Un olandez a fost găsit mort în camera unui hotel din Timișoara

Un olandez a fost găsit mort în camera unui hotel din Timișoara
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat de 40 de ani a fost găsit mort, sâmbătă dimineaţă, într-o cameră de hotel din Timişoara. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Biroul de presă al Poliţiei Timiş a anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o cameră a unui hotel de pe strada Mehadia din municipiu a fost găsită o persoană în stare de inconştienţă.

"Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, în camera de hotel fiind găsit, din nefericire, trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 40 de ani. La faţa locului a fost prezent şi un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului", a precizat Poliţia Timiş.

ADVERTISING

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că bărbatul descoperit mort este cetăţean olandez.

Cadavrul a fost dus la serviciul de medicină legală pentru stabilirea cauzei decesului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇