Un liceu întreg a fost evacuat, după ce s-a găsit o bombă de aruncător

Un liceu întreg a fost evacuat, după ce s-a găsit o bombă de aruncător
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liceul Tehnologic din Jidvei (judeţul Alba) a fost evacuat și cursurile suspendate, după ce muncitorii care lucrau la un corp de clădire au găsit un proiectil neexplodat. 

Circa 180 de elevi, cadre didactice, angajaţi şi muncitori au fost evacuaţi.

”În cadrul unor lucrări de renovare într-un corp de clădire la Liceul Tehnologic din comuna Jidvei a fost găsit de muncitori un posibil proiectil. La momentul identificării posibilului proiectil, în şcoală se aflau 21 cadre didactice, 6 personal auxiliar, 131 elevi şi 18 muncitori”, a transmis ISU Alba, citat de presa locală.

ADVERTISING

Deşi toate persoanele prezente la şcoală se aflau într-un alt corp de clădire faţă de cel unde a fost identificat posibilul proiectil, totuşi s-au făcut evacuări.

”Din motive de siguranţă s-a procedat la suspendarea imediată a cursurilor şi evacuarea tuturor persoanelor din toate corpurile din clădire de către poliţişti din cadrul IPJ Alba, urmând ca aceştia să asigure zona până la sosirea forţelor de intervenţie”, au arătat reprezentanţii ISU Alba.

UPDATE Reprezentanții ISU au anunțat că echipa pirotehnică a descoperit că era vorba despre o bombă de aruncător de calibru 50 de milimetri, care nu prezintă focos, neexistând pericolul ca aceasta să explodeze. Echipa pirotehnică a preluat bomba respectivă pentru distrugerea ei ulterioară.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇