Un Boeing 737-800 s-a întors din drum după ce s-a descoperit o fisură la fereastra cabinei

Un Boeing 737-800 s-a întors din drum după ce s-a descoperit o fisură la fereastra cabinei

Un zbor intern al companiei japoneze All Nippon Airways (ANA) s-a întors sâmbătă pe aeroportul său de plecare, după ce a fost găsită o fisură la fereastra cabinei aeronavei Boeing 737-800, în timp ce se afla în aer.

Zborul 1182 era în drum spre aeroportul Toyama, dar s-a întors spre aeroportul Sapporo-New Chitose, după ce fisura a fost găsită pe cel mai exterior dintre cele patru straturi de geam din jurul cockpitului, a declarat un purtător de cuvânt, citat de Reuters.

Aeronava transporta 59 de pasageri și 6 membri ai echipajului. Nu au fost raportate răniri ale pasagerilor sau alte inconveniente.

ADVERTISING

Aeronava nu este unul dintre avioanele 737 MAX 9 ale Boeing, care sunt în centrul atenției în aceste zile, după ce un panou de uşă al cabinei pasagerilor, de la un avion nou al companiei americane Alaska Airlines, s-a rupt săptămâna trecută.

Autoritatea de reglementare a aviaţiei din SUA a prelungit vineri blocarea la sol a avioanelor Boeing 737 MAX 9, pentru noi verificări de siguranţă, şi a anunţat că va înăspri supravegherea Boeing.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇