România a revenit spectaculos la Eurovision, iar prestația Alexandrei Căpitănescu cu piesa „Choke Me” a fost remarcată în presa internațională drept una dintre cele mai puternice apariții ale finalei de la Viena. Reprezentanta României s-a clasat pe locul 3, cu 296 de puncte, după Bulgaria și Israel.
Cea mai plastică descriere vine din presa britanică. Jurnalistul BBC Mark Savage a prezentat-o pe Alexandra Căpitănescu drept „Lady Gaga și Maria Callas întruchipate în stilul lui Stevie Nicks”. În aceeași relatare, piesa „Choke Me” este descrisă ca o „arie rock” despre recâștigarea controlului asupra anxietății și emoțiilor care te sufocă, relatează Euronews.
Comparația surprinde evoluția de sâmbătă seara a reprezentantei României: o prezență scenică dramatică, cu estetică pop întunecată și teatrală, dar susținută de o voce care trece prin registre diferite, de la pasaje care trimit spre operă la rock și pop agresiv. Alexandra Căpitănescu nu a mizat pe o piesă comodă sau pe o formulă clasică Eurovision, ci pe o apariție intensă, riscantă și foarte greu de ignorat.
Associated Press include România între cele mai bune 10 prestații ale finalei și descrie „Choke Me” ca fiind o piesă pop nu-metal cu aer de Lady Gaga. Agenția remarcă atât trimiterile stilistice, cât și felul în care interpretarea Alexandrei amintește, în anumite pasaje, de universul vocal și teatral asociat cu Lady Gaga.
Și presa specializată Eurovision remarcase, înaintea finalei, forța vocală a Alexandrei Căpitănescu. Euro Alfa nota că „Choke Me” ține publicul captivat pe parcursul celor trei minute și că artista livrează o prestație vocală puternică într-o piesă dificilă, care trece de la operă la rock și apoi înapoi.

Această combinație de intensitate vocală și exces scenic a fost, de altfel, cheia succesului României. Publicul a reacționat mult mai puternic decât juriile specializate, ceea ce arată că momentul Alexandrei Căpitănescu a funcționat mai ales ca spectacol live.
Nu toate evaluările au fost entuziaste. El País descrie piesa României ca fiind construită după o formulă specifică Eurovision: un dance puternic, care virează brusc spre rock prin riffuri de chitară electrică și mizează pe un final vocal spectaculos.
În ansamblu, presa internațională vede prezența României drept una dintre aparițiile care au definit finala și una dintre cele mai puternice scenic.
Controversa legată de versurile piesei a existat înainte de concurs, mai ales în presa britanică și nordică, unde au existat critici potrivit cărora titlul și refrenul ar putea fi interpretate ca o trimitere la practici sexuale periculoase. După finală, însă, această controversă nu mai apare în relatările internaționale despre România.
