolt Semjen şi Biserica Ortodoxă Rusă, care a declarat că a ajutat la eliberare.

"Aceasta este datoria mea umană şi patriotică (...) am adus înapoi de la Moscova 11 prizonieri de război din Transcarpatia", se arată într-o postare pe pagina oficială de Facebook a lui Zsolt Semjen.

„Emberi és hazafias kötelességem!” - hazahoztunk 11 kárpátaljai hadifoglyot Moszkvából.https://www.semjenzsolt.hu/2023/06/semjen-zsolt-ez-az-orosz-ortodox-egyhaz-gesztusa-magyarorszag-fele/

Publicată de Semjén Zsolt pe Vineri, 9 iunie 2023

Guvernul premierului ungar Viktor Orban sprijină de mult timp Biserica Ortodoxă Rusă şi a blocat propunerile altor membri ai UE de a impune sancţiuni împotriva şefului Bisericii, Patriarhul Chiril.

ADVERTISING

O declaraţie postată joi seara pe site-ul Patriarhiei Moscovei a precizat că "la cererea părţii ungare, un grup de prizonieri de război ucraineni originari din Transcarpatia, care au participat la ostilităţi, a fost transferat în Ungaria".

Solicitat să comenteze vineri dimineaţă, un purtător de cuvânt al guvernului ungar a declarat pentru Reuters că declaraţia este o "ştire falsă". Ulterior, purtătorul de cuvânt nu a mai putut fi contactat pentru comentarii, precizează Reuters. Nu a fost clar ce a cauzat aparenta confuzie în cadrul guvernului ungar, adaugă agenţia.

ADVERTISING

Ucraina, care face periodic schimburi de prizonieri cu Rusia, adesea cu mediere internaţională, a declarat că nu a fost informată cu privire la eliberarea prizonierilor. Ministerul de Externe de la Kiev a declarat că a cerut reprezentantului Ungariei în Ucraina să-i acorde acces imediat la aceştia.

"Eliberarea prizonierilor de război ucraineni este întotdeauna o veste bună", a scris pe Facebook purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko, adăugând că ministerul a "subliniat necesitatea de a coordona cooperarea în astfel de probleme sensibile".

ADVERTISING

Ungaria nu s-a alăturat colegilor din UE şi NATO în acordarea de asistenţă militară Ucrainei şi a criticat în repetate rânduri sancţiunile UE împotriva Rusiei, dar în cele din urmă a sprijinit toate măsurile convenite până în prezent.

Ungaria şi Ucraina se află într-o dispută de lungă durată cu privire la tratamentul minorităţii etnice maghiare din Ucraina. Dar, în acelaşi timp, Ungaria a ajutat sute de mii de refugiaţi ucraineni care au sosit în ţară, menţionează Reuters.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇